Dacă aveţi zilele acestea drum printr-o librărie, puteţi să semnaţi o petiţie iniţiată la sfârşitul acestei săptămâni împotriva „taxei pe citit”, timbrul literar aflat în discuţia publică de circa o lună. Astfel, în librăriile Cărtureşti, Diverta, Humanitas şi Nemira sunt puse la dispoziţia tuturor celor interesaţi tabele nominale în care cititorii pot atrage atenţia politicienilor că România este singura ţară din lume care are o taxă pentru lectură care tratează cartea în acelaşi mod cu sticlele de alcool sau pachetele de ţigări. De asemenea, cei care nu se află în ţară îşi pot manifesta adeziunea faţă de această campanie semnând petiţia online iniţiată la adresa www.petitieonline.com/signatures/spunem_nu_timbrului_literar/.
„Credem că piaţa de carte a ajuns la un nivel atât de scăzut, încât nu mai suportă aberaţii legislative de genul timbrului literar”, se arată într-o declaraţie a Consiliului Director al Asociaţiei Editorilor din România, organizaţia care a iniţiat demersul. „Indiferent că vorbim despre legea 35/1994, care a instituit acest timbru, sau despre propunerea aflată acum în discuţia Camerei Deptuatilor, este evident că nu prin astfel de măsuri vom relansa cititul în România. Ne bucură susţinerea partenerilor noştri librari şi sperăm să ni se alăture cât mai mulţi cititori în această campanie pentru că, în definitiv, cartea are numai de câştigat dacă o scăpăm de această povară”, se mai arată în declaraţie.
Potrivit iniţiatorilor, strângerea de semnături are ca scop sensibilizarea clasei politice, dar şi a instituţiei Avocatului Poporului, singurul care poate inteveni în acest moment cu o sesizare de neconstituţionalitate la adresa legii Timbrului literar.
Potrivit legii 35/1994, care instituie timbrul cultural, orice carte de beletristică trebuie să aibă adăugat în preţ un timbru literar în cuantum de 2% care să fie virat uniunilor de creaţie din domeniu, principalul beneficiar fiind Uniunea Scriitorilor din România, condusă de Nicolae Manolescu. Un grup de parlamentari în frunte cu Varujan Vosganian, prim-vicepreşedintele USR, şi Traian Dobrinescu, membru USR, au iniţiat anul trecut o propunere legislativă care transformă timbrul într-unul cu valoare fixă de 1 leu. Propunerea a fost adoptată tacit în Senat în decembrie 2014 şi a fost oprită de la adoptarea în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor la începutul lunii februarie 2015 la intervenţia editorilor, a producătorilor de fonograme şi a organizatorilor de spectacole, care nu au fost consultaţi în niciun stadiu al elaborării proiectului.