Joi, 7 aprilie 2016, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar din Timișoara, șapte actori din patru țări vor juca spectacolul ”Manipulări”: o coproducție-eveniment realizată de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara cu trei prestigioase companii est-europene de teatru, Via Negativa (Slovenia), Asociația MASZK (Ungaria) și Teatrul Kosztolanyi Dezso (Serbia), în concepția, regia și decorul renumitului regizor sloven Bojan Jablanovec.
” Încrederea este un cuțit între doi dansatori. Încrederea este fumul ce-ţi intră în ochi. Încrederea este guma de mestecat pe care, atunci când nu mai are gust, o scuipi și iei alta, nouă, din pachet. Încrederea nu are niciun sens dacă nu este mereu pusă la test. Este un joc. Un joc străvechi”.
Prezentat exclusiv în mari festivaluri europene, spectacolul a avut o singură reprezentație la Timișoara: premiera care a inaugurat precedenta ediție a Festivalului Euroregional de Teatru TESZT. Un spectacol dur, inteligent, introspectiv, despre încredere ca ”un cuțit între doi dansatori”, tăios, profund, crud, jucat în punctul de intersecție al ”masochismului” actorului cu ”sadismul” publicului. Experiență teatrală bulversantă, spectacolul a stârnit publicului o reacție intense și a generat discuții aprinse pe tema salvării actorului de la autodistrugere pe scenă de dragul actului artistic. Spectacolul îi are creatori-interpreți pe actorii Magyari Etelka, Mátyás Zsolt Imre, Borisz Kucsov, Formanek Csaba, Levko Esztella, Szorcsik Kriszta, Mészáros Gábor.
”Când vine vorba de încredere, cu toții negociem și manipulăm. În acest joc, nu există victime inocente – cu toții știm despre ce este vorba. Încrederea este arma fricii, a nesiguranței și a incertitudinii în ceea ce privește viitorul. Încrederea este inima puterii. Iar de aici încep manipulările. Fără încredere, nu este nici negociere, nici bancari, nici politicieni, nici democrație, nici dragoste, nici Dumnezeu. NIMIC. Încrederea nu este o preferință. Este o necesitate”, susține Bojan Jablanovec, fondatorul companiei. Via Negativa.
Spectacolul va fi jucat în limba engleză și tradus în limba română. Spectacol nerecomandat minorilor. Biletele pentru unica reprezentație din această stagiune a spectacolului Manipulări costă 20, respectiv 10 lei pentru posesorii de abonamente Kult Card, pensionari, elevi (vârste de peste 18 ani) și studenți și pot fi achiziționate de la casieria teatrului de luni până vineri, între orele 16 și 19.