Marți, 18 octombrie 2016, de la ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia din cadrul Universității Naționale de Muzică din București (Strada Știrbei Vodă nr. 33), va continua seria evenimentelor moderate de muzicologul Valentina Sandu – Dediu cu o nouă ediție dedicată lui Gabriel Croitoru, unul dintre cei mai apreciați violoniști români în plan internațional. Gabriel Croitoru a concertat alături de orchestre de renume precum London Royal Philharmonic sau Filarmonica de la Cannes. În urma unui concurs, în anul 2008, Gabriel Croitoru a primit legendara vioară „Catedrala” care a aparținut lui George Enescu, un instrument Guarneri del Gesù, pus la dispoziție de Muzeul Național „George Enescu”.Desfășurată sub forma unei emisiuni culturale cu public, ediția Round Table București de marți va cuprinde trei intermedii artistice – surpriză pregătite de protagonist și organizatori, iar seara se va încheia prin momentul consacrat lui Gabriel Croitoru și „Catedrala” lui George Enescu. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Intrarea va fi liberă în baza invitației solicitate la adresa round.table.bucuresti@gmail.com, iar evenimentul va fi transmis în direct pe www.EnjoyTV.ro.
Scena rotundă de la Conservator va găzdui pentru publicul bucureștean (și din mediul online) o serie de trei noi evenimente dedicate invitaților:
marți, 25 octombrie – Șerban Sturdza, arhitect
marți, 1 noiembrie – Mircea Penescu, medic și muzician
marți, 8 noiembrie – Dumitru Prunariu, astronaut
Tema centrală va fi Bucureștiul In-Vizibil al fiecărui invitat.
Rezervările pot fi făcute în avans, pe tot parcursul Sezonului 3 Round Table București.
Gabriel Croitoru este membru al Filarmoniciilor „Paul Constantinescu” din Ploiești respectiv „Transilvania” din Cluj-Napoca și profesor universitar dr. la Universitatea Națională de Muzică București. A absolvit, la clasa profesorului MihaiConstantinescu, în anul 1983, Liceul de Muzică „George Enescu” din București iar peste patru ani a obținut Licența la Universitatea Națională de Muzică, sub îndrumarea profesorului Modest Iftinchi. S-a specializat urmând două stagii internaționale de perfecționare cu Salvatore Accardo (în 1982) și Zino Francescatti (în 1988). În anul 1994 a înregistrat integral lucrările lui P. Sarasate alături de Orchestra Simfonică din Malaga, dirijată de Jacques Bodmer. Pasiunea pentru acest compozitor s-a transpus și într-o cercetare doctorală, Gabriel Croitoru devenind în anul 2006 Doctor al Universității Naționale de Muzică sub coordonarea lui Octavian Lazăr Cosma cu Teza „Pablo Sarasate – Virtuozitate interpretativă și fantezie componistică”.
Gabriel Croitoru este unul dintre cei mai premiați violoniști români.
A obținut Premiile:
– trofeul „Lira de Aur” Concursului Național de Interpretare Instrumentală „C. Porumbescu”, Suceava
– Premiului I la Concursul Internațional de vioară „Henryk Wieniawski” Lublin, Polonia (1979)
– Premiul al II-lea (premiul I neacordat) la Concursul Internațional „Zino Francescatti” Aix-en-Provence, Franta (1987)
– Premiului I la Concursul Internațional de vioară „Pablo Sarasate” Pamplona, Spania (1991)
– Premiul II (premiul întâi neacordat) la Concursul Internațional de vioară „Tibor Varga” Sion, Elveția
– Premiul al III-lea la Concursul „N. Paganini” Genova, Italia
– Premiul special al juriului la Concursul „Fritz Kreisler” Viena, Austria.
Gabriel Croitoru a concertat alături renumite orchestre, din care amintim: London Royal Philharmonic, Orchestra de camera „Regina Sofia”, Ansamblul orchestral din Marsilia, Filarmonica din Cannes. Talentul violonistului român a fost apreciat și de Yehudin Menuhin care spune despre că îl vede pe Gadriel Croitoru ca pe „continuatorul lui George Enescu”.
În anul 2008, Gabriel Croitoru a primit, în urma unui concurs, dreptul de a cânta pe celebra vioară „Catedrala” care a aparținut lui George Enescu. Instrumentul, confecționat în anul 1731 de Giuseppe Guarneri, a ajuns, după moartea lui Enescu în custodia lui Yehudi Menuhin. Acesta i-a predat vioara Marucăi Cantacuzino care, la rândul ei, a donat-o viitorului Muzeu Național „George Enescu”. Alături de pianistul Horia Mihail, Gabriel Croitru a susținut numeroase concerte, în diferite zone ale țării, sub titlul „Vioara lui Enescu”, pentru ca un număr cât mai mare de persoane să se poată bucura de acordurile unice ale „Catedralei”. Concertele au amintit de drumurile lui Enescu însuși, care mergea în perioada războiului, prin spitale, cu acest instrument, și le cânta soldaților răniți.
„Vioara lui Enescu mi-a fost atribuită în 2008, după care anul trecut, în noiembrie, a fost din nou un concurs și s-a reînnoit perioada de folosire. Ideea era că au fost condiții foarte restrictive la concursul acesta și mi se pare normal, pentru că sunt doar cateva instrumente de valoare în țara asta și nu le poti da la oricine. Au contat premiile internaționale, discurile, cariera mea, plus repertoriul pe care îl cerea comisia de atribuire a instrumentului”. (Gabriel Croitoru, într-un interviu pentru Jurnalul.ro).
Seara de marți se va încheia printr-o invitație la degustare de vinuri oferită de Domeniile Sâmburești, prin prezența somelierului Istvan Pentek. Proiectului Round Table București i s-a alăturat, de asemenea, în acest sezon, Aqua Carpatica, în susținerea promovării artiștilor români.
La 20 septembrie 2016 a debutat cel de-al treilea sezon al spectacolelor – conferință Round Table București, moderate de muzicologul Valentina Sandu – Dediu. Evenimentele se desfășoară săptămânal în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică (Str. Știrbei Vodă nr. 33), în perioada 20 septembrie – 8 noiembrie 2016.
Timp de 8 săptămâni, personalități ale vieții culturale românești vor avea prilejul să recompună, pentru publicul spectator și din mediul online, itinerariul lor profesional și cultural conturat în mod deosebit în București. Tema centrală a fiecărei ediții va fi „Bucureștiul In-Vizibil” al fiecărui invitat. Ca de fiecare dată, organizatorii au rezervat intermedii artistice live, în completarea tematicii abordate de fiecare invitat.
„Programul proiectului urmărește promovarea artiștilor români ce s-au făcut remarcați pe scenele internaționale, printr-un efort de redobândire a unei mentalități frumoase: aceea de a ne revalorifica elitele actuale românești.” – Valentina Sandu – Dediu
Round Table București este un proiect realizat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, – coordonat prin programul „Oportunități la tine acasă”, dedicat tinerilor muzicieni excepționali din România, și co-finanțat de ArCuB (sezonul 1 și 3) și AFCN (sezonul 2).
Inițiat în toamna anului 2015, proiectul conferințelor Round Table București a devenit curând un reper pe harta bogată a evenimentelor culturale, fiind urmărit de români din peste 50 de țări din toată lumea, cu sute de persoane prezente în public.
Sezonul al treilea promite noi dialoguri interdisciplinare susținute de către cei 8 invitați provenind din diferite domenii artistice.