spot_img

”Balcanicele”, un spectacol în regia lui Alexander Hausvater, la Teatrul Tony Bulandra Târgoviște

Duminică, 11 ianuarie 2015, ora 19.00, la Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, a avut loc premiera spectacolului ”Balcanicele” de Jules Tasca. Regia și dramaturgia: Alexander Hausvater.”Balcanicele” este o tragedie multimedia, un spectacol despre cruzimea dintre secole, o meditație vizuală asupra condiției umane așa cum ea se relevă numai în cele mai întunecate momente ale existenței. Pornind de la textul „The Balkan Women” al dramaturgului și scenaristului american Jules Tasca, regizorul Alexander Hausvater a reușit o simbioză unică între arta teatrală la cel mai înalt nivel și mediul filmic, prin îngemănarea cu filmul „Le Roi du Coeur”, regizat de Philippe de Broca în anul 1966. Rezultatul este un spectacol în care teatrul și filmul comunică în loc să concureze, o experiență în care ecranul hrănește scena, iar scena susține proiecția, într-un dialog halucinant, copleșitor. „Teatrul este un experiment mereu aplicat, mereu reînnoit. Teatrul nu este despre răspunsuri. În momentul în care aș simți că am găsit toate răspunsurile la întrebările mele, aș renunța la această meserie, pe loc. Teatrul este despre a pune întrebările potrivite, despre a comunica în așa fel cu spectatorul – nu consider că „public” este un termen potrivit, fiindcă implică pasivitate – încât acesta să-și asume o dilemă, să plece schimbat. Mesajele sunt pentru e-mailuri și pentru SMS-uri. Nu vreau mesaje, vreau întrebări. Nu vreau aplauze. Vreau ca spectatorii să reacționeze mai profund, să-și dorească să schimbe ceva la ei, la relațiile lor, la viața lor.”, a declarat Alexander Hausvater.

”Balcanicele” este un spectacol puternic încărcat din punct de vedere politic, întrucât este vorba despre drama inimaginabilă a femeilor musulmane din Bosnia, în timpul conflictului armat cu Serbia, la sfârșitul secolului 20. Este un spectacol despre evenimente reale trecute sub tăcere în mod sistematic, nu doar de comunitatea internațională, ci și de chiar victimele lor. Violurile sistematice ale femeilor musulmane de către soldații sârbi aflați sub ordin, într-un plan fără precedent de a provoca sarcini, pentru a crește ponderea de populație sârbă din teritoriul Bosniac sunt un capitol deosebit de dur al istoriei recente, și al istoriei cruzimii umane în general. Imposibilitatea relatării acestor atrocități este scrisă chiar în natura credinței islamice, întrucât recunoașterea acestor evenimente ar submina total însăși țesătura fundamentală a familiei în cadrul paradigmei culturale islamice. Din acest motiv, spectacolul Balcanicele își propune să dea o voce, să atragă atenția asupra acestui fenomen, pentru a problematiza tăcerile la care ne supunem și validitatea motivelor pentru care refuzăm comunicarea, la toate nivelurile interacțiunii interumane – de la familie la politică externă.

Septembrie 2014 – Alexander Hausvater vine la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște pentru sesiunea de casting a spectacolului Balcanicele.

Ianuarie 1966 – Alan Bates este distribuit ca personaj principal în filmul „Le Roi du Coeur”.

Octombrie 2014 – Compozitorul Yves Chamberlain propune muzica pentru spectacolul Balcanicele.

Noiembrie 1969 – Melodia „Balada para un loco” este compusă de celebrul artist argentinian Astor Piazzolla, cu versuri ale poetului uruguaian/argentinian Horacio Ferrer, care citează filmul lui „Le Roi du Coeur” ca o influență directă.

Noiembrie 2014 – Alexander Hausvater începe repetițiile pentru spectacolul Balcanicele, cu actorii Liviu Cheloiu, Liviu Pintileasa, Cătălin Mareș, Constantin Florescu, Carmen Ionescu, Elisabeta Râmboi, Ioana Repciuc și Andreea Tănase.

Ianuarie 1966 – Julien Guiomar debutează în film alături de regizorul Philippe de Broca, Va continua să joace până în 2004, în zeci de filme din toate genurile, de la film noir până la comedii alături de Louis de Funes, devenind unul din cei mai importanți actori francezi ai tuturor timpurilor.

20 Decembrie 2014 – Spectacolul Balcanicele are o primă repetiție generală cu public.

21 Decembrie 1966 – Filmul Le Roi du Coeur are premiera în Franța.

Scenografia semnată Zsolt Fehervary, pentru prima oară la Târgoviște, însă binecunoscut pentru munca sa la teatrele din Timișoara și Iași,  este una din cele mai ambițioase și spectaculoase de pe scena Teatrului Tony Bulandra, sugerând cu ferocitate atmosfera claustrantă și coșmarescă a unui lagăr de concentrare. Alături de light design-ul lui Lucian Moga, aflat la cel de-al 28-lea spectacol alături de Alexander Hausvater, spațiul scenic propus în Balcanicele devine un adevărat punct de reper, o cutremurătoare reprezentare a unui loc absurd și abrutizant.

Yves Chamberland este un compozitor Canadian specializat în muzica de film, cunoscut mai ales pentru coloana sonoră a filmului Lost and Delirious din 2001. Aportul de dinamism și de dramatism pe care muzica sa o aduce spectacolului ajută enorm la dialogul dintre proiecția de film și acțiunea scenică, reușind cu o subtilitate uimitoare să creeze un cadru sonor și ritmic care facilitează suprapunerea și interconectarea scenelor spicuite din film și a momentelor scenice. Combinarea acestor două medii artistice este una dintre cele mai dificile practici regizorale, iar muzica domnului Chamberland reușește pe deplin să sprijine acest demers experimental.

Distribuția spectacolului: Colonelul Herak: Constantin Florescu; Amina Jusic: Carmen Ionescu; Jovan Vlaco: Liviu Cheloiu; Samira Jusic: Andreea Tănase; Jela Kalianao: Elisabeta Râmboi; Nadja/Coquelicot: Ioana Repciuc; Gardian/Le Roi du Coeur: Liviu Pintileasa; Gardian: Cătălin Mareș. Scenografia: Zsolt Fehérvári. Light design: Lucian Moga. Muzica: Yves Chamberland. Costumele: Valentin Codoiu. Coregrafia: Momo Sanno. Regia tehnică: Ionuț Constantinescu. Asistență regie: Cătălina Baciu. Sunetul: Andrei Mihai. Proiecții video: Radu Ilicea.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508