spot_img
AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

Anca Mizumschi la Târgul Naţional al Cărţii de Poezie, prima ediție

În cadrul Târgului Naţional al Cărţii de Poezie (desfăşurat în perioada 2-5 iunie 2010 la sediul Uniunii Scriitorilor din România, la Biblioteca Metropolitană şi la Muzeul Naţional al Literaturii Române), sâmbătă, 5 iunie 2010, ora 17:00, la sediul USR, Sala Oglinzilor (Calea Victoriei 115, Bucureşti), are loc lansarea volumului “Anca lui Noe” de Anca Mizumschi, Editura Humanitas, 2009.

Traian T. Coşovei şi Ofelia Prodan îşi lansează cele mai recente volume de poezie la Târgul Naţional al Cărţii de Poezie

Sâmbătă, 5 iunie 2010, ora 14:00, în Sala Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor din Bucureşti (Calea Victoriei 115) are loc lansarea volumelor de poezie “Aerostate plângând” de Traian T. Coşovei, Editura Tracus Arte, şi “În trei zile lumea va fi devorată” de Ofelia Prodan, Editura Paralela 45. Evenimentul va fi prezentat de scriitorul Cosmin Perţa.

Petre Pandrea, Claudiu Leonte şi Oliviu Crâznic la Editura Vremea

Printre cele mai recente apariţii ale Editurii Vremea se numără volumele “Brâncuşi. Pravila de la Craiova. Etica lui Brâncuşi” de Petre Pandrea, “Culinariard. Restaurante, cârciumi, vorbe” de Claudiu Leonte şi volumul debutantului Oliviu Crâznic, “...şi la sfârşit a mai rămas coşmarul”. Volumele vor avea parte de lansări în cadrul Târgului de Carte Bookfest, iar AgenţiadeCarte.ro vă va ține la curent cu noutățile de la Vremea.

Agenda de carte, 3 iunie 2010

Bucureşti, ora 17:30, în Sala Oglinzilor din Casa Monteoru-Catargi, sediul USR, actorul Mircea Albulescu îşi lansează volumul “Ultimele noduri”, Editura Ars Longa. Volumul va...

“Uezen şi alte povestiri”, un volum scris în manieră SF

De curând, la Editura Fides a apărut volumul “Uezen şi alte povestiri” de Ionuţ Caragea, Editura Fides, 2010.

“Noapte bună, copii!”, la Timişoara

Vineri, 4 iunie 2010, ora 18:00, la Librăria “Cartea de nisip” (Str. Victor Vlad Delamarina, nr. 1, Timişoara), va avea loc lansarea noului roman al lui Radu Pavel Gheo, “, “Noapte bună, copii!” Editura Polirom, colecţia EGO. PROZĂ. Vor prezenta: Adriana Babeţi, Cornel Ungureanu şi Robert Şerban.

“Microsoft” în viziunea lui Dan Coste

De curând, jurnalistului de investigaţie Dan Coste i-a apărut volumul “Microsoft. Îngerul păzitor” la Editura Aldo Press.

Mircea Albulescu lansează ”Ultimele (54 de) noduri”

Astăzi, 3 iunie 2010, ora 17:30, în Sala Oglinzilor din Casa Monteoru-Catargi, sediul USR, actorul Mircea Albulescu îşi lansează volumul “Ultimele noduri”, Editura Ars Longa. Volumul va fi prezentat publicului de către poetul Dan Mircea Cipariu și criticul literar Lucian Chișu.

Tetralogia „Rabbit” sau un nou volum al aventurilor personajului lui John Updike

În curând, la Editura Humanitas Fiction, în colecţia „Raftul Denisei”, va apărea “Rabbit e bogat”, un nou volum din tetralogia dedicată de scriitorul John Updike lui Harry Angstrom, alias Rabbit, un mediocru cetăţean american.

“Întâlnire cu un necunoscut” de Gabriel Liiceanu

Una dintre cele mai noi apariţii editoriale, “Întâlnire cu un necunoscut” de Gabriel Liiceanu, Editura Humanitas, ne prezintă povestea a două personaje, a unui cunoscut şi a unui necunoscut care se întâlnesc şi se confruntă.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508