Editura Dacia XXI a publicat, de curând, volumul “Scriitopia” de Mihaela Ursa, în colecţia “Scriitorii la ei acasă”.
“Mihaela Ursa, eseist, critic şi teoretician literar s-a impus, mai ales în ultimii ani prin amploarea proiectelor şi eleganţa expresiei, cât şi printr-o prezenţă constantă în spaţiul de dezbatere academic, cât şi literar. Prin demersurile sale, spiritul locului Sângeorz Băi se logodeşte cu cel al unui Cluj dominat de un aer cărturăresc, de nedesminţit.”, a scris pe coperta patru a volumului Ion Vădan.
“Aş putea spune că am citit Scriitopia ca pe un roman, dacă mi-ar plăcea aşa de mult romanul. E o carte care creează scenarii (teoretice), personaje care doar prin numele lor sunt purtătoare de poveşti (filosofice, teoretice), multe trasee, intersectări, circuite, linii de fugă specifice literaturii care-mi place mie.”, a scris Simona Popescu.