AgenţiadeCarte.ro vă prezintă un furt incalificabil petrecut la începutul acestui an la Chişinău. Criticul literar Daniel Cristea-Enache a fost plagiat de directorul Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Vasile Bahnaru. Acesta a furat fraze şi idei dintr-un text scris de Daniel Cristea-Enache despre Grigore Vieru. Textul lui Daniel Cristea-Enache a fost publicat, în 2009, în revista „Convorbiri literare” de la Iaşi condusă de Cassian Maria Spiridon, şi, în 2010, în antologia „Grigore Vieru.Poetul” apărută la Editura Ştiinţa din Chişinău. Textul plagiat de Vasile Bahnaru a apărut, incredibil, chiar în antologia dedicată regretatului poet Grigore Vieru. Paginile 73-78 ale antologiei citate sunt semnate de Daniel Cristea-Enache, iar paginile 84-98 de plagiatorul Vasile Bahnaru. AgenţiadeCarte.ro vă prezintă în exclusivitate reacţiile lui Daniel Cristea-Enache şi Cassian Maria Spiridon.
Daniel Cristea-Enache a publicat, în 2009, un serial în revista „Convorbiri literare” cu titlul „Funcţia Vieru”. Acest serial a fost sursa unui incalificabil furt intelectual practicat de directorul Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Vasile Bahnaru. În antologia „Grigore Vieru. Poetul”, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2010, la doar câteva pagini după publicarea textului scris de Daniel Cristea-Enache despre poezia lui Grigore Vieru, Vasile Bahnaru publică un text ce e dovedit de colegii de la Jurnal.md ca fiind un plagiat evident.
Textul lui Daniel Cristea-Enache:
„Idealul poeziei lui Grigore Vieru e unul domestic-naturist, la intersectarea dintre Casa ocrotitoare şi Natura mângâietoare. Când întâia matrice este abandonată, în cursul (totuşi!) pe care-l ia viaţa fiului risipitor, acesta se acuză singur de ingratitudine şi îi cere iertare casei “de pe margine de Prut” pe care a văduvit-o de prezenţa lui, ca şi de aceea a Mamei. Sub naivitatea aparentă a versurilor din Casa mea descoperim o splendidă elegie filială, la puterea a doua: “Tu mă iartă, o, mă iartă,/ Casa mea de humă, tu,/ Despre toate-am scris pe lume,/ Numai despre tine nu.// Să-ţi trag radio şi lumină/ Ţi-am făgăduit cândva/ Şi că fi-vom împreună/ Pieptul meu cât va sufla.// Dar prin alte case, iată,/ Eu lumina o presor,/ Alte case mă ascultă/ Când vorbesc la difuzor.// Ţi-am luat-o şi pe mama/ Şi-aţi rămas acuma, ia,/ Vai, nici tu în rând cu lumea/ Şi nici orăşancă ea.// Las’ că vin eu cu bătrâna/ Şi nepotul o să-l iau/ Care pe neprins de veste/ Speria-va-ţi bezna: «Hau!»// Şi vei râde cu băiatul/ Ca doi prunci prea mititei,/ Şi vei plânge cu bătrâna/ De dor, ca două femei.// Şi vei tace lung cu mine/ Cu văz tulbur şi durut,/ Casă văduvă şi tristă/ De pe margine de Prut”.
Dincolo de versul, excepţional, “cu văz tulbur şi durut”, să observăm naturaleţea analogiei cu care lucrează autorul. De vreme ce Casa însoţeşte, pe durata unei vieţi fără evenimente teribile, vârstele omului, e firesc ca ea să fie umanizată, în viziunea folclorică a poetului, pe fiecare din treptele acestor vârste. Casei i se vorbeşte aşadar ca unei iubite sau neveste părăsite de bărbatul rătăcitor prin alte aşezări; şi i se promit, în compensaţie, bucurii pe orizontala fiecărei generaţii. (…)
N-am mai întâlnit în poezia românească, o asemenea personificare depăşind cu mult funcţia tropului şi identificând iradiant înseşi temeliile vieţii noastre” („Grigore Vieru. Poetul”, Academica, Editura Ştiinţa, 2010, p. 79).
Textul lui Vasile Bahnaru:
„Am putea spune că poezia lui Grigore Vieru de până la 1989 se produce într-un cadru domestic-naturist, la intersecţia dintre Casa ocrotitoare şi Natura mângâietoare. Când îşi abandonează matricea, casa părintească, poetul, ca un fiu risipitor, are mustrări de conştiinţă, se acuză de ingratitudine şi îi cere iertare casei „de pe margine de Prut” pe care a văduvit-o de prezenţa lui şi de aceea a Mamei. Cum am putea explica această autentică elegie filială din Casa mea, exprimată, aparent, în versuri naive şi cuvinte banale: “Tu mă iartă, o, mă iartă,/ Casa mea de humă, tu,/ Despre toate-am scris pe lume,/ Numai despre tine nu.// Să-ţi trag radio şi lumină/ Ţi-am făgăduit cândva/ Şi că fi-vom împreună/ Pieptul meu cât va sufla.// Dar prin alte case, iată,/ Eu lumina o presor,/ Alte case mă ascultă/ Când vorbesc la difuzor.// Ţi-am luat-o şi pe mama/ Şi-aţi rămas acuma, ia,/ Vai, nici tu în rând cu lumea/ Şi nici orăşancă ea.// Las’ că vin eu cu bătrâna/ Şi nepotul o să-l iau/ Care pe neprins de veste/ Speria-va-ţi bezna: «Hau!»// Şi vei râde cu băiatul/ Ca doi prunci prea mititei,/ Şi vei plânge cu bătrâna/ De dor, ca două femei.// Şi vei tace lung cu mine/ Cu văz tulbur şi durut,/ Casă văduvă şi tristă/ De pe margine de Prut”. Mai întâi să evidenţiem prospeţimea şi profunzimea versului „cu văz tulbur şi durut”, iar apoi să constatăm naturaleţea analogiei practicate de Vieru: întrucât Casa este leagănul copilăriei şi însoţeşte omul pe parcursul întregii vieţi, e natural ca ea să fie umanizată în viziunea accentuat folclorică a poetului, din care cauză autorul îi vorbeşte ca unei fiinţe iubite sau neveste părăsite de bărbatul rătăcitor prin alte aşezări; şi îi promite, drept compensaţie, bucurii de ocazie”.
„Este ruşinos că încă se mai practică astfel de maniere. Asta e o dovadă, în plus, că lumea citeşte Convorbiri literare şi că revista este o sursă de „inspiraţie” ca să nu spun de transcriere. Sper ca astfel de fenomene să nu devină obişnuinţă”, a declarat, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, scriitorul Cassian Maria Spiridon, directorul revistei „Convorbiri literare”.
Daniel Cristea-Enache a făcut AgenţieideCarte.ro următorul comentariu: „Ce ghinion pe bietul academician!”.
Pai nu in zadar V. Bahnaru e prieten cu Valeriu Matei, acesta, acum cativa ani, plagiind din poezia lui Cesar Valejo, furt deconspirat de criticul literar chisinauian Eugen Lungu. Cine seamana – se aduna.
Dar de asemenea e adevarat că Cristea-Enache a exagerat cu epitetele majore in cazul unui poet minor , aproape paşunist, destul de oarecare, care a fost Gri. Vieru.
Iar mai inainte, Valeriu Matei l-a plagiat pe Cesar Valejo, furt deconspirat de Eugen Lungu.
Pentru cei interesati: cele patru secvente ale studiului din „Convorbiri literare”, de unde rezulta ca Grigore Vieru NU e „un poet minor, aproape pasunist”, cum cred inca destui, pot fi gasite pe portalul LiterNet: http://atelier.liternet.ro/articol/8410/Daniel-Cristea-Enache/Functia-Vieru-I-Taina-care-ma-aparade-Grigore-Vieru.html.
Multumiri lui Dan Mircea Cipariu; si Corneliei Pascaru, care a descoperit plagiatul si a scris in jurnal.md.
Oricum, e unul, Vieru, destul de umflat, tinut intr-un parastas lamentabil non-stop.
Articolul integral – in Jurnal de Chişinau, la adresa
http://ziar.jurnal.md/2010/09/17/un-furt-intelectual-la-drumul-mare/#more-5964
MI se pare remarcabil că autorii antologiei de texte dedicate poetului (minor, nesemnificativ totusi) G.V. nu au citit textele antologate pentru a observa similitudinea lor izbitoare! Mi-a plăcut într-un comentariu anterior expresia „parastas permanent”. Ea se potrivește perfect și cultului altor poeți considerați „nepereche” de moartea cărora nu ne mai consolăm. Păreri de rău pentru Daniel Cristea-Enache dar și de bine, pentru că un critic plagiat este un critic citit și recunoscut! Nu?
Aoleu!
Doua note:
1. Bahnaru a facut o cariera fulger intr-un an de zile: director de Institut, Ordinul Republicii (un fel de erou al zilelor noastre), primul laureat – ce ironie! – al Premiului Grigore Vieru…
N-a rezistat, n-a avut cu ce…
2. Mai constat inca o data, cu tristete, disparitia redactorului de carte din peisajul nostru editorial. In Basarabia el e chiar foarte necesar. Daca buclucasa Antologie ar fi avut un redactor de carte, „compunerea” lui Bahnaru ar fi fost aruncata la cos…
Plus omniprezenţa amatorului de toate şi în toate Mihai Cimpoi, care îşi asumă zeci de responsabilităţi, fără a onora vreuna. Pentru că el a fost păstorul acestei îndoielnice adunături de texte de parasts. Plus că Cimpoi şi-a luat de mână dreptă la casa scriitorilor tot un plagiator, pe V. Matei.
Cu furia energiei cosmice din zilele noastre, poate ca Dl Academician a nimerit in timpul care nu exista pe aleea pe care abia trecuse Dl Daniel Cristea Enache, recitindu-l pe poetul Grigore Vieru…
REFERITOR LA FURTUL LUI V. BAHNARU> ODATA CE JURNAL DE CHISINAU L-A DEZVĂLUIT, REDACŢIA TREBUIE SŞ FACĂ PASUL URMĂTOR – UN DEMERS ÎNAINTAT PREŞEDINTELUI INTERIMAR GHIMPU, PENTRU CA ACESTA SĂ-I RETRAGĂ HOŢULUI DE BUNURI STRĂINE, ÎN CAZUL ACESTA SPIRITUALE, CEA MAI ÎNALTĂ DECORAŢIE „ORDINUL REPUBLICII”. E DREPT, BAHNARU NU E PRIMUL TÂLHAR DECORAT CU ACEST OPRDIN, DAR, RETRĂGÂNDU-I-L, AR FI CU UNUL MAI PUŢIN. DECI, CURAJ, REDACŢIE, ÎNAINTEAZĂ DEMERSUL. CEL PUŢIN, PUBLICĂ ACEASTĂ OPINIE.
Este cel putin ciudat entuziasmul cu care este acuzat omul creditat pentru salvarea industriei cartii in Republica Moldova si care a atacat de nenumarate ori influenta KGB-ului asupra culturii din Basarabia.
Mai mult, este vorba intamplator sau nu despre unul dintre membrii comisiei pentru studierea crimelor comunismului in Basarabia.
Sunt mereu reticent atunci cand este vorba despre acuzatii exuberante. Si asa ar trebui sa fie toti cei care isi aminesc de faptul ca Eugen Barbu l-a acuzat pe Mircea Cartarescu de plagiat atunci cand noii scriitori din Romania erau deranjanti, ca, devenit incomod, Eugen Barbu insusi a fost acuzat de plagiat si lista poate continua. Aceste acuzatii si virulenta lor nu au cum sa fie intamplatoare.
In cazul in care este vorba despre un plagiat, nu credeti ca este o problema penala? Care credeti ca este rostul acestor atacuri orientate numai spre denigrarea unei personalitati academice care a avut un rol esential in revigorarea limbii romane dincolo de Prut?
Credeti cumva ca scandalul si lapidarea publica pot sa rezolve o problema care cere competente nu doar juridice dar si literare?
Vezi, draga Razvan Tupa, cit de jos esti? Cum ajungi sa aperi un plagiator, la 3 luni si ceva de la data plagiatului, numai pentru ca acesta a plagiat din mine?
TU imi vorbesti MIE de onestitate, de argumente, de criterii s.a.m.d., dupa ce m-ati facut cum v-a venit la gura (tie si lui Claudiu Komartin) pe Boomlit (http://boomlit.com/premiul-eminescu-pentru-debut/#comment-1712), pentru ca apoi sa-mi interziceti dreptul de a mai comenta insanitatile voastre?
De ce esti las, inca o data, si nu ti-ai semnat acest comentariu cu numele intreg, pentru ca toata lumea sa stie ca Razvan Tupa il apara pe plagiatorul Bahnaru? Si, daca vrei sa ramii anonim si las, cum poti fi atit de stupid incit sa-ti dai ca icon coperta unei carti?
Si cit ghinion poti sa ai, ca eu sa dau peste comentariul tau inept tocmai aici, pe Agentia de Carte, unde voi incepe o rubrica saptamina viitoare? Primul text e deja predat, dar al doilea – in caz ca nu-ti ceri scuze, in mod public, pentru denigrarea mea si a altora, si pentru poluarea netului – iti va fi dedicat. Te sfatuiesc sa-ti ceri scuze.
[…] incalificabil petrecut la începutul lui 2010 la Chişinău. Criticul literar Daniel Cristea-Enache a fost plagiat de directorul Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Vasile Bahnaru. […]
Daniel, tu de obicei scrii despre ce gandesti si simti sau in functie de scuzele pe care si le cere cineva?
In loc sa insiri inexactitati despre mine (nu apar pe nimeni intamplator) poti sa dai in judecata persoana care ti-a lezat dreptul de autor, nu sa faci „dezbateri” fara pozitia partii opuse pe internet.
Din pacate reactionez foarte prost la amenintari, dar sa ameninti pe cineva cu textul pe care l-ai scrie despre el mi se pare cam 50cist asa.
[…] v-a prezentat un furt incalificabil petrecut la începutul lui 2010 la Chişinău. Criticul literar Daniel Cristea-Enache a fost […]
[…] de mai multe ori de încălcarea eticii științifice şi deontologiei profesionale (de ex., aici, aici, aici), de stilul autoritar de conducere a Institutului, cu încălcarea normelor de […]