Translation Café sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Irlandei anunță apariția numărului 158- H. G. Wells,”Un vis despre Armagedon”– Povestire din volumul ”Twelve Stories and a Dream”, 1903. Traducere în limba română de Victor Năvală, absolvent MTTLC.
Cu această scriere de H. G. Wells publicată sub formă de texte paralele, atât în engleză, cât și în română, Translation Café continuă publicarea unor texte traduse de absolvenți ai Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan. Acesta este debutul lor ca traducători profesioniști.
Scopul acestor cărți este acela de a îmbina cercetarea cu traducerea și elucidarea textului. Masteranzii își aleg singuri textele. Cel mai adesea, acestea sunt povestiri obscure scrise de autori consacrați, iar majoritatea dintre ele nu au mai fost traduse în limba română. Povestirile sunt însoțite de note explicative, care se adresează cu precădere cititorului român.
Povestirea din acest număr a fost aleasă și tradusă din limba engleză în limba română de Victor Năvală, ca parte din disertația susținută în iunie 2015.
Translation Café No 158 poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet: revista.mttlc.ro/
Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm adresați-vă Redacției: lidia.vianu@g.unibuc.ro