Începutul acestui an, 2016, a fost unul tulburător: situaţii, rapoarte, fişe, apoi alte situaţii, rapoarte şi fişe. Cerinţele sociale şi administrative au crescut, în sens pozitiv sau negativ, normal sau anormal, e bine să ai o situaţie exactă asupra realităţii, cu bune şi rele, cu plusuri şi minusuri, fapt pentru care, după ce am trecut cu bine – sperăm – de acest hop, am revenit la preocupările noastre.
După minivacanţa ocazionată de sărbătorile de iarnă am aflat că în zilele festive n-au mai priit sarmaua, friptura, ţuica şi felia de tort, că din cauza textelor cu şi fără diacritice brazii împodobiţi au căzut peste mese şi vitrine, s-au spart pahare şi sticle, copiii plângeau, cozonacii s-au ars în cuptoare, varza s-a muiat în putină, o răvăşeală generală şi totală, un haos de nedescris, au fost chemaţi în ajutor juriştii, au cercetat în detaliu fiecare literă de lege, au spus că nu toţi stâlcitorii de limbă sunt pedepsiţi, inclusiv editurile, deci aşa s-a întâmplat.
În continuare primim la redacţia editurii manuscrise fără diacritice, o vorbă din popor zice „a înnebunit lupul”, aşa spunem şi noi, prin urmare textele sunt respinse, dacă au noroc să fie corectate de autori sau colaboratorii acestora, e bine, dacă nu, vor vedea lumina tiparului în mileniul următor. Adică niciodată!
În optimismul nostru furibund, în sensul că lucrurile merg spre bine, am selectat pentru cititorii noştri, la întâmplare, două texte din care am scos intenţionat semnele diacritice. Rugămintea noastră este ca paragrafele să fie citite cu voce tare, altfel nu se va simţi plăcerea lecturii. Râsul e predominant:
„Modulata pe nesimilitudine, inclestata in neadeziune si slefuita pe neaderenta, personalitatea lui Mateiu I. Cragiale s-a improprietarit pe serele unei vaste singuratati, pe care a stapanit-o ca un adevarat despot, pana la golirea de orice continut. Lipsit de noblete (s. nob., adica!), tanarul eliberat de povara studiilor de drept, atat in limba germana, cat si in cea materna, studii pe care, oricum le socotea inutile, a dus, foarte putina vreme la Berlin sau Roma, si prea multa vreme la Bucuresti, viata unui dandy, adoptand, ca si antemergatorii gintei strategia celor slabi, de a se refugia intr-un « stramt alaturi », intr-un « mic continent adiacent », greu de impresurat, caci in hotare de nisip. O situatie de excludere, deci directionata pe linii de fuga, cu imperativul mentinerii la distanta, distanta de fuga, fireste”. (Barbu Cioculescu, De la Mateiu citire…)
„Cea dintai forma de societate, din care ni s-au pastrat pana astazi urme sporadice, alcatuieste asa-zisa democratie primitiva. Celula ei este familia; din alcatuirea mai multor familii se formeaza unitati din ce in ce mai mari: patria, ginta si in cele din urma tribul, cea mai complexa unitate la care s-a putut ridica acasta societate. Ea este vagabonda, se poate muta fara a-si schimba structura, intrucat cimentul ei social nu este comunitatea de teritoriu, ci comunitatea de sange”. (Ștefan Zeletin, Istoria socială)
O informaţie de ultimă oră ne-a bucurat peste măsură. Noua echipă de la conducerea Universităţii din Bucureşti nu mai semnează documente scrise fără diacritice.
Alexandru Calmâcu
