Lia Aram prezintă – The Minster Of Elegance, ediţia a doua – Celebrarea Zilei Femeii. Brandul vestimentar exclusiv feminin Lia Aram a reuşit să creeze un moment deosebit, cu prilejul celebrării Zilei Femeii, în cadrul prezentării celei de-a doua ediţii din proiectul său, The Minister Of Elegance, într-o atmosferă caldă, deschisă şi în perfect acord cu ceea ce Lia Aram comunică şi promovează.
Video by Mircea Zanian :
https://www.youtube.com/watch?v=3cO9JECYTg8
Proiectul brandului, menit să scoată în evidenţă, prin diverse mijloace de comunicare vizuală, farmecul nesfârşit al Eternului Feminin, a reuşit, şi de data aceasta, în cadrul celei de-a doua ediţii în care îşi găseşte contur, să readucă în prim plan delicateţea Femininului Nealterat, la început de primăvară. Prospeţimea anotimpului în care Femeii îi este prilejuită celebrarea, Reîntoarcerea către Iniţialul Frumuseţii acesteia şi nesfârşitul Farmec Feminin drept muză şi sursă de inspiraţie au fost principalele coordonate pe care comunicarea întregului eveniment s-a realizat. Prin limbajul Lia Aram şi conceptul artistic al evemimentului de proiect, s-a reuşit crearea, pe calea reinventării în prag de primăvară, a unităţii de imagine pe care brandul o duce mai departe în mod inovator, ca de fiecare dată când stabileşte bazele unui eveniment. Toţi cei prezenţi au fost realmente încântați de profesionalismul și căldura oamenilor din echipa organizatoare, precum și de spaţiul locativ și nivelul artistic al abordării conceptual aduse în lumină de Lia Aram. Fuziunea limbajului vestimentar propus de Lia Aram și conturat de evenimentul de celebrare a Femeii, cu prilejul începutului de primavera, s-a tradus prin reunirea susținută, la nivel ambiental, a altor modalități de dialog, orchestrate de colaborările avute cu creatori de muzică. Despre proiectul The Minister Of Elegance şi viziunea transpusă și tradusă prin Lia Aram, puteți citi şi în comunicatul de presă preluat de media de fashion românească.
Evenimentul de celebrare a Femeii dezirabile Lia Aram a reușit să readucă în prim plan importanţa Reîntoarcerii către Iniţialul Frumuseţii Feminine, pe dinamismul unui nou început, pentru fiecare femeie conştientă de farmecul personal şi de neuitarea esenţei diafane ce mereu îi va fi Amprentă.
Un eveniment prezentat de Bombay Sapphire.
Parteneri : LOFT / Bombay Sapphire / MADISON-luxury perfumery / Floraria Iris
Parteneri media : Luxury / DivaHair.ro / Clotier / In Stilul Meu – Comunitatea profesionistilor cu stil / Andrei Bogdan Vulpescu / Bucharest style / Express the style. By Ingrid Ispas / InstaGlam / Bigcitylife.ro / IQool /Jurnal LifeStyle / Le-Boutique / Manuela from „Let’s talk about. fashion!” /Lookool / Read my mind (by L&R) / Romania Fashion / VIPStyle.ro /Wallethouse Romania