Apariție inedită în peisajul publicistic autohton, lucrarea fraților Nicolae și Gheorghe Bacalbașa, ”Doi plisnoți care au trecut Prutul” (Tipo Moldova, Iași, 2016) întrunește toate datele necesare pentru o analiză realizată cu cea mai mare seriozitate. Element primordial, se impune a fi reliefată situarea celor doi frați gemeni, Nicolae și Gheorghe Bacalbașa, în acea sferă ce se revendică dintr-o zonă spirituală elitară comportând profunzime și complexitate, plurivalente aptitudini care individualizează. Statutul gemenilor este unul aparte, astfel că unitatea contrariilor vine să încununeze acest interesant eclectism. Cele două volume ne familiarizează cu traseul existențial parcurs de cei doi, totul pe un fascinant fond de erudiție și preocupare pentru detaliul semnificativ, ceea ce conferă o savoare estetică incontestabilă. Originile autorilor se află în Basarabia, astfel că spațiul de dincolo de Prut are parte de felurite abordări, fiorul sensibilității nostalgice împletindu-se cu relevante detalieri istorice.
Spre exemplificare, putem alege această marcantă destăinuire în cheie dramatică făcută de Nicolae Bacalbașa: „De mic copil, pentru mine, Basarabia nu a fost leagănul părinților, ci un amestec de pierdere, pericol, o mină gata oricând să explodeze și să rupă puținul de liniște și precara stabilitate a neamului meu. Am stat de când mă știu pe trecutul meu basarabean ca fachirul pe cuie. Spre sfârșitul vieții tatălui meu, când și-a pierdut vederea din cauza glaucomului prost monitorizat de cei doi fii ai săi, medici, mereu ocupați și făcând totul pe fugă, pe când îl plimbam pe malul Dunării, să tragă pe nări mirosul apei pe care nu o mai putea vedea, am avut răgazul material și sufletesc să mai stăm de vorbă. Mi-a povestit cu această ocazie că imediat după Stalingrad a înțeles că războiul este pierdut și a început, înțelegând ce vremi vor veni, deliberat și sistematic, să evite orice contact cu basarabenii.”
Deasemenea, aromânilor le sunt dedicate pagini foarte documentate care evidențiază atât de speciala structură interioară caracteristică acestei greu încercate populații. Volumele subliniază cu deosebită acuitate marile tribulații ale istoriei, părțile văzute și adeseori nevăzute caracteristice unor perioade axate pe transformări radicale. Asupra manifestărilor bolșevismului, absolut flagelante, este focalizată o atenție deosebită. Destructurarea pe care a provocat-o teroarea roșie în Basarabia e prezentată în detaliu, parcă pentru a nu uita niciodată inumanitățile petrecute. Rememorarea rudelor dispărute pe parcursul conflagrațiilor determină pagini greu de uitat, din care transpar legături indestructibile. Deasemenea, pe parcursul cărții, Galațiul, Constanța, Mamaia beneficiază de atașante evocări. Iată un fragment din romanul lui Gheorghe Bacalbașa, Căprioara de ghips, în care e redat un psihologizant crochiu gălățean: „S-a lăsat seara. Seara în marele oraș industrial. Un împingător gâfâie pe Dunăre, purtând în contra curentului șiruri lungi de șlepuri supraîncărcate, cărora în amurgul de afară de abia li se mai deschid contururile. Se aprind pe rând constelațiile de lumini ale orașului. Seara e un moment critic. Nu te mai poți amăgi cu agitația zilei și e mult prea devreme ca să te duci la culcare. Seara rămâi singur. Închis între patru pereți, cu propriul tău adevăr.”
Elementul acvatic are putere fascinatorie asupra celor doi frați Bacalbașa aflați constant în căutarea ineditului semnificativ. Peste tot este reliefat curajul, intensa mobilizare interioară ce rezistă durității încercărilor existențiale. Predilecția pentru analiza situațiilor-limită denotă valorizarea structurii umane combative, împotrivindu-se ultragierilor, orice natură ar comporta acestea. Merită evidențiat pregnantul talent de povestitor propriu celor doi autori. Scrisorile lui Gheorghe Bacalbașa către Nicolae Bacalbașa sunt încărcate cu o sensibilitate aparte, element potențând impactul asupra lectorilor. În cadrul lor ne întâmpină diversitatea unor întâmplări cu deosebit tâlc în ceea ce privește dezvoltarea personală a celor doi autori. Cele două volume se pot înscrie atât în aria literaturii memorialistice, dar pot fi asimilate la fel de bine și scrierilor bazate pe relatarea faptului istoric, astfel încât această plurivalență contribuie la reușita demersului editorial al celor doi medici, Nicolae și Gheorghe Bacalbașa.
Octavian MIHALCEA
