spot_img
AcasăStudioul de carte

Studioul de carte

“Nu aş putea scrie fără umor”

Scriitorul Dan Lungu şi traducătorul Jan Cornelius au participat marti, 14 octombrie 2014, la o seară de lectură in München. Întâlnirea sub genericul „Rumänisch zum Verlieben“ a fost organizată de „die Offene Akademie der Münchner Volkshochschule“. Dan Lungu şi Jan Cornelius au citit fragmente din romanul „Sunt o babă comunistă” („Die rote Babuschka”). Dan Lungu este scriitor ( „Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu”, „În iad toate becurile sunt arse”, „Sunt o babă comunistă”, „Băieţi de gaşcă”, „Cum să uiţi o femeie”, „Raiul găinilor”), directorul Muzeului Literaturii Române din Iaşi, managerul şi unul dintre iniţiatorii Festivalului internaţional de literatură şi traducere Iaşi, FILIT. Pentru AgenţiadeCarte.ro, Veronica Kirchner a purtat un dialog cu Dan Lungu, într-un local bavarez, la o masă liniștită, atât cat poate fi de liniștită, într-un local bavarez, la ceas de seară. Un dialog despre emigrare, copilărie, FILIT şi procesul intim al unei creaţii romaneşti.

“Literatura este o gură de aer proaspăt într-o lume toxică”

Născută în Bucovina, la Rădăuţi, judeţul Suceava, Alina Ilioi, o tânăra în vârstă de 23 de ani, a copilărit pe meleagurile natale, ca mai apoi să plece în Cluj Napoca pentru a absolvi jurnalismul, în cadrul Universităţii Babeş- Bolyai. De la 17 ani a lucrat în televiziune, până acum un an jumătate, când şi-a dat demisia şi s-a axat doar pe principala sa pasiune, scrisul. În prezent este masterandă la SNSPA, Bucureşti, şi este activă în domeniul online. „Aşa vei şti că l-ai întâlnit pe EL” este debutul ei editorial, o carte despre viaţă, luptele sufleteşti, despre pierderea identităţii şi o regăsire a sinelui, a persoanei iubite şi a lui Dumnezeu. Personajul principal, Ana, duce o luptă interioară permanentă şi trece printr-un amalgam de sentimente prin care trecem, de altfel, fiecare dintre noi. Dezamăgire, neiertare, frustrare, necredinţă, trădare, neîncredere, îndrăgostire, iertare şi multe alte emoţii sufleteşti. Alina Ilioi este o fată plină de energie pozitivă, cu un suflet frumos pe care ni-l dezvăluie atât pe blogul personal alinailioi.ro, cât şi în prima sa carte, „Aşa vei şti că l-ai întâlnit pe EL”, apărută de curând. În exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, Simona Ioniţă a dialogat cu Alina Ilioi despre salvarea prin literatură şi prin ficţiune.

„Care sunt limitele cuvântului – în genere şi, în speţă, ale cuvântului poetic?”

La Editura Tracus Arte a apărut, în 2014, volumul de eseuri “Micelii solare” al poetei Simona-Grazia Dima, care beneficiază de două generoase cuvinte introductive semnate de Ion Pop şi Magda Cârneci, precum şi de o entuziastă postfaţă datorată lui Marius Vasileanu. Substanţa acestui volum de eseuri se constituie, în fond, ca o artă poetică originală (discret camuflată eseistic, e drept, în douăzeci de eseuri; camuflată, deoarece uneori vorbeşte şi despre subiecte în aparenţă prea puţin legate de subiect, pe care le converteşte însă în stare lirică). „Apropierea discursului poetic de extazul mistic, de rugăciune, ca pe vremuri, la abatele Brémond, nenumit, totuşi, aici, pare cumva firească în logica acestei viziuni cu miză ultimă pe transcenderi şi dezmărginiri, pe un Absolut care-şi împinge majuscula mai peste tot, sub contururile literelor mici ale realităţilor date. Recursul la figuri-reper ale filosofiei şi poeziei orientale, islamice, indiene, chineze, apare firesc în acest context argumentativ, – şi poeta se simte în largul ei în teritoriul spiritual, populat cu asceţi şi sfinţi, dedaţi îndelungului exerciţiu al lepădării de tot ceea ce li s-a părut a fi neesenţial în ataşamentul faţă de lumea materiei strâmte”, a scris profesorul Ion Pop în cuvântul introductiv. În exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, Dan Mircea Cipariu a dialogat cu Simona-Grazia Dima atât despre acest recent volum publicat dar și despre relaţia poetului cu divinul.

„Transilvania este o sursă inepuizabilă de zen, experienţe culturale şi peisaje rurale idilice”

Miercuri, 20 august 2014, începând cu ora 17.00, în CROS Learning House (Intrarea Mihai Eminescu nr. 5, sector 2, Bucureşti) casa unde a locuit Ionel Teodoreanu şi care este sediul primei Universităţi Alternative din România, blogul călătorilor isteţi – VIAJOA.RO sărbătoreşte cinci ani de activitate editorială. viajoa.ro înseamnă locul în care se întâlnesc pasiunea de a scrie cu pasiunea de a călători și de a explora. Înseamnă locul de întâlnire al turiștilor și călătorilor isteți. Înseamnă bucurie – bucuria de descoperi, de a face, de a-ți depăși limitele, de a găsi povești, de a învăța, de a fi. În 2010, au câștigat premiul pentru cel mai bun blog de travel din Romania la RoBlogFest. În 5 ani de existență, editorii viajoa.ro au văzut 43 de țări, au scris 1391 de articole și interviuri , au făcut 12 excursii și tabere cu cititorii, au organizat 5 vânători de comori, 35 de concursuri și 4 seri de povești viajoa.ro. În exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, fondatorul viajoa.ro, Adriana Cocic, a purtat un dialog despre călătorii şi turismul cultural cu Dan Mircea Cipariu.

”Voiam ca oamenii să se regăsească peste ani și ani, ca într-un portret colectiv al unei societăți de tranziție”

Daniel Bălănescu, artist român stabilit în Marea Britanie de câțiva ani, folosește în lucrările sale un personaj, running man, ce revine din ce în ce mai des și care nu reprezintă altceva decât trecerile și traversările autorului și privitorului prin lume. În cea mai recentă expoziție a sa din România, ”Traversare. Eu sunt sistemul”, realizată la Aiurart București și curatoriată de Dan Pleșa, printre altele, artistul adună la un loc câteva sute de cartele de metrou într-o instalație care te bagă sau te scoate din sistem, după caz. ”~Traversare. Eu sunt sistemul~ este un proiect centrat în jurul temelor inconfortabile care vorbesc despre relaţia dintre individ şi societate, dintre libertatea de a alege şi putere. Nu e o expoziţie politică, în niciun caz, după cum ai putea fi tentat să crezi atunci când te gândeşti la aceste teme. E de fapt o meditaţie despre individ şi libertatea la care are acces individul astăzi, într-o lume în care distanţele şi graniţele nu mai par insurmontabile şi în care individul se pierde într-o mulţime, iar mulţimea devine de prea multe ori o masă”, spune Dan Pleșa în textul său curatorial.

”În poezie pot exista și umorul, și amorul, și omorul!”

În cadrul Festivalului Comediei Româneşti – festCO, ediţia a XII-a, sub direcţia Maestrului George Mihăiţă, a fost realizată și lansată antologia “Salonul ludicilor”, Editura Tracus Arte, un proiect coordonat de Dan Mircea Cipariu, cu o prefaţă de Ioan Groşan şi desene şi caricaturi semnate de Maestrul Horaţiu Mălăele. Poeții prezenți în acest volum cu poeme spumoase sunt, în ordine alfabetică, Emil Brumaru, Romulus Bucur, Dan Mircea Cipariu, Ioana Crăciunescu, Mircea Dinescu, Florin Dumitrescu, Horia Gârbea, Sorin Gherguţ, Şerban Foarţă, Florin Iaru, Horaţiu Mălăele, Ion Mureşan, Lucian Perţa, Ioan Es Pop, Bogdan O.Popescu, Simona Popescu, Nicolae Prelipceanu, George Stanca, Adrian Suciu, Eugen Suciu, Robert Şerban, Grigore Şoitu şi Paul Vinicius. Jean-Lorin Sterian a stat de vorbă cu scriitorul Dan Mircea Cipariu despre ”Salonul ludicilor”. Un interviu preluat din ”Iluzia Comică”, publicația Festivalului Comediei Românești, coordonată de criticul de teatru Cristina Modreanu.

”Sunt un povestitor”

Timp de cinci zile, poetul irlandez Neil McCarthy a realizat un turneu de lecturi publice în România, în mai multe orașe, unde s-a întâlnit cu publicul iubitor de poezie dar și cu scriitori români. Vizita în România a făcut parte dintr-un turneu european amplu, pornind de la un proiect desfășurat inițial doar în Irlanda. Scriitoarea și traducătoarea Denisa Duran este organizatorul lecturilor publice din România. Dorina Cioplea a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu poetul irlandez despre fenomenul poeziei contemporane, despre experiența sa din România și despre posibilitatea literaturii actuale în general, și a poeziei, în special, de a realiza legături durabile între țări și culturi diferite. De asemenea, scriitoarea Denisa Duran a explicat de ce a ales să realizeze acest turneu și cât de important este contactul direct al poetului cu publicul.

”Dragostea e intensitate şi e felul în care încercăm să uităm că murim”

Conferențiar la Facultatea de Drept a Universității Transilvania din Brașov, Carmen Gheorghe a lansat în doi ani (2012 și 2013) două cărți: un roman (Tatuaj pe glezna stângă) și un volum de eseuri (Hamburgerul lui James Joyce), ambele apărute la editura Rao. Autoarea propune o scriitură cursivă, cu un ritm alert, uneori catalogată chiar impulsivă, un stil deja format și asumat. ”Scriitura este ca scriitorul şi cred că m-am temut întotdeauna să nu plictisesc, nici ca om, nici ca scriitor. De aceea textul poate părea superficial (...) Dar este un fel de scris care a tâşnit ca un gheizer needucat, hihi, aşa că acum ar trebui tras în izvoare şi aşezată lângă el o băncuţă, să ne tragem sufletul cu toţii. Şi scriitorul, şi cititorul. A fost o nevoie de a ieşi”, spune autoarea. Dorina Cioplea a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Carmen Gheorghe despre aceste două prime volume, cum și de ce au fost scrise, despre cititori și despre miza creației.

”Noi, oamenii, uităm până și adevărurile cele mai simple”

”Sunt claustrat, prizonier absurd al formei şi materiei…” scrie Marius Conu, în cel mai recent volum al său, ”Lacunare”, apărut în 2013 la editura bucureșteană Vremea. Dorina Cioplea a discutat cu autorul, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, despre problemele și întrebările pe care acesta le aduce în discuție prin cartea/”manuscris de supraviețurie”, pe care a lansat-o la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2013.

”Trăim într-o lume care e din ce în ce mai pestriță și în care fiecare își are locul”

În 2013, la Editura Vremea, a apărut volumul ”cu dragoste despre un popor de cuci”, romanul de debut al Irinei Pavlovici, o româncă stabilită la Paris de mai bine de 20 de ani. Volumul aduce în discuție, într-un mod deloc greoi, subiectul emigranților și al situațiilor în care aceștia sunt puși tocmai datorită statutului lor. ”Autoarea, stabilită la Paris încă din anii ’90, dovedeşte o extraordinară acuitate a observaţiei şi ne prezintă situaţii şi personaje credibile; unele detalii sunt profund tulburătoare, prin faptul că fac apel la experienţe încercate de mulţi dintre noi, cei trăitori departe de ţară; altele sunt o joacă, un joc cu clişeele culturale, o subtilă denunţare a lor. Autoarea face acest lucru cu umor şi ironie, într-un un stil dezinvolt şi un ritm alert, ce corespunde vieţii trepidante din cosmopolitul Paris”, spune Andrei-Paul Corescu, el însuși emigrant la Bruxelles. Dorina Cioplea a dialogat cu Irina Pavlovici, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, despre acest prim volum dar și despre experiența, cu bune și rele, a emigrantului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508