De curând, la Editura Corint Junior-Grupul Editorial Corint, a apărut volumul “Poveştile vraciului. Vrăjitoarele” de Joseph Delaney, în traducerea Ioanei Avădănei.
În perioada 10 mai – 10 iunie 2010, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galaţi (et.1), are loc expoziţia de fotografie “Plus…minus… Galaţi”, realizată de colectivul clasei a XI, Colegiul Naţional Pedagogic “C. Negri” din Galaţi.
Mâine, 12 mai 2010, ora 17:00, la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională (Str. J.L. Calderon, nr. 39, Bucureşti), are loc evenimentul “„Filosofie şi poetică istorică la Paul Everac”. Evenimentul este organizat de Primăria sectorului 2 Bucureşti.
Scriitorul de origine maghiară Péter Esterházy a primit de curând Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria A “Literatură”, printr-un decret al Preşedintelui României.
De curând, romanul “Degete mici” de Filip Florian (Polirom, 2005; 2007) a apărut în limba italiană, la Fazi Editore, cu titlul “Dito mignole” în traducerea Mariei Luisa Lombardo. Aceasta reprezintă cea de-a 7-a traducere într-o limbă străină a volumului.
Astăzi, 11 mai 2010, ora 11:00, la sediul ICR Veneţia, în sala de conferinţe „Marian Papahagi”, scriitorul Dan Lungu se va întâlni cu studenţii italieni care studiază limba, literatura şi cultura română.
Astăzi, 11 mai 2010, ora 18:00, la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” din Bucureşti (Sala Galateca), Mircea Cărtărescu îşi lansează cel mai recent volum, “Frumoasele străine”, Editura Humanitas. La eveniment vor purta discuţii despre carte: Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea şi Gabriel Liiceanu.
Mâine, 16 mai 2010, ora 13:00, în foaierul Teatrului de Operetă “Ion Dacian”, are loc recitalul copiilor prezenţi în “Colecţia celor mai frumoase poezii ale copiilor din oraş”, un proiect al ONG-ului Ajutor REAL.
Timişoara, ora 11:20, în Aula BCUT a Universităţii de Vest, are loc lansarea volumului “Cartea străzii Eugeniu de Savoya”, proiect iniţiat şi definitivat de...
Mâine, 11 mai 2010, ora 16:00, în amfiteatru II.8, corp A, Facultatea de Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, va avea loc lansarea cărţii “Sociologia sportului. Teorii, metode, aplicaţii” (Editura Polirom) de Nicu Gavriluţă şi Cristina Gavriluţă. Alături de autori va prezenta conf. univ. dr. Dumitru Stan.