Marţi, 14 februarie 2017, de la ora 17.00, la sediul din Prinz Eugen-Str. 60, 1040, Ambasada României în Republica Austria şi Institutul Cultural Român de la Viena organizează prezentarea studiului ”Humanity amidst the Horror ‒ The special case of Romanian Jews in Vienna in 1943”, susţinută de istoricul de artă Daniela Schmid. În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul Oskar Deutsch, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Viena şi dr. Ariel Muzicant, vicepreşedintele Congresului Evreiesc Mondial. Studiul prezintă rolul reprezentanților diplomatici ai României la Viena în salvarea unor evrei de origine română de deportarea în lagărele de concentrare naziste, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În anul 2016 Daniela Schmid a realizat o activitate de cercetare şi documentare în arhivele din Viena şi Bucureşti, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena şi al Ambasadei României la Viena. Evenimentul este organizat în contextul deţinerii de către România a preşedinţiei Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), în perioada martie 2016 – martie 2017.
„Cercetarea mea s-a concentrat asupra problemei dacă și de ce evreii de cetățenie română au fost salvaţi de către Consulatul român de la Viena în primăvara anului 1943. Am urmărit subiectul în sine şi semnificația sa, trecând în revistă circumstanțele juridice și politice pentru populația evreiască atât din Austria, cât și din România, principalii protagoniști ai acestor evenimente istorice, evenimentele şi corespondența oficială între Consulatul României de la Viena cu Berlinul și Bucureștiul, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Studiul se bazează pe documente ale Arhivei Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe de la București, incluzând, totodată, schimbarea politică din România în ceea ce privește așa-numita «problemă evreiască».“ (Daniela Schmid)
Daniela Schmid este specializată în istoria artei și studii iudaice. În perioada 2009-2012 a urmat doctoratul la Institutul pentru Studii Iudaice al Universităţii din Viena, iar în perioada 2001-2008 a studiat istoria artei, limbi slavonice, studii iudaice. În prezent este curator al colecţiei „Judaica“ a dr. Ariel Muzicant (din 2012). În 2013 a fost lector la Institutul pentru Studii Iudaice, Universitatea din Viena. A lucrat în perioada 2006-2009 la casa de licitaţie Christie’s (Viena şi Londra) ca asistent cercetător şi cercetător restituiri. A participat la conferinţe organizate în Austria, Elveţia, Polonia, Israel şi SUA pe teme legate de istoria şi cultura iudaică.