A.F.C.N. lansează apelul de participare pentru acordarea de finanţări nerambursabile, în cadrul sesiunii de finanțare II/2015 pentru proiecte editoriale. Pot participa: edituri şi redacții de publicații culturale; persoane juridice de drept privat care, potrivit actelor constitutive, desfăşoară activităţi editoriale (ex.: organizaţii nonguvernamentale, societăți comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale ș.a.); persoane juridice de drept public (Instituţii publice care derulează proiecte editoriale). Bugetul alocat în 2015 prin subvenție de la Ministerul Culturii este de 4.000.000 lei.
Se pot înscrie proiecte la următoarele secțiuni:
Carte: 2.100.000 lei
Reviste și publicații culturale: 800.000 lei
Proiecte noile media (inclusiv online): 500.000 lei
Ediție de poezie: 400.000 lei
Pentru contestații este prevăzut un buget de 200.000 lei
Priorităţile strategice stabilite de către Consiliul A.F.C.N. pentru 2015 sunt: apariția de ediţii critice și titluri de referință; susținerea debutului; realizarea de cărți și publicaţii pentru copii și adolescenți; publicarea de teme care se referă la diversitatea culturală.
Suma maximă ce poate fi solicitată pentru un proiect editorial (maximum 10 titluri) este de 50.000 lei. Nu sunt admise pentru finanțare titluri editate sau reeditate în ultimii 15 ani.
Perioada de derulare a proiectelor trebuie să se înscrie între data semnării contractului de finanţare (cf. calendarului sesiunii, după 3 iulie) şi 15 noiembrie 2015.
Perioada de înscriere a proiectelor editoriale este 20 aprilie – 19 mai 2015, termenul limită fiind 19 mai 2015, ora 17:00.
Proiectele se înscriu online accesând pe pagina de internet a AFCN (http://www.afcn.ro) butonul LOGARE/ÎNREGISTRARE. Etapele de urmat sunt explicate în GHIDUL SOLICITANTULUI pentru anul 2015 ce se găsește online la la secţiunea FINANŢĂRI PROIECTE EDITORIALE (www.afcn.ro/finantari-proiecte-editoriale.html). Tot la această secțiune se găsesc toate informațiile și documentele necesare înscrierii proiectelor editoriale.
Calendarul sesiunii de finanțare II / 2015 se desfășoară după cum urmează:
Termen | Perioada | Activitate |
30 de zile calendaristice | 20 aprilie – 19 mai 2015 | Depunerea cererilor de finanţare online |
4 zile lucrătoare | 20 – 25 mai 2015 | Verificarea conformităţii administrative, respectiv eligibilităţii cererilor de finanţare |
21 zile calendaristice | 26 mai – 15 iunie 2015 | Evaluarea proiectelor editoriale de către experți independenți |
4 zile lucrătoare | 16 iunie – 19 iunie 2015 | Stabilirea ierarhiei proiectelor editoriale |
1 zi | 22 iunie 2015 | Afișare rezultate după etapa I de evaluare |
5 zile lucrătoare | 23 iunie – 29 iunie 2015 | Depunerea documentelor pentru etapa a II-a a selecţiei |
3 zile lucrătoare | 30 iunie – 02 iulie 2015 | Verificarea conformităţii administrative, respectiv a eligibilităţii în etapa a II a |
1 zi | 03 iulie 2015 | Afișarea proiectelor câștigătoare |
3 zile lucrătoare | 06 iulie – 08 iulie 2015 | Depunerea contestaţiilor |
5 zile lucrătoare | 09 iulie – 15 iulie 2015 | Soluţionarea contestaţiilor |
15 zile lucrătoare | 03 iulie – 23 iulie 2015 | Planificarea şi semnarea contractelor de finanţare |