Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Vlad Russo, Mircea Cărtărescu, Filip Florian, Emil Constantinescu, Adrian Cioroianu și Iulia Popovici vor vorbi despre Kundera, Havel și Hrabal la Bookfest / Cehia – Republica Literaturii. AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul dezbaterilor.
Cehia – Republica Literaturii / DEZBATERI ÎN CADRUL SALONULUI INTERNAȚIONAL DE CARTE BOOKFEST
SÂMBĂTĂ, 23 mai 2015, Ora 13.00: DEZBATERE – Milan Kundera, Marele singuratic al literaturii cehe (Scena Agora / Pavilionul C4)
Participă: Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas
Ioana Pârvulescu, scriitoare și traducătoare
Vlad Russo, scriitor
František Zachoval, directorul Centrului Ceh
După ce ani de zile a fost receptat în primul rând ca reprezentant al Primăverii de la Praga, ca disident, ori exilat politic, astăzi, în percepţia cititorilor români, Milan Kundera apare eliberat de aceste conjuncturi istorice, drept unul dintre importanţii scriitori contemporani.
Apărut iniţial în traducere la Editura Univers, Milan Kundera este astăzi unul dintre autorii emblematici ai Editurii Humanitas, publicat cu succes în seria de autor care îi poartă numele.
Masa rotundă dedicată prozatorului şi eseistului francez de origine cehă îi reuneşte pe cei mai apreciaţi traducători ai operei sale, alături de editorul său român, Gabriel Liiceanu.
SÂMBĂTĂ, 23 mai 2015, Ora 17.00: DEZBATERE – Václav Havel, Dizident într-un univers absurd
(Scena Agora / Pavilionul C4)
Participă: Emil Constantinescu, fost Președinte al României
Adrian Cioroianu, istoric
Iulia Popovici, critic de teatru
František Zachoval, directorul Centrului Ceh
Moderator: Matei Martin, jurnalist cultural
O masă rotundă dedicată lui Vaclav Havel, ultimul președinte al Cehoslovaciei și primul președinte al Republicii Cehe, una dintre cele mai fascinante figuri politice ale secolului XX. Evenimentul încearcă să surprindă toate ipostazele personalităţii sale publice: de scriitor, dramaturg și disident. Acesta este motivul pentru care lista invitaților îi include pe: Emil Constantinescu, fost Președinte al României și fost Rector al Universității din București în anul când prestigioasa instituție i-a oferit lui Havel titlul de Doctor Honoris Causa, pe istoricul Adrian Cioroianu și pe criticul de teatru Iulia Popovici.
DUMINICĂ,24 mai 2015, Ora 13.00: DEZBATERE – Bohumil Hrabal, Povestitorul de la Tigrul de Aur (Scena Agora / Pavilionul C4)
Participă: Mircea Cărtărescu, scriitor
Filip Florian, scriitor
Anca Irina Ionescu, traducătoare
Sorin Paliga, traducător
František Zachoval, traducător
Moderator: Luiza Vasiliu, jurnalist cultural
O dezbatere dedicată lui Bohumil Hrabal, considerat de mulţi una dintre cele mai importante voci ale literaturii secolului XX, tradus cu succes astăzi în limba română de Curtea Veche Publishing și Editura ART. La fel cum s-a petrecut peste tot în lume unde au fost traduse, edițiile în limba română ale cărților lui Bohumil Hrabal au adunat în jurul lor o comunitate de hrabalieni pasionaţi, cuceriţi definitiv de umanismul tragicomic şi umorul savuros al operei sale. Scriitorii Mircea Cărtărescu și Filip Florian vin să confirme la Bookfest apartenența la acest grup.