Miercuri, 16 noiembrie 2016, ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, Frontline Club Bucharest și Editura Humanitas vă invită, la o dezbatere care se va întoarce asupra celor 100 de ani împliniți de la intrarea României în Primul Război Mondial. Un eveniment pe care Lucian Boia, invitat la discuție, îl numește fondator al lumii în care trăim, în volumul ”Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări”. Vor mai participa Marian Voicu, Ioan Stanomir și Dan Tăpălagă. Discuția se va opri asupra câtorva dintre momentele cheie, dar și asupra istoriei tezaurului României trimis la Moscova în 1916 și nerecuperat după un secol de negocieri diplomatice.
„Există în mersul lumii momente de cumpănă, când Istoria pare a ezita între soluţii contradictorii. Primul Război Mondial ilustrează, poate, mai bine ca oricare alt eveniment, acest tip de situaţie. Sigur, şi în acest caz, interpretările tradiţionale au mers pe linia… tradiţională, în sensul că ceea ce s-a petrecut trebuia să se întâmple. Contradicţiile dintre marile puteri ar fi condus inexorabil la război. Istoriografia comunistă, pe urmele lui Lenin, arăta acuzator spre imperialism (stadiul cel mai înalt şi mai agresiv al capitalismului), pus mereu pe jaf şi pe cuceriri, de unde şi lupta pentru împărţirea şi reîmpărţirea lumii. Naţionaliştii, în propria lor logică, dădeau vina pe „celălalt“; în viziunea învingătorilor, marea vinovată era Germania, care ar fi pregătit minuţios agresiunea (acuzaţie preluată câteva decenii mai târziu chiar de unii istorici germani).
În prezent, dosarul „Marelui Război“ se redeschide, şi e de presupus că abordări mai puţin ideologizate şi mai puţin partizane, ca şi reexaminarea mai atentă a filmului evenimentelor vor reuşi să treacă dincolo de zidul rigid al judecăţilor fără drept de apel.
La întrebarea dacă războiul era inevitabil, mi se pare mai adecvat să răspundem prin nu sau măcar printr-un prudent cine ştie, decât prin da. În ciuda contradicţiilor de tot felul şi a crizelor internaţionale care s-au ţinut lanţ în anii premergători conflictului, lumea europeană de la 1914 părea mai înclinată spre linişte şi cooperare decât spre pregătirea unui măcel. Un secol de pace relativă apropiase mult între ele naţiunile continentului. Europenii se aflau strânşi într-o reţea densă de raporturi: economice, culturale, ştiinţifice sau, pur şi simplu, umane. Oamenii circulau frecvent şi fără nici o piedică dintr-o ţară în alta. Se întrezărea, deja, un fel de unitate europeană.“ (Lucian Boia în volumul Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei)
„Pentru cei mai mulţi dintre români, Tezaurul înseamnă aurul Băncii Naţionale a României. Şi totuşi, acesta reprezenta mai puţin de o zecime din valoarea bunurilor evacuate în Rusia în 1916 şi 1917. Românii au expediat atunci tezaurele Băncii Naţionale şi ale Casei de Depozite şi Consemnaţiuni, ale băncilor private şi ale instituţiilor publice, bijuteriile Coroanei, cele mai importante obiecte de artă din muzee şi colecţiile private, odoarele mănăstireşti, colecţiile numismatice, arhivele statului, arhivele diplomatice, manuscrisele, cărţile rare, în fine, tot ce reprezenta, ca patrimoniu, identitatea naţiunii române, începând cu secolul al XVI-lea.
(…)
În ceea ce priveşte aurul Băncii Naţionale, deşi documentele băncii sunt inatacabile, partea rusă pretinde fie că nu găseşte în arhive versiunea rusă a documentelor, fie că aurul a fost furat de albgardişti, fie că a fost cheltuit pentru mişcările comuniste, inclusiv cea românească, fie că deschiderea unui astfel de capitol al pretenţiilor reciproce ar conduce la concluzia că românii sunt de fapt datori ruşilor.“ (Marian Voicu în volumul Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de 100 de ani)
Duminică, 20 noiembrie, va avea loc lansarea la târgul de carte Gaudeamus a volumelor Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de 100 de ani de Marian Voicu (la ora 12.00) și Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei de Lucian Boia (la ora 13.00).
Intrarea este liberă și se face prin rezervare pe Eventbook.