Vineri, 6 noiembrie 2015, ora 18.30, la librăria Cărturești Verona, în cadrul Săptămânii PSI, Editura Trei vă invită la o discuție, cu psihanalistul Vasile Dem Zamfirescu, cu tema: ”În lumea misterioasă a viselor”.
”Dicționarul interpretării viselor”, scris de psihanalistul american Gerald Schoenewolf, cuprinde peste o mie de vise, aparținând fie oamenilor simpli, pacienți ai autorului, fie unor personalități precum Napoleon, Henry Miller sau Dali. Volumul a apărut în Colecția Psihologia pentru toți. Traducere de Nicolaeta Dascălu și Smaranda Nistor.
Din Antichitate, când visele erau considerate mesaje transmise de zei, profeţii sau soluţii oferite problemelor muritorilor, şi până în ziua de azi, visele au continuat să fascineze mintea umană. Oamenii şi le povestesc unii altora şi le oferă „interpretări” populare, transmise din bătrâni. Însă odată cu apariţia psihanalizei la finele secolului al XIX-lea, visele au început să suscite interesul mediului academic. „Calea regală spre inconştient”, aşa cum a numit Freud visul, ne poartă spre profunzimile minţii noastre, dezvăluindu-ne comori nebănuite.
Dicţionarul interpretării viselor, singurul dicţionar psihanalitic de vise disponibil pe piaţă în acest moment, cuprinde peste o mie de vise, aparţinând fie oamenilor simpli, pacienţi ai autorului, fie unor personalităţi precum Napoleon, Henry Miller sau Dali. Alte materiale provin din literatură, mituri, basme, picturi, ştiut fiind că produsele culturii umane pot fi interpretate asemenea viselor. Cartea de faţă reprezintă o lucrare de referinţă atât pentru specialişti, cât şi pentru toţi cei dornici să cunoască mai bine psihicul uman.
Interpretarea modernă a viselor încearcă să aducă oamenii înapoi, la simplitatea pe care o aveau strămoşii noştri, înainte ca societatea să fie cotropită de tehnologie şi suprapopulare. Visele sunt ele însele un limbaj primitiv. Freud numea limbajul din vise „proces primar”, iar limba pe care o învăţăm la şcoală, „proces secundar”. Din nefericire, pe măsură ce oamenii moderni au devenit mai educaţi şi mai cultivaţi, ei şi-au pierdut legătura cu procesele primare. Multe dintre bolile omului modern pot fi puse pe seama acestui factor. – Gerald Schoenewolf
Propriul cap scofâlcit atârnă deasupra unor stânci, pe fondul unui peisaj sterp. Peste cap i se scurge un ceas, care parcă s-a topit la soare. Alte trei ceasuri se scurg de pe un soi de masă şi de pe creanga unui copac desfrunzit. Un ceas, zăcând cu faţa în jos, are pe el un roi de furnici; un altul are o muscă solitară. – Visul (pictura) lui Dali
Gerald Schoenewolf este autor a peste 20 de cărţi, scenarist, regizor, producător de film, psihanalist şi profesor la Borough of Manhattan Community College. La Editura Trei au mai apărut: 101 succese terapeutice, 101 greşeli în psihoterapie.