În perioada 27-29 noiembrie 2015, Institutul pentru Cercetare Folclorică şi Etnomuzicologie al Universităţii de Muzică și Artele Spectacolului din Viena organizează, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena, în colaborare cu Direcţia de Cultură a Municipalităţii Viena, Institutul Cultural Italian de la Viena şi al Institutului Polonez de la Viena, cea de-a patra ediţie a simpozionului internaţional „European Voices“, ce cuprinde o serie de discuţii şi dezbateri despre muzica polifonică instrumentală tradiţională.
Simpozionul reuneşte 24 de experţi din 18 ţări europene, iar din România va conferenţia prof. dr. Speranța Rădulescu, în data de 28 noiembrie, susţinând prelegerea „A Peculiar Form of Plurivocality in Romania: Disorderly Polyphony or Heterophony“.
Prelegerile vor fi completate de demonstraţii muzicale în interpretarea unor ansambluri instrumentale şi solişti din Europa Centrală şi de Est. Din România participă grupul folcloric „Nepoţii Iancului“, format din Răzvan Roşu (tulnic, fluier, cimpoi), alături de Bogdan Roşu (tobă) şi Petrică Zele (vioară). Ansamblul din regiunea Ţara Moţilor va susţine un concert în cadrul evenimentului de închidere a simpozionului din 29 noiembrie, începând cu ora 19.00, la sala Haydn a Universităţii de Muzică. Concertele din cadrul simpozionului vor fi prezentate de muzicieni din Austria, Italia, Polonia, România şi Ungaria.
Simpozionul „European Voices IV – Multipart Instrumental Music: Soloist and Ensemble Traditions“ tratează subiectul muzicii tradiţionale europene, explorând instrumentele polifonice utilizate în muzica populară: de la instrumente cu coarde şi flaut, până la mandolină şi nai. Simpozionul dezbate şi istoria ansamblurilor muzicale în Europa Centrală şi de Est, începând cu perioada barocă. Ansambluri din regiuni geografice diferite, precum zona Zillertal (Tirol), muzica evreiască klezmer, tarafurile din Transilvania şi troista muzýka din Ucraina, prezintă asemănări din punct de vedere al stilului muzical şi al contextului social în care au luat naştere. Simpozionul îşi propune să aprofundeze aceste similarităţi şi să evidenţieze influenţele muzicii bisericeşti şi ale muzicii culte. Abordările ştiinţifice ale simpozionului se axează pe două paliere – muzica polifonică instrumentală intepretată de solişti şi muzica colectivă din Europa Centrală şi de Est – analizate din perspective istorice, sociale, antropologice şi interculturale.
Intrarea la toate evenimentele este liberă.