Joi, 22 ianuarie 2015, începând cu ora 18.00, la sediul TVR Iaşi s-a prezentat filmul documentar „Zidul lui J.O.”, dedicat Poetului EMIL BRUMARU. Un foarte reuşit şi admirabil proiect al Centrului de Fotografie Contemporană şi al Muzeului Literaturii Române Iaşi. Un singur personaj central şi-un singur protagonist: medicul-poet Emil Brumaru. Un duplex: Iaşi →Dolhasca, Dolhasca → Iaşi. Emoţie şi nostalgie, tristeţe şi durere pentru ceea ce a fost şi ceea ce a regăsit omul Emil Brumaru în Dolhasca (Suceava), după o absenţă de 39 de ani.
Realizatorul acestui film documentar, Matei Bejenaru (profesor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi), cu firească modestie a ţinut să precizeze că la finalitatea acestui film, meritorie este şi contribuţia colegilor săi de echipă: Bogdan Chiroşcă (cel care a realizat fondul muzical, creaţie proprie inspirată de tema filmului), Paul Grădinaru (maestru al sunetului), Marian Mina (cel care a creat „colorarea” filmului), precum şi Doris Mironescu (consultantul literar).
Proiecţia filmului a durat 31 de minute, însă dialogul care a urmat, în faţa unui public, în majoritate, tânăr, a dat savoare întâlnirii. Şi toată această atmosferă destinsă şi foarte plăcută, se datorează în primul şi în primul rând, gestului de iubire frăţească şi de preţuire faţă de un reprezentant de marcă al culturii româneşti, prin prezenţa domnului Dan Lungu (directorul M.L.R. Iaşi), a scriitorului Florin Lăzărescu şi a echipei TVR Iaşi. Acest film reprezintă chintesenţa unei zile bogate de filmare şi de rememorare a unui traiect existenţial (1963-1975), în Dolhasca (Suceava), pentru Emil Brumaru, fost medic la clinica din localitate. O reîntoarcere într-o comunitate peste care, în aproximativ patru decenii, s-au înregistrat schimbări impresionante.
Ochiul aparatului de filmat a surprins stările psihologice ale omului Emil Brumaru. Un personaj real care, cu o sinceritate debordantă, îşi exprimă emoţia, uimirea, dar şi dezamăgirea, regretul sau tristeţea în faţa acelui „prezent” filmat, în vara anului 2014. Firesc, fosta comună Dolhasca a devenit un veritabil orăşel, cu modernizările, inerente, de mileniu III, dar şi cu unele minusuri care, cu profund regret, le remarcăm, în fapt, la nivelul întregii ţări (printre multele exemple, să amintim doar demolarea sau lăsarea nesupravegheată a cantoanelor sau/şi a clădirilor aferente gărilor CFR).
Apreciem realizatorului acestui film, Matei Bejenaru, meritul de a fi selectat acele momente de trăire interioară ale protagonistului său, care permit a descoperi faţa umană a unui mare artist al condeiului. Pe parcursul derulării filmului, spectatorul poate recompune firul unei trepte existenţiale, asemenea unui vis extaz. A unui vis care se destramă, dar din care se conservă un sentiment, cel mai profund sentiment uman, al iubirii în faţa timpului-clepsidră. În fond, cum definim acest tip de iubire?
O flacără de-o clipă, care se impregnează şi se instalează în fiinţa umană, posibil, pentru totdeauna. În conturul unei urbe, a unei case, a unei grădini, a unei poteci. În imaginea fugară a unei ciute… Sau, de ce nu?! printr-o plimbare pe o cale ferată, cu traversele ei din lemn de esenţă moale (pentru elasticitatea şinelor de cale ferată), înfăşurat într-un strat gros, protector de smoală, dar care degajă un parfum unic… Mărul din curtea casei, sub coroana căruia, pe un şezlong, visele poetului fac aripi. Un pisoi, dar nu unul oarecare, ci unul siamez, care, neavând şi o parteneră „siameză”, se mulţumeşte în compania stăpânului, inspirându-l sau dimpotrivă, supunându-l unor adevărate scene de gelozie acaparatoare, mângâietoare şi plăcute. Descrierea interiorului camerei, la gazda unde a locuit timp de 12 ani, surprinde un cumul de detalii fascinante, demne de pana unui prozator versat. Şi dintre toate, umanizarea unui zid, care dăruieşte titlul şi laitmotivul filmului. Zidul unei clădiri din faţa camerei unde a locuit, în Dolhasca, transpare în viziunea Poetului în hlamidă umanizată: „Zidul se îndrăgostise de cel de care-l povesteşte…”
În adevăr, filmul care „zideşte” memoria unor personalităţi ale culturii româneşti este meritorie. Felicitări tuturor celor implicaţi şi succes în realizarea şi a altor proiecte la fel de plăcut surprinzătoare.
Livia Ciupercă
