UNITER a trimis, pe adresa de e-mail a AgențieideCarte.ro, un comunicat de presă prin care își exprimă regretul pentru trecerea în nefiinţă a lui Ioan Gyuri Pascu.
IOAN GYURI PASCU
31 august 1961 – 26 septembrie 2016
”Dragă Gyuri, nu-i aşa că ne ajuţi?
Aşa începeam întotdeauna discuţiile cu Gyuri Pascu, în ultimii ani, atunci când Gyuri era invitatul nostru şi în spectacolele Campaniei Naţionale „Artiştii pentru Artişti”, dar şi în spectacolele Galei Premiilor UNITER.
Şi de fiecare dată Gyuri venea.
Şi de fiecare dată îşi pregătea ceva special.
Într-un program încărcat – cu spectacole, turnee, concerte, înregistrări, Gyuri avea timp, noaptea, mai ales, să compună ceva special pentru spectacolele noastre.
Ne-a săgetat vestea morţii lui.
Căci Gyuri nu dădea nicidecum semne că se va lăsa înfrânt de boală. Dimpotrivă !
Armele lui erau imbatabile.
Trăia cântând şi jucând şi prindea aripi.
Era disciplinat şi chiar vorbea de asta ca de o realizare necesară.
Şi, mai presus de toate, Gyuri era artistul de-o onestitate copilăroasă pe care puteai conta oricând. Absolut oricând !
De aceea, întrebarea noastră rămâne: Dragă Gyuri, nu-i aşa că ne ajuţi?
Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!
UNITER
27 septembrie 2016”