Asociația CSR Mindset îi așteaptă pe copiii între 12 și 14 ani, duminică, 24 mai 2015, în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la clubul de lectură Fanbook. Va avea loc o discuție despre ”Oscar și Tanti Roz”, povestea despre copilărie și lupta curajoasă cu o boală necruțătoare scrisă de Eric-Emmanuel Schmitt, publicată la Humanitas Fiction. De la ora 11:00, copiii vor explora lumea cărții într-o oră de activități, urmând ca de la ora 12:00 discuția să continue cu Oana Pellea și Marius Manole, cei doi actori care joacă în emoționanta adaptare de la Teatrul Bulandra. Marius Manole a revenit de curând asupra textului, într-o altă variantă de lectură, fiind vocea de pe audiobook-ul „Oscar și Tanti Roz”, apărut recent la Humanitas Multimedia.
Clubul de lectură Fanbook este la a zecea întâlnire între copii și personalități culturale din mediul literar, cinematografic, artistic sau științific. Invitații pe care adolescenții au avut ocazia să-i întâlnească până acum au fost scriitorii Mircea Cărtărescu, Rui Zink, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Denisa Comănescu, Adina Popescu, criticul de film Ileana Bîrsan, actorul Paul Ipate, geneticianul Octavian Popescu, jurnalistul și astrofizicianul Nic Sârbu, astronomul Adrian Șonka.
Activitățile desfășurate de copii sunt coordonate de Marilena Șerban, profesor de limba și literatura română, un dascăl ce pune alături de dragostea pentru lectură multe idei de activități ludice menite să crească prietenia dintre copii și cărți.
Următoarele întâlniri desfășurate de Fanbook vor avea loc sâmbătă, 6 iunie 2015, și duminică, 14 iunie 2015, de la ora 11:00, în Librăria Humanitas de la Cișmigiu.
„Scopul nostru prin Clubul de lectură Fanbook este să le trezim copiilor bucuria de a citi și dezbate o carte pe lună, de a-i învăța să caute și să cunoască oameni valoroși cultural, personalități care să-i inspire și să le dezvolte dragostea pentru literatură și cultură.” – Bianca Voinescu, organizator, Asociatia CSR Mindset.
Proiectul cuprinde o componentă importantă de responsabilitate. Fiecare copil înscris la Fanbook a contribuit cu o donație de minimum 100 lei, bani destinați cărților. Din donațiile strânse în urma primului modul Fanbook am cumpărat peste 200 de cărți. Voluntarii noștri le-au oferit copiilor internati în cadrul secției de Oncopediatrie a Institutului Clinic Fundeni de Ziua Internațională a Fericirii și la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, de Ziua Internatională a Cărții.
Participarea la discuția cu Oana Pellea și Marius Manole este liberă.
Credit foto evenimente: Dan Blănaru