spot_img
AcasăStudioul de carte

Studioul de carte

„Nu trăim vremuri grele, trăim vremuri haotice”

La Editura Herg Benet a apărut volumul de poezie "În burta grasă a peştelui de duminică" de Sorin Lucaci. "Fără poezie, totul i se pare aiurea, grosolan şi zevzec. Şi atunci se apucă să reconstruiască lumea după pofta lui, cu exoticale şi târguri de provincie, ca pe vremea rafinaţilor simbolişti. În lumea asta recondiţionată se poartă aripile, deşertul şi citricele.", a scris Felix Nicolau. Andra Rotaru a dialogat cu Sorin Lucaci despre acest volum, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

„Scrisul reprezintă o pendulare între contrarii”

Laura Dan va debuta, în curând, cu volumul de poezie “Începe să doară puţin”, Editura Tracus Arte. A publicat poeme în Ziarul de Duminică, remarcată fiind de poetul Ioan Es. Pop. "Laura Dan pare că îşi descoperă, cu fiecare nou poem, stilul, undeva la mijlocul distanţei dintre Magda Isanos şi Domnica Drumea", a scris Claudiu Komartin. Andra Rotaru a dialogat cu Laura Dan, iar interviul e preluat din revista Hyperion, cel mai recent număr.

„Aș lăsa cititorul să pescuiască o listă generoasă de simptome inedite”

Igor Ursenco a publicat, de curând, volumul de poezie „Monstrul Spaghetelor Zburătoare”, Editura Tracus Arte. „Igor Ursenco, bine ai venit în „clubul” nostru: cel al mâncătorilor de poezie şi de „spaghete zburătoare” necomestibile! La cea mai înaltă tensiune poetică!” (Traian T. Coşovei) Andra Rotaru a dialogat cu Igor Ursenco despre acest volum, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

„Am intrat cumva într-o altă vârstă a poeziei mele”

Liviu Antonesei a publicat, de curând, volumul de poezie „Povești filosofice cretane și alte poezii din insule”, Editura Herg Benet. „Spiritul asociativ, capacitatea speculativă fină, vocaţia literară, se împlinesc în Pharmakon, o remarcabilă carte de poeme, personalizată, într-un peisaj literar ce favorizează livresul, intertextualitatea, metatextualitatea, „textualismul” etc, printr-o tensiune a rostirii ce nu ocoleşte exprimarea nudă a emoţiei. Sub semnul unui als ob ce implică spaţiul imaginaţiei, cartea de poezii a lui Liviu Antonesei completează eseurile aceluiaşi măcar prin contraponderea posibilă indusă de ideea de „inocenţă” (asociată poeticului) în contrapondere cu „pierderea” ei, despre care glosa eseistul şi criticul”, a scris Marian Papahagi. Andra Rotaru a dialogat cu Liviu Antonesei despre acest volum de poeme, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

”Cred foarte mult în luciditate, în claritate, în limpezime”

La Editura Casa de Pariuri Literare a apărut, în 2011, volumul ”Rezervația” semnat de Cristina Ispas. Andra Rotaru a dialogat cu poeta, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, despre această carte și despre poezia contemporană, în general.

“Simplificarea formei până la esenţă m-a preocupat din totdeauna”

În perioada 29 martie – 16 aprilie 2012, la Galeria Galateea (Calea Victoriei 132, sector 1, Bucureşti), este deschisă publicului expoziţia “Formă minimală” care cuprinde lucrări de ceramică realizate de artistul visual Nicolae Moldovan. Un artist tânăr, cu deschidere spre publicul internaţional şi nu numai, cu care Dorina Cioplea a dialogat, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, despre actuala expoziţie dar şi despre simplitatea formei într-o lume a violenţei vizuale.

„Cu poezia e ca şi cu stafiile: mulţi vorbesc despre ea nimeni însă n-o vede”

Scriitoarea şi publicista Angela Baciu a trimis pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro un amplu interviu cu scriitorul medic Christian W. Schenk, stabilit în Germania. Aceştia au dialogat despre marile prietenii artistice, despre politicile culturale ale unor mari ţări, despre copyright, precum şi despre cele mai recente planuri ale lui Christian W. Schenk.

“Dobrogea este un model de convieţuire”

Scriitoarea Angela Baciu a trimis pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro un interviu cu directorul Centrului Cultural Turc "Yunus Emre" din Constanţa. Domnul Hasim Koc a punctat câteva dintre obiectivele, evenimentele şi acţiunile culturale organizate de la deschiderea Centrului, la 14 noiembrie 2011. Traducerea în limba română a interviului a fost asigurată de d-na Gulten Abdula:

„Focul face materialul ceramic ireversibil”

În perioada 9 martie-26 martie 2012, la Galeria Galateea, publicul poate vizita expoziţia „My girls” de Lucian Ţăran. „Trăsăturile şi caracteristicile feminine ne sunt dezvăluite de către Lucian Ţăran printr-un exerciţiu de sinceritate. Expoziţia sa, cu titlul sugestiv ”My Girls” (Fetele mele), trebuie privită fără falsă pudoare şi fără prejudecată.” (curator: Georgiana Cozma) Andra Rotaru a dialogat cu Lucian Ţăran, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

”Eram frumos ca Rudolf Valentino. Credeam că sunt nemuritor”

Ion Bîrlădeanu s-a născut în 1946 la Zăpodeni, județul Vaslui și, de la 18 ani a plecat de acasă pentru că nu îi plăcea să stea la țară. Primul oraș pe care l-a văzut este Iașul, urmând apoi Galați, București și alte orașe din țară. Aproape toată viața a trăit în și din gunoaie, chiar colajele care l-au făcut celebru la mai bine de 60 de ani fiind realizate din reviste găsite în gunoi. Viața sa bate filmul și, dacă îl lași, îți povestește și trei zile încontinuu despre cum și unde a trăit. După anul 2008, când a fost văzut de artistul Ovidiu Feneș și recomandat proprietarului de galerie Dan Popescu, viața sa s-a schimbat și totuși nu prea. ”Gloria mea durează o zi-două, sau poate doar un sfert de oră, apoi oamenii mă uită”, spune artistul. Totuși, în scurta sa carieră de artist cunoscut și recunoscut a intrat în contact cu multe vedete, întâlnirea sa cu actrița Angelina Jolie fiind unul dintre episoadele pe care le povestește cu mare plăcere. Dorina Cioplea a realizat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, un interviu cu Ion Bîrlădeanu.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508