La Editura Humanitas, în Seria “Alexandru Dragomir”, a apărut volumul “Meditaţii despre epoca modernă”. „Cel mai înzestrat cap filozofic pe care l-am întâlnit”, a scris Constantin Noica despre Alexandru Dragomir (1916-2002). Volumele sale au apărut postum, recuperând o operă care acum este în curs de traducere în străinătate.
În analiza lui Alexandru Dragomir, “Cogito ergo sum”, sintagma lui Descartes, devine sigla supremă a epocii moderne. În limpezimea obscură a acestor trei cuvinte se ascunde punctul din care spiritul rupe contractul cu transcendentul şi devine total autonom. Producţia liberă, „ficţională“, a spiritului rămas cu sine însuşi Dragomir o va numi „algebră“, iar producţia aceasta, descrisă apoi de Hegel în toate secvenţele ei, va deveni destinul epocii moderne.
Dar în acest volum, care încheie ediţia Dragomir, există şi o altă voce decât cea a gânditorului speculativ, vocea notaţiilor de la o vârstă târzie (am putea-o numi „existenţială“), când obiectul precumpănitor al meditaţiilor devine însăşi viaţa autorului, relaţia lui cu sine şi cu oamenii în mijlocul cărora a trăit. Temele discursului capătă nuanţe crepusculare, iar tonul, inflexiuni melancolice.
Alexandru Dragomir s-a născut în 1916 la Zalău. După absolvirea studiilor de drept şi filozofie la Universitatea din Bucureşti (1933-1939), pleacă la Freiburg pentru a-şi da doctoratul în filozofie cu Martin Heidegger. Rămâne la Freiburg vreme de doi ani (1941-1943), dar, în preajma susţinerii doctoratului, este rechemat în ţară şi trimis pe front. După 1948, din cauza conjuncturii istorice, devine un filozof clandestin: este cunoscut într-un cerc foarte restrâns şi nici măcar prietenii nu ştiu dacă preocupările sale filozofice se concretizează sau nu într-o operă. Moare în 2002 fără să fi publicat vreodată ceva. Abia după moartea sa ies la iveală „caietele Dragomir“ conţinând un uimitor exerciţiu de gândire solitară. Debutează postum cu volumul “Crase banalităţi metafizice” (Humanitas, 2004; ediţie îngrijită de Gabriel Liiceanu şi Cătălin Partenie). I-au mai apărut (tot la Editura Humanitas), în 2005, cel de al doilea volum, “Cinci plecări din prezent. Exerciţii fenomenologice” (ediţie îngrijită de Gabriel Liiceanu), în 2006, “Caietele timpului” (ediţie îngrijită de Bogdan Mincă şi Cătălin Partenie), iar în 2008, “Seminţe” (ediţie îngrijită de Gabriel Liiceanu şi Bogdan Mincă). Revista Studia Phaenomenologica i-a dedicat un număr (IV, 3-4, 2004) ce conţine comentarii (în franceză, germană şi engleză) despre personalitatea şi opera sa, precum şi o serie de texte ale lui Dragomir traduse în franceză şi engleză. Editarea scrierilor originale ale lui Alexandru Dragomir se încheie cu “Meditaţii despre epoca modernă”.
Aproape simultan cu publicarea la Humanitas a ultimului volum din Seria “Alexandru Dragomir”, la prestigioasa editură pariziană J. Vrin apare ediţia în limba franceză a volumului “Caietele timpului”, în traducerea lui Romain Otal. Acesta este al doilea titlu aparţinând filozofului român publicat de J. Vrin, după apariţia în 2008 a volumului “Banalités metaphisiques” (Crase banalităţi metafizice, Humanitas, 2004), versiunea în limba franceză aparţinându-i lui Michelle Dobré. Dragomir devine astfel filozoful român cel mai repede inclus în familia filozofiei occidentale.
Dacă ceea ce trebuia să apară în limba română a apărut, aşezarea pe scena filozofiei occidentale a operei lui Alexandru Dragomir este încă la început. Societatea Română de Fenomenologie, prin eforturile lui Cristian Ciocan şi cu susţinerea Institutului Cultural Român, sprijină traducerea, editarea şi publicarea celor mai importante lucrări ale lui Alexandru Dragomir şi Constantin Noica la edituri occidentale prestigioase. Astfel, celor două ediţii în limba franceză, li se alătură ediţia germană a volumului “Caietele timpului”- Chronos. Hefte der Zeit, în traducerea lui Eveline Ciofle.
mi se pare interesant ca alexandru dragomir a trecut in tara umbrelor ca si anonim,mai ales fata de sine insusi.dar iata ca postum i se publica probabil cea mai mare parte a scrierilor sale.deci acea independenta fata de transcedental va fi anulata prin insasi reinvierea sa prin opera sa.