Astăzi, 10 martie 2010, ora 20:00, în Shelter Pub (str. Şelari nr. 17) din Bucureşti, la etaj, va avea loc prima ediţie a show-ului cultural Ringul de Vorbe. Invitaţi Valeriu Mircea Popa, Stoian G. Bogdan şi ultimul înscris, Cătălin Konig Găian.
Invitaţii vor trebui să treacă diverse probe speciale, cu ajutorul publicului, şi să obţină un punctaj cât mai mare din partea juriului (stabilit de organizatori la începutul serii) pentru a câştiga premiul de 100 RON pus în joc, cât şi respectul celor prezenţi în sală. Moderatorii sunt Andrei Ruse, Felix Nicolau şi Gelu Vlaşin.
“La sfârşitul lui 2009, prin octombrie – noiembrie, nu mai ţin minte exact, la sfârşitul unui cenaclu plictisitor (pentru că, recunosc, de-aici au pornit toate, de la faptul că adormim pe capete când vine vorba de un eveniment cultural, noi ăştia cât de cât implicaţi în acest domeniu, dap-ăi alţii din afară…), Felix Nicolau mă-ntreabă dacă am câteva minute, pentru că are o idee grozavă. Îl ascult, evident, era vorba de un nou concept pentru ce se întâmplă pe la noi, în ultimul timp, un fel de Slam Poetry, cum l-a şi numit, o înfruntare a cel puţin doi scriitori, mizând pe reacţiile şi implicarea publicului. Mi-a plăcut, am notat şi i-am spus c-o să-i dau un semn cât de curând, fie să-l ajut să demareze (pentru că să începi ceva de unul singur, unde mai e implicată şi puţină sau mai multă literatură, e ca o mâncare proastă, fără sare şi piper), fie să mă alătur şi eu evenimentului.
Iniţial aş fi vrut să începem în februarie, dar cum până atunci nu am putut pune la punct toate detaliile şi evenimentul nostru era puţin schilod, atât cu Slam-ul, cât şi cu lecturile, am început să caut parteneri şi oameni care să mă ajute în acest demers, i-am povestit toate astea vecinului şi prietenului meu, Gelu Vlaşin, care s-a arătat foarte încântat şi mi-a oferit tot suportul său. Ce nu ştiam eu este că şi Gelu vroia să-şi deschidă propriul său eveniment, având deja o sală profesionistă pentru asta şi nişte idei foarte bune, un fel de mix cultural.
De-aici, Ringul de Vorbe a luat o cu totul şi cu totul altă întorsătură. Au apărut probele speciale, am transformat seara într-un show (unde este şi mult divertisment), şi, după o excursie la Piteşti, l-am convins pe Gelu să ni se alăture proiectului.
Şi iată că pe 10 martie 2010, de la 20:00, în Shelter, are loc prima ediţie a Ringului de Vorbe, cu mine, Felix Nicolau şi Gelu Vlaşin. Un eveniment altfel.” spune Andrei Ruse despre cum ia naştere un eveniment cultural, atunci când nu te aştepţi să-ţi pice din cer.
Am vrut să aflăm şi opinia celui de la ale cărui idei a pornit proiectul, scriitorul Felix Nicolau: “Ideea Ringului de vorbe mi-a venit după ce am scris un articol despre slam poetry. Şi, după experienţa cenaclurilor moderate sau doar frecventate, mi-am zis că trebuie să fac ceva mai viu, mai liber şi cu multă improvizaţie. N-am ţinut deloc ascuns planul meu. L-am discutat cu mai mulţi scriitori, dar numai Andrei Ruse l-a prins din zbor. Împreună am rafinat conceptul. El urma să facă interviuri încrucişate, eu veneam cu partea de recitare, lectură, improvizaţie poetică. Apoi Andrei mi l-a propus pe Gelu Vlaşin, căruia i-a revenit partea de joc şi interacţiune cu publicul. Sper ca Ringul de vorbe să refacă legătura dintre literatură şi publicul interesat de carte. De aceea juriul de la această competiţie va fi alcătuit ad-hoc din oamenii din sală. Îmi doresc să arăt că literatura poate face spectacol fără să decadă în produs comercial de serie. Nu-mi pot închipui cultura în afara inteligenţei. Poţi fi profund, dar şi capabil să-ţi seduci publicul. Unde ne plasăm? Undeva între spectacolul de teatru şi cel de stand-up comedy. Numai că la noi spectatorii sunt invitaţi să ia atitudine, să se implice. În cele din urmă, facem apostolat în materie de gust, nu?”
Evenimentul Ringul de Vorbe este susţinut de Reţeaua Literară şi FDL.ro. Intrarea 10 RON.
[…] prim articol despre Ringul de Vorbe, a apărut prin Andra Rotaru, pe Agenția de carte (link ). găsiți un scurt istoric și câteva dintre părerile […]
La Berlin, de ex., au loc aproape zilnic astfel de manifestari, denumirea e „poetry slam”, deci un pic invers :). au un mare succes de public, ceea ce e posibil sa ajunga se se-ntample si la noi. cu 2 conditii: pretul de intrare la jumatate fata de cel fixat, in momentul de fata, de organizatori si o sala mai mare (cu acustica asa cat de cat).
DDM, sa stii ca nu numai la Berlin, dar peste tot in Europa, cel putin mai in vest slam poetry-ul e foarte bine dezvoltat. E un curent care sper sa prinda si la noi publicul. Asta a fost doar prima editie si pot spune ca trebuie continuat, a iesit binisor desi cred ca la urmatoarele editii va iesi mult mai bine. Incepe publicul sa se prinda cam despre ce e vorba in slam.
Initiativa lui Felix e laudabila si merita sa se dezvolte cat mai mult.
într-adevăr, publicul occidental are ocazia să aplaude poezia, nu doar s-o citească. În Germania (şi sigur că nu numai) au loc zilnic concursuri de poetry slam şi oamenii din baruri o ascultă şi o aplaudă – o literatură mult mai comunicativă, dar mai puţin literară. O literatură din ce în ce mai departe de literatură (unii au si numit poetry-slam-ul moartea poeziei). Dar cu o astfel de bază solidă (cititorii/ascultătorii care o aplaudă) s-ar putea şi (re)apropia.
Exact. You have a point 😉