În perioada 3-6 noiembrie 2016, Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc vine pentru prima dată la Bucureşti. Evenimentul are loc în sălile ARCUB, din Strada Lipscani 84-90 și marchează 25 de ani de când marea soprană Mariana Nicolesco a apărut întâia oară pe o scenă din România, la Ateneul Român.
Începând cu anul 2003, sute de tineri au participat, de-a lungul anilor, la manifestările dedicate liedului, fundamentale pentru devenirea lor. La ediţia din acest an s-au înscris 55 de concurenţi care se vor prezenta în faţa Juriului prezidat de Mariana Nicolesco, din care fac parte compozitoarea Carmen Petra-Basacopol, muzicologul acad. Octavian Lazăr Cosma, compozitorii Dan Dediu şi Adrian Pop.
Concomitent cu festivalul are loc și Simpozionul Naţional al Liedului Românesc având ca temă, anul acesta, Omagiu lui George Enescu la 135 de ani de la naştere, celor menţionaţi alăturându-li-se şi muzicologul Mihai Cosma. Simpozionul din acest an se înscrie în seria dedicată creaţiei româneşti în tradiţia europeană și raportului acesteia cu liedul german, francez, italian, maghiar şi rusesc.
Deschiderea festivă are loc joi, 3 noiembrie, la orele 18.00, şi va fi urmată de un Recital de lieduri enesciene interpretate de soprana Irina Baianţ, mezzosopranele Oana Andra şi Florentina Soare şi de baritonul Alexandru Constantin, acompaniaţi la pian de Alexandru Petrovici. Concursul propriu-zis se desfăşoară pe 4 şi 5 noiembrie, Simpozionul Naţional duminică 6 noiembrie de la orele 12.00, iar la orele 18.00 are loc Festivitatea de Premiere şi Gala Laureaţilor ediţiei 2016.
«Este o mare bucurie pentru mine să-i prezint pe tinerii artişti pe care i-am apropiat de arta rafinată a liedului. Ei vor oferi bucureştenilor adevărate diamante ale creaţiei noastre muzicale. Mulţumirile mele şi ale lor se îndreaptă spre Primarul General al Municipiului Bucureşti, doamna Gabriela Firea, Primăria Municipiului Bucureşti, ARCUB şi Proedus. Asta, fără a uita Televiziunea Română şi Radio România, ca întotdeauna alături de noi, şi Se-Ges, partener al Fundaţiei Internaţionale Ateneul Român. Iar eu rămân fidelă crezului meu că nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul» – declară Mariana Nicolesco.
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.
ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al celui mai mare Festival Internaţional de Jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, al Festivalului de Muzică Clasică, Bucharest Music Film Festival, al Festivalului de Muzică Alternativă Sound & Vision și al Festivalului Internațional al Luminii Spotlight.
Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio România Internațional, orasulm.eu, inoras.ro, Ziarul Metropolis, Revista Zeppelin, iqool.ro, infomusic.ro, metropotam.ro,anyplace.ro, musicaddict.ro, infomusic.ro , sub25.ro