Luni, 20 iunie 2016, ora 18.30, la Ateneul Român, în cadrul Conferințelor Ateneului Român, va avea loc dezbaterea „Philosophy: Necessity or Luxury?/Filosofia: Necesitate sau Lux?“, la care sunt invitați filosoful Kit Fine, profesor la New York University, și profesorul Mircea Dumitru, rectorul Universității din București. În deschidere va avea loc un recital de pian susținut de Kit Fine.
„Îmi place să cred că dupa șase ani Conferințele Ateneului Român au căpătat un loc proeminent în spațiul cultural românesc. Conferința din 20 iunie crt. este a 22-a din seria nouă. Au conferențiat nume sonore din elita intelectuală internațională: laureați ai Premiilor Nobel, Goncourt, Balzan, academicieni, universitari, scriitori. Este esențial și obligatoriu să se respecte condiția excelenței omologate a invitaților, pentru ca proiectul să se impună nu doar în România, ci să capete un statut onorabil în Europa. Profesorul Kit Fine, de la New York University, membru al Academiei Americane de Artă și Știință, este unul dintre cei mai importanți filosofi ai momentului, cu excepțională carieră academică. Este invitatul de onoare.Partener de dialog, Rectorul Universității bucureștene, membru corespondent al Academiei Române, profesorul Mircea Dumitru, un rafinat și distins universitar cu prezență internațională remarcabilă. Conferențiarii și tema anunțată prefigurează, luni, pe 20 iunie, o dezbatere incitantă”, apreciază Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu”.
Kit Fine (B.A., Oxford; Ph.D., Warwick) este profesor de filosofie la New York University și membru al American Academy of Arts and Sciences. Domeniile sale de cercetare sunt metafizica, logica și filosofia limbajului, însă a publicat lucrări și în domeniul filosofiei antice, lingvisticii, informaticii și teoriei economice. De asemenea, profesorul Kit Fine a fost fellow al Guggenheim Foundation și American Council of Learned Societies, precum și editor al Journal of Symbolic Logic.
Mircea Dumitru este rector al Universității din București din decembrie 2011. Este membru corespondent al Academiei Române și profesor la Departamentul de Filosofie Teoretică al Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București. A fost decan al Facultății de Filosofie între 2000-2008 și prorector al Universității din București în perioada 2008-2011. Specialist în logică filosofică, filosofia limbajului, metafizica modalităților, epistemologie, filosofia minții și a conștiinței, Mircea Dumitru a obținut titlul de doctor în filosofie la Universitatea Tulane din New Orleans în mai 1998, iar doua luni mai târziu a finalizat al doilea doctorat la Universitatea din București. A fost profesor invitat la Universitatea „Jean Moulin” Lyon 3, New York University, Universitatea din Helsinki, City University of New York.
Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român, începând de marți, 14 iunie, ora 12.00.
Preț unic: 10 lei/ bilet