spot_img

Agenția de cArte

Agenția de cArte
36508 ARTICOLE15 COMENTARII

“Psihoterapie şi consiliere Gestalt” la Herald

La Editura Herald a apărut de curând volumul “Psihoterapie şi consiliere Gestalt” de Phil Joyce şi Charlotte Sills.

Corina Şuteu, preşedinte EUNIC New York

De curând, a avut loc cea de-a XIII-a reuniune oficială a conducătorilor institutelor şi centrelor culturale europene din New York. Astfel, Corina Şuteu, directorul Institutului Cultural Român din New York a fost aleasă pentru un mandat de preşedinte al organizaţiei EUNIC New York, reţeaua institutelor culturale din Uniunea Europeana prezente în Statele Unite ale Americii.

Coaliţia Sectorului Cultural Independent vs MCPN şi AFCN

Luni, 12 aprilie 2010, la Green Hours 22 Jazz Cafe (Calea Victoriei 120, Bucureşti), a avut loc o conferinţă organizată de Coaliţia Sectorului Cultural Independent, unde s-au lansat câteva întrebări legate de problemele acute din domeniul culturii. La aceste întrebări au fost invitate să răspundă autorităţile publice în a căror sferă de competenţă se înscrie conturarea şi lansarea concursului de proiecte culturale şi editoriale finanţate din Fondul Cultural Naţional: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Administraţia Fondului Cultural Naţional. La conferinţă au participat: Raluca Pop (banipentruarte), Silvia Cazacu (Banlieues d’Europ’est), Bogdan Georgescu (tangaProject şi Ofensiva Generozităţii) şi Vasile Ernu (scriitor). Au fost totodată prezenţi şi doi reprezentanţi ai AFCN, unul dintre ei fiind chiar preşedintele Consiliului AFCN, domnul Mihai Ghica. Din partea MCPN a participat la dezbatere domnul Demeter Andras.

„Versouri” sau încheierea trilogiei Ancăi Mizumschi

Următorul volum de poezie al Ancăi Mizumschi, “Versouri” va apărea în cursul anului 2010 la Editura Humanitas, cu ilustraţii grafice aparţinându-i artistului plastic Petru Lucaci.

“Arborele de fum” de Denis Johnson, o readucere la viaţă a războiului din Vietnam

Săptămâna aceasta, Editura Polirom le propune iubitorilor de ficţiune străină volumul recompensat cu prestigiosul National Book Award pe anul 2007, “Arborele de fum” de Denis Johnson (traducere din limba engleză şi note de Mircea Pricăjan). Un roman pe care mulţi critici nu s-au ferit a-l numi o „capodoperă” şi care a provocat reacţii entuziaste în rândul marilor nume ale scenei literare americane.

„O legătură de chei”

Mâine, 15 aprilie 2010, ora 17:00, la Librăria Book Corner (Str.Iuliu Maniu nr.43, Cluj), Adrian Bodnaru îşi lansează cea mai recentă carte de poeme, “O legătură de chei”, Editura Cartea Românească. La eveniment vor participa istoricul Ovidiu Pecican şi poeţii Ion Mureşan şi Ştefan Manasia, care vor prezenta cartea.

Seară literară cu Filip Florian la Reprezentanţa Comisiei Europene din Berlin

Mâine, 15 aprilie 2010, ora 18:00, scriitorul român Filip Florian va citi la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene din Berlin, fragmente din romanul său „Degete mici”.

Agenda de carte, 13 aprilie 2010

Bucureşti, ora 17:00, în Sala Oglinzilor a Casei Monteoru-Catargi are loc recitalul inedit al poetei Lucia Negoiţă din volumul în curs de apariţie la...

“Teorema lui Almodóvar”

De curând, romanul “Teorema lui Almodóvar” de Antoni Casas Ros, considerat cel mai bun roman de debut din Spania în 2008, a apărut la Editura Vellant în traducerea Aureliei Ulici, cu o postfaţă de Alexandru Matei

Intrigi din Renaşterea timpurie, la Curtea Veche

“Regenta neagră” de Franck Ferrand este un nou volum apărut de curând la Editura Curtea Veche. El face parte dintr-o micro-serie -„Curtea doamnelor”- dedicată intrigilor din Renaşterea timpurie franceză, o perioadă epică şi fastuoasă, în care, sub domniile regilor Francisc I şi Henric II, se afirmă puterea câtorva femei de excepţie.

Noutati