spot_img

Agenția de cArte

Agenția de cArte
36464 ARTICOLE15 COMENTARII

POEZIE LA PRIMA VEDERE cu scriitoarele Cornelia Maria Savu şi Riri Sylvia Manor

Astăzi, 23 martie 2010, ora 17:00, în Sala Oglinzilor a Casei Monteoru-Catargi (sediul Uniunii Scriitorilor din România) de pe Calea Victoriei nr.115, are loc un recital inedit al poetelor Cornelia Maria Savu şi Riri Sylvia Manor în cadrul proiectului POEZIE LA PRIMA VEDERE.

Auschwitz la timpul prezent

Mâine, 24 martie 2010, ora 14:00, la Librăria Mihail Sadoveanu, (Bd. Magheru din Bucureşti) se lansează cartea „Frânturi dintr-o viaţă – Drumul la şi de la Auschwitz”, de Hedi Fried, Editura Vremea.

“K 3. Maşina de citit gânduri”

De curând, la Editura Vinea a apărut volumul de versuri “K 3. Maşina de citit gânduri” de Nicolae Răzvan Mincu.

Câştigătorii “Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească& USR”/ 2009

În acest an, la Concursul de Debut al Editurii Cartea Românească, au fost depuse 91 de manuscrise, la următoarele secţiuni: PROZĂ – 42 de manuscrise, POEZIE – 35 de manuscrise, CRITICĂ/ ISTORIE LITERARĂ/ ESEU – 10 manuscrise, TEATRU – 4 manuscrise. În urma jurizării, au fost acordate două premii, la secţiunile Poezie şi Proză. Premiul de Debut la secţiunea POEZIE a fost câştigat de volumul lui m. duţescu, intitulat “şi toată bucuria acelor ani trişti”. Premiul de Debut la secţiunea PROZĂ, a revenit lui DAN CRISTEA, autorul romanului “Scaune de pluş”. La Concursul de manuscrise pentru tinerii scriitori sub 35 de ani, organizat de Uniunea Scriitorilor din România, s-a acordat un singur premiu, la secţiunea POEZIE. Câştigătorul este Sorin Despot, cu volumul “Cineva toarnă acuarele în ţevi”. Premiile constă în publicarea manuscriselor şi lansarea volumelor la Târgul de carte Bookfest, care va avea loc între 9 şi 13 iunie 2010.

“Zaira” în turneu la Iaşi

Astăzi, 23 martie 2010, ora 12:00, în Amfiteatrul „Mihail Kogălniceanu”, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Cătălin Dorian Florescu, autorul romanului “Zaira”, Editura Polirom, colecţia Fiction Ltd., se va întâlni cu studenţii de la Facultatea de Litere pentru a discuta despre romanul său.

O mie şi una de nopţi şi zile

Unul din cele mai recente titluri apărute la Editura Humanitas, colecţia Raftul Denisei, “O mie şi una de nopţi şi zile”, de Naghib Mahfuz (în traducerea din arabă a lui Mihai Pătru), ne poartă într-o lume orânduită după regulile imaginaţiei şi imprevizibilului.

“Jazzul ca stare de spirit”

Astăzi, 23 martie 2010, ora 19:00, în Holul cu coloane al Teatrului Naţional Timişoara se lansează cartea album de eseuri ”Jazzul ca stare de spirit” de Petru Ilieşu, Editura Planetarium. Momentul va fi marcat cu proiecţii din concertul de la Timişoara al grupului de jazz suedez EST (Esbjörn Svensson Trio).

Radul Aldulescu şi Ionel Ciupureanu la Institutul Blecher

Mâine, 24 martie 2010, ora 18:30, în Sala Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor din România (Calea Victoriei, nr. 115), Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită la cea de-a XV-a ediţie. Vor citi scriitorii Radu Aldulescu (proză) şi Ionel Ciupureanu (poezie). O întâlnire moderată de Claudiu Komartin.

UER la Târgul Internaţional de Carte pentru Copii de la Bologna

Astăzi, 23 martie 2010, începe Târgul Internaţional de Carte pentru Copii de la Bologna, unde România este prezentă cu un stand organizat sub egida Ministerului Culturii şi al Patrimoniului Naţional şi al Uniunii Editorilor din România (UER) – Secţia Naţională IBBY. Târgul Internaţional de Carte pentru Copii de la Bologna îşi va închide porţile pe 26 martie 2010.

“Cum s-a făcut de-am rămas fată bătrână”

Scriitoarea Carmen Muşat- Coman, director al Editurii Cununi de Stele, ne-a semnalat apariţia celei mai recente cărţi de povestiri a sa. Cartea i-a fost tradusă, înainte de a-i fi fost publicată pe hârtie – “ca o ironie la adresa societăţii în care trăim”. Este vorba despre povestirile “Cum s-a făcut'”, “Mujdeiul”, “Cartoful”, traduse în maghiară de Bige Szabolcs şi postate pe site-uri culturale din Ungaria. Volumul “Cum s-a făcut de-am rămas fată bătrână” a apărut la Editura Cununi de Stele în 2009.

Noutati