Joi, 29 octombrie 2015, de la ora 19:00, în mansarda Cărturești Verona, Editura Vellant lansează o nouă carte în colecția ”Pasărea Măiastră”, un proiect editorial dedicat promovării basmelor și ilustrațiilor românești. Una dintre cele mai cunoscute povești ale lui Ion Creanga‚ ”Fata babei și fata moșneagului” este pusă acum într-o lumină nouă de Ileana Surducan‚ ilustratoare‚ ceramistă și creatoare de bandă desenată din Cluj-Napoca. Ileana va vorbi despre proiect alături de jurnalista Eli Bădică și de coordonatoarea colecției, Simona Radu-Răuță.
Pentru cei interesați de tehnici alternative în ilustrația de carte, lansarea va începe mai devreme, cu un Master Class pe această temă ținut de Ileana Surducan de la ora 18:30. Accesul la curs este gratuit, însă locurile sunt limitate. Pentru rezervări: inscrieri@carturesti.net
Acum mulți‚ mulți ani‚ pe când telefoanele mobile nu se inventaseră‚ iar tinerii se întâlneau în sat la șezătoare‚ trăiau două surori vitrege cum nu se poate mai diferite: fata babei era urâtă‚ leneșă‚ țâfnoasă și rea la inima‚ iar fata moșneagului era frumoasă‚ harnică și bună la suflet. Ce se întâmplă când baba și fiica ei uneltesc să o alunge de acasa pe fata moșneagului? Vom afla în această poveste despre faptă și răsplată
Publicată acum aproape 140 de ani, Fata babei și fata moșneagului a prins viață din nou într-o potrivire ingenioasă de figurine din ceramică‚ decoruri elaborate din hârtie‚ fotografii‚ colaje și ilustrații inedite. Ileana Surducan a lucrat la proiect mai bine de un an, realizând manual atât personajele din ceramică, cât și decorul, până în cele mai mărunte detalii. Din 29 octombrie, toate aceste elemente vor fi expuse în Mansarda Cărturești Verona în cadrul unor casete care redau scene din carte.
Colecția ”Pasărea Măiastră” este un proiect editorial care îşi propune să îmbrace poveştile vechi româneşti în haine noi. Până în prezent, în colecție au apărut: “Povestea lui Harap-Alb” (cu ilustrații de Cristiana Radu), “Făt-Frumos din Lacrimă” (cu ilustrații de Nura El-Sayed), “Zâna Zorilor” (cu ilustrații de Mădălina Andronic), “Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” (cu ilustrații de Maria Surducan), “Greuceanu” (cu ilustrații de Alexandru Ciubotariu), “Dănilă Prepeleac” (cu ilustrații de Vali Petridean) și “Fata babei și fata moșneagului” (cu ilustrații de Ileana Surducan). Urmează să apară „Ivan Turbincă” (cu ilustrații de George Roșu).