spot_img

Premiile Cafenelei critice, la finalul stagiunii 2015-2016

Joi, 16 iunie 2016,  a avut loc ediţia a 192-a a Cafenelei critice (seria a doua, de la reluarea din 2008; ediţiile primei serii s-au ţinut în perioada 1994-1998): Gală de decernare a Premiilor Cafenelei critice pentru „stagiunea” 2015-2016.

A fost anunţată ca premiză excelenţa tuturor invitaţilor stagiunii. Au fost apoi oferite – totuşi! – următoarele premii:

Premiile speciale ale stagiunii – pentru ediţii consacrate unor mari proiecte culturale:

■ Proiecte culturale: 1. Shakespearologie (Shakespeare – 400): George Volceanov şi colectivul de traducători ai Operelorshakespeariene – versiune nouă! –, Violeta Popa, Lucia Verona, Horia Gârbea, Alexandru Călin [ediţia 170, 29 octombrie 2015]

■ Proiecte culturale: 2. Arte vizuale: Alexandra Titu, curatoare principală a proiectului Omul împotriva vieţii/Arte în Bucureşti (septembrie-octombrie 2015) & echipa: Cristina Bolborea, Marius Burhan, Reka Csapo Dup, Dorina Horătău, Mihaela Lazăr şi Patricia Teodorescu (curatori în cele şapte spaţii de expunere); [ediţia 168, 15 octombrie 2015] şi Constantin Prut, autor al Dicţionarului de artă modernă şi contemporană (ediţia a III-a, Editura Polirom, 2015) [ediţia 184, 24 martie 2016]

Premiile stagiunii:

■ Cei mai literari invitaţi ai stagiunii:

Nora Iuga [ediţia 178, 11 februarie 2016 – la 85 de ani!;

cu o evocare a lui George Almosnino]

şi Mircea Cărtărescu [ediţia 183, 17 martie 2016 – la 60 de ani!]

■ Cei mai cercetători literari ai stagiunii:

Eugen Negrici [ediţia 169, 22 octombrie 2015 – la aproape 75 de ani (în noiembrie)!]

şi Mircea Anghelescu [ediţia 179, 18 februarie 2016 – la 75 de ani!]

■ Cel mai politolog invitat al stagiunii: Gabriel Andreescu [ediţia 190, 26 mai 2016]

De asemenea, s-au acordat numeroase Diplome speciale, Diplome de fidelitate şi chiar şi Premii instantanee ale Cafenelei critice – pentru solidaritatea colocvială!

A fost ediţia a patra a acestor Premii acordate pentru prestaţiile din timpul „stagiunilor” Cafenelei critice.

Gala a fost întreruptă de un anunţ privitor  la invalidarea alegerilor locale din Bucureşti şi la desemnarea ca primar general a… amfitrionului Cafenelei critice! Solicitat să-şi anunţe proiectele prioritare, acesta a menţionat în primul rînd extindereaCafenelei critice în întreaga Capitală!

În cadrul Galei au cîntat muzicienii Mircea Florian şi Bogdan Mihai Simion.

*

Premiile Cafenelei critice 2013, 2014, 2015:

2013 (la ediţia 100):

Premiile stagiunii 2012-2013:

● Invitatul stagiunii: Ion Ianoşi

● Cel mai novator eveniment cultural al stagiunii discutat la Cafeneaua critică: Bienala META – Romelo Pervolovici, Maria Manolescu, Radu Pervolovici, Adrian Drăgoi

● Cel mai impresionant moment al stagiunii: Mihaela Miroiu

2014:

Premiile stagiunii 2013-2014:

■ Cel mai spectaculos poet-prozator-improvizator: Florin Iaru

■ Aurel Vlad şi Florica Prevenda – pentru talentul memorialistic cu care şi-au povestit carierele vizuale

■ Cel mai muzical/electronic invitat al stagiunii: Adrian Enescu

Premiile speciale ale stagiunii:

■ Vladimir Epstein – pentru Tîrgul internaţional de carte Gaudeamus, la retragere!

■ Daniel Barbu – pentru curaj intelectual şi pentru rezistenţa la scandări şi la lunetele sparte!

2015:

Premiile stagiunii 2014-2015:

■ Aurelian Octav Popa – cel mai muzical invitat al stagiunii

■ Nicolae Manolescu – cel mai istoric literar al stagiunii

■ Claude Karnoouh – cel mai francez invitat al stagiunii

Premiul special al stagiunii:

■ Florin Iaru, Iosif Klein-Medeşan, Bogdan Murgescu, Dorel Şandor, Cristian Teodorescu – pentru ediţia Democraţie şi alegeri, cu vizionarea şi analiza dezbaterii finale a alegerilor prezidenţiale

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508