Sâmbătă, 20 iunie 2015, de la ora 20.00, la Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din București, va avea loc premiera oficială a spectacolului ,,Dolce Vita”, în regia lui Dragoş Galgoţiu. ”Dolce Vita este ocazia unei întâlniri neconvenţionale dintre artişti şi public în foaierul noului sediu al Teatrului de Operetă şi Muzical „Ion Dacian”. Foaierul este legătura specială, puntea dintre două lumi diferite, pe de o parte scena, cu misterele ei, cu poveştile, cu decorurile ei exotice şi cu personajele ei seducătoare, pe de altă parte viaţa diversă din afara teatrului. Spectacolul acesta este imaginat ca o sărbătoare în care orchestra, soliştii, corul, balerinele şi publicul, întâlniţi de această dată în foaier, în spaţiul de frontieră dintre cele două lumi, trăiesc o experienţă împreună. Cabaretul, ariile de operetă, secvenţele de dans, solo-urile instrumentale, gagurile şi momentele de musical, alcătuiesc un spectacol pe care artiştii îl imaginează şi îl trăiesc într-o relaţie de complicitate şi de apropiere cu spectatorii. Dolce Vita este o ceremonie emoţională, entuziastă, ironică şi amuzantă, care celebrează acele stări de euforie pe care doar opereta şi muzicalul le pot provoca.” a declarat regizorul Dragoş Galgoţiu.
Rând pe rând, Florin Budnaru, Cătălin Petrescu, Ernest Fazekas, Irina Baianţ şi Adrian Nour păşesc cu graţie, retrospectiv, spre personajele care i-au consacrat ca solişti în lumea spectacolului de operetă şi musical, dialoghează în duete şi terţete şi, acompaniaţi în călătoria lor de pianistul Alexandru Burcă, de Corul, Orchestra şi Ansamblul de Balet al Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, împărtăşind cu toţi cei prezenţi sentimentul Dolce vita: bucuria de a gusta viaţa în tot ceea ce are aceasta mai frumos de oferit.
”Cred că îi vom surprinde pe spectatori prin modul în care interpretăm muzica şi prin faptul că unele dintre partituri le cântăm în limba română. Acoperim o paletă largă de stări, de la comic la grotesc şi până la dramatic, aceiaşi oameni în diferite stări. Dacă măcar o parte dintre spectatori vor fi surprinşi că un musical autohton poate suna ca unul produs în străinătate, atunci eu plec mulţumit acasă.”
Ernest Fazekas – solist
”Sunt mai multe fragmente din operete şi musicaluri celebre, legate armonios într-un spectacol plin de lumină. Toţi componenţii spectacolului formează o trupă tânără, energică şi frumoasă care se bucură de viaţă atât în paşi de vals, cât şi pe ritmuri rock!”
Florin Budnaru – solist
”Împletirea celor două genuri (musical şi opereta), amestecul de ritmuri şi influenţe, atmosfera condimentată de prezenţa ansamblului de balet şi a momentelor de pian solo sunt doar câteva din surprizele pe care le oferă acest spectacol. Mesajul cred că apare încă de la titlul … „Dolce Vita”, o sumă de momente speciale care sărbătoresc plăcerea de a savura viaţa sub toate formele ei!”
Cătălin Petrescu – solist
”Cred că publicul se va bucura să descopere sau să redescopere cât de frumos poate fi un spectacol în care opereta şi musicalul se îmbină perfect cu momentele coregrafice.
„Dolce Vita” este, simultan, o sursă de bună-dispoziţie, de încântare, de visare, iar acest amestec de stări pozitive ne conving, treptat, că viaţa poate fi şi dulce.”
Irina Baianţ – solistă
”Mă bucur că ne „jucăm” în Dolce Vita. Se creează o atmosferă foarte frumoasă pentru că publicul e foarte aproape. Emoţia ajunge mult mai uşor la oameni. Totul e deschis, la vedere: fiecare gest, fiecare schimbare de costum sau de decor.”
Adrian Nour – solist
Următoarele reprezentaţii ale spectacolului „Dolce Vita” vor avea loc în data de 21, 25 şi 26 iunie. Biletele pot fi achiziţionate online accesând bilete.opereta.ro, de la Casa de bilete a Teatrului de Operetă şi Muzical „Ion Dacian”, deschisă de marţi până sâmbătă între orele 11.00-19.00 şi duminică între orele 14.00-19.00, dar şi de la Casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti, deschisă zilnic între orele 9.00-13.00 şi 15.00-19.00
PREMIERĂ
Sâmbătă, 20 iunie 2015, ora 20.00
DOLCE VITA
Regia: Dragoş Galgoţiu
Dirijor: Daniel Jinga
Coregrafia: Ioana Macarie
Maestru de cor: Gabriel Popescu
Asistent maestru de cor: Aurel Muraru
Solişti:
Florin Budnaru, Cătălin Petrescu, Ernest Fazekas, Irina Baianţ şi Adrian Nour
Soliste balet:
Geraldina Petre/
Gabriela Călin
Cu participarea pianistului Alexandru Burcă, a Corului, a Orchestrei şi a Ansamblului de Balet al Teatrului de Operetă şi Musical
„Ion Dacian”