Astăzi, 15 martie 2010, ora 17:30, la Hotel Marshall din Bucreşti (str dr. Emanoil Bacaloglu nr. 8), va avea loc lansarea volumului “Acele lucruri aiuritoare care se petrec în spatele scenei” de Candid Stoica, Editura Zip, 2009 (editor: Ion Gabriel Puşcă).
Scriitoarea Daniela Zeca ne dezvăluie, într-un dialog realizat de Andra Rotaru în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, secretelele unor călătorii printr-o lume berberă, exotică, plină de ritualuri şi tradiţii ascunse ochilor europenilor. Cititorul are astfel ocazia să afle mai multe despre drumurile bătute de Daniela Zeca pe coasta Africii de Nord şi în inima Saharei. Drumuri ce au insiprat romanul de succes „Istoria romanţată a unui safari” apărut anul trecut la Polirom în colecţia „Ego. Proză” coordonată de Lucian Dan Teodorovici.
Între 12 şi 13 martie 2010, la Hotel Ecomonat din cadrul Parcului Castelului Peleş, Sinaia, s-au desfăşurat Colocviile de primăvară ale Uniunii Editorilor din România (UER), ediţia a IV-a. AgenţiadeCarte.ro vă prezintă în exclusivitate cele mai importante probleme luate în dezbatere de editorii prezenţi la acest eveniment. Printre ele discuţiile aprinse legate de lansarea sistemului „books in print” şi Rezoluţia Colocviilor UER 2010.
Am mai scris despre felul în care ar trebui să ne raportăm la mijlocul numit reţeaua web: nici abuz, nici refuz! Nici abuz în a crede că mijlocul poate înlocui formele clasice de cunoaştere, educaţie şi comunicare şi nici refuz în a vedea în acest mijloc pierderea identităţilor culturale şi spirituale ori pe cele ţinând de proprietatea intelectuală. Între aceste două exteme, abuzul de mijloace multimedia ori refuzul Internetului, încerc să evaluez ce şanse mai are cartea tipărită în faţa noilor media. Va fi ea distrusă până la capăt de virtual şi marketing?
Între 12-13 martie 2010, la Sinaia, se desfăşoară Colocviile de primăvară ale Uniunii Editorilor din România (UER) 2010. Bun prilej pentru editorii din această asociaţie de a pune în discuţie teme la ordinea zilei privind industria noastră editorială. AgenţiadeCarte.ro este invitată la acest important eveniment, iar publisherul Dan Mircea Cipariu va modera dezbaterea „Cartea, computerul şi informaţia culturală”.
Agenda de carte, 12 martie 2010
Timişoara, ora 19:00, Librăria Cărtureşti (Iulius Mall, et.1), se lansează volumul “Geopolitica Matrioşkăi” de Adrian Cioroianu, Editura Curtea Veche...
Astăzi, 12 martie 2010, ora 18:00, la Cafeneaua “La Muzeu”, în cadrul Serilor de literatură şi muzică organizate la Muzeul Naţional al Literaturii Române are loc recitalul scriitorului Adrian Suciu, acompaniat de muzicianul Mircea Tiberian.
Duminică, 14 martie 2010, ora 17:00, la Opera Naţională Română din Timişoara-Holul cu Oglinzi, se lansează volumul bilingv (româno-german) “Portretul Doamnei T./ Das Portrait der Donna T.”, de Ana-Maria Bamberger, Editura Brumar, 2009.