Sâmbătă, 4 iunie 2016, de la ora 12.00, în Sala Scoarțelor a Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia, violistul Lucian Moraru vă propune o panoramare a trei secole de muzică, prin interpretarea unor opusuri semnate de: Johann Sebastian Bach, Max Reger și Paul Constantinescu. Evenimentul face parte din seria de concerte a “Mogoșoaia ClasicFest”, ediția a V-a a, găzduită de Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia și organizată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului şi Asociatia Culturală Pro Valores. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Lucian Moraru, născut la Galați, începe studiul viorii la vârsta de 5 ani. După școala primară își îndreaptă atenția către un alt instrument – viola, părăsind orașul natal pentru a-și urma profesorul Manciu Gavril, la Sibiu. Urmează apoi Academia de Muzică din București sub îndrumarea profesorilor Valeriu Pitulac și Stefan Gheorghiu. După 1990 participă la cursurile de măiestrie de la Kercade în Olanda – profesor Milan Scampa (membru al cvartetului Smetana) cât și la Londra cu Amadeus Quartett. În anul 2008 absolvă facultatea de drept din cadrul Universitatii Nicolae Titulescu din București. A început cariera muzicală ca membru al Orchestrei Filarmonicii George Enescu din București, în paralel desfășurând și o consistentă activitate solistică evoluând sub bagheta unor dirijori de renume ca: Sergiu Comissiona, Petre Zbârcea, Mihai Brediceanu, Daisuke Soga, Horia Andreescu, Iosif Ion Pruner etc .. Concertele și recitalurile solo includ țări precum: România, USA, Suedia, Canada, Grecia, Rusia și Italia. De asemenea la începutul anului 2005, a înființat „Traffic Strings” – un grup instrumental care abordează un repertoriu variat, cu care a înregistrat mai multe albume și susținut concerte în țară și străinătate.
Taxa de vizitare a Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia (5 lei preţ întreg, 2 lei preţ redus), asigură şi accesul la concerte.
Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Asociaţia Culturală “Pro Valores” şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Parteneri: Tipografia ERICOM – INTERSIGMA.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Bucureşteni.ro, Calendar evenimente, Observator cultural, AgentiadeCarte.ro, Radio Trinitas, Criterii Naţionale, JurnalMM.ro, Capital cultural,Ziare.com, Romania pozitivă, Roportal.ro.