spot_img

Premierului Dacian Cioloș i se solicită să verifice un abuz administrativ al Ministrului Culturii

Scriitorul Dan Mircea Cipariu a publicat pe contul său de Facebook o scrisoare deschisă prin care le solicită Primului Ministru Dacian Cioloș și Vicepremierului Vasile Dâncu să ancheteze, prin Corpul de Control al Primului Ministru, un abuz administrativ sub semnătura Ministrului Culturii, dl. Vlad Alexandrescu, în cadrul procesului de evaluare și finanțare pentru Ziua Culturii Naționale. AgențiadeCarte.ro vă prezintă textul integral al scrisorii semnate de Dan Mircea Cipariu.

Domnule Prim Ministru Dacian Cioloș,
Domnule Viceprim-ministru Vasile Dâncu,

Vă rog, prin prezenta scrisoare deschisă, să întreprindeți toate demersurile legale (prin sesizarea Corpului de Control al Primului Ministru) de verificare a condițiilor prin care au fost desemnate proiectele finanțate de Ministerul Culturii pentru celebrarea Zilei Culturii Naționale. Dl. Vlad Alexandrescu, Ministrul Culturii, se află în situația de a fi girat cu propria sa semnătură un evident abuz și o încălcare a normelor legale de evaluare și de acordare a finanțării unui proiect din bani publici. Pe scurt, proiectele care primesc bani din bugetul Ministerului Culturii nu au grile și rapoarte de evaluare, nu au criterii pentru desemnarea evaluatorilor de proiect și nici un proces-verbal al Comisiei de evaluare!
Prin Ordinul Ministrului Culturii (nr. 2803 din 14.12.2015), dl. Vlad Alexandrescu a făcut public normele metodologice privind finanţarea nerambursabilă pe anul 2016 a proiectelor culturale organizate cu prilejul Zile Culturii Naţionale”. Pe 8 ianuarie 2016, Ministerul Culturii i-a anunţat pe cei 5 câştigători ai proiectelor. Lista câștigătorilor nu cuprinde nici-un punctaj și nici o altă formulă de evaluare și de departajare a proiectelor depuse! Cele 5 proiecte au primit suma de 86925 lei, restul de 33075 lei, din suma totală de 120000 lei prevăzută pentru Ziua Culturii Naționale, au rămas necheltuiți, deși au fost înscrise și alte proiecte eligibile!
Evaluatorii domnului Vlad Alexandrescu au exclus literatura română contemporană chiar de ziua lui Eminescu prin faptul că nu au aprobat nici-un proiect literar!
Programul inițiat și coordonat de mine, Gala Tinerilor Scriitori/Cartea de Poezie a anului 2015, un eveniment finanţat, între 2010 şi 2015, de către Ministerul Culturii şi AFCN, a fost ras, în urma evaluării scandaloase şi ruşinoase a noilor „comisari” ai domnului Vlad Alexandrescu. Am cerut, în virtutea legii şi a transparenţei şi profesionalismului atât de clamate de dl. Alexandrescu (filolog, de altfel!), toate documentele prin care voi dovedi interesele partizane şi lipsa de profesionalism a echipei aduse de domnul ministru. Nu am primit nici-un răspuns, motiv pentru care mă adresez domniilor voastre, cu speranța unui răspuns oficial (pe care îl aștept pe adresa de email cipariu@yahoo.com).
Până când va fi gata ancheta acestui abuz administrativ și acestui caz revoltător de alungare a valorilor literaturii române vii din spaţiul public, prin intermediul pixul Ministrului Culturii, i-am cerut public Demisia domnului Vlad Alexandrescu. Un gest de onoare pentru fapte lipsite de onoare! Am anunțat, de altfel, public că în timpul mandatului ministerial al domnului Vlad Alexandrescu nu voi mai depune proiecte şi voi refuza orice fel de colaborare cu acest minister. Pentru mine, dl. Vlad Alexandrescu este un ministru care s-a autodemis cu acest gest incalificabil de a nu finanţa literatura română contemporană.

Cu cele mai bune gânduri,

Dan Mircea CIPARIU

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508