La Editura Nemira a apărut volumul “Surâsul lui Voltaire” de Pedro Gonzalez Calero, colecţia “Bonton”, în traducerea lui Mihai Gruia Novac.
“Surâsul lui Voltaire” reuneşte cele mai amuzante anecdote şi vorbe de duh ale marilor gânditori. Când cineva i-a reproşat lui Diogene că bea la cârciumă, acesta a răspuns: „Şi ce e rău în asta? Ciudat ar fi să beau la bărbier şi să mă tund la cârciumă.”
Când un grup de aristocraţi ranchiunoşi i-a tras o bătaie sarcasticului Voltaire, unul dintre ei a exclamat: „Nu-l loviti în cap, pentru că de acolo poate ieşi ceva bun.”
Căutam fericirea – a scris Voltaire – fără să ştim însă unde, aşa cum oamenii beţi îşi caută casa, aproape siguri că au una.
După ce filosofii Hegel şi Schelling s-au angrenat într-o harţă publică, ziaristul satiric Moritz Saphir a afirmat sentenţios: „Filosofii gândesc obscur, dar defăimează cu multă limpezime.”
Dând dovadă de o mare modestie, ultimele cuvinte ale lui Auguste Comte pe patul de moarte au fost: „Ce pierdere mare pentru omenire!”
Freud, a cărui psihanaliză interpreta gesturi uzuale drept expresii ale inconştientului refulat, a sfârşit prin a fi victima propriilor sale teorii, iar când îşi răsucea o dată un trabuc şi şi-a dat seama că este privit cu maliţiozitate, a comentat: „Uneori un trabuc nu este nimic altceva decât un trabuc.”
