Luni, 12 iulie 2010, ora 18:00, la Clubul Ţăranului (din cadrul Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti), are loc vernisajul expoziţiei de fotografie “Timoc” de Duşan Pârvulovici, ca parte a proiectului “Românii din vecinătatea imediată”. Invitatul acestui eveniment este dr. Emil Ţârcomnicu (etnolog). Evenimentul este organizat de Institutul Fraţii Golescu pentru relaţii cu românii din străinătate.
Autorul fotografiilor, DUŞAN PÂRVULOVICI locuieşte în Negotin, unde activează, în spiritul valorilor europene, pentru redefinirea identităţii româneşti în Timoc. Director al „Federaţiei Românilor din Serbia”, coordonatorul „Agentiei de ştiri TimocPress” (www.timocpress.info), dl. Pârvulovici conduce, de asemenea, Asociaţia CHRIS – Committees for Human Rights în Serbia. Un veritabil „purtător de cuvânt” al timocenilor, vocea sa se face auzită constant în dialogul cu România, autorităţile Serbiei şi organismele Uniunii Europene.
„Românii din Timoc şi-au păstrat, cu îndârjire, uneori în condiţii ostile, identitatea şi limba maternă. S-au simţit totdeauna aproape de neam, privind Dunărea mai mult ca o punte, decât ca un hotar de netrecut. Îmi doresc ca această expoziţie să contribuie la cunoaşterea regiunii noastre, a oamenilor şi să încurajeze românii din ţară să ne cunoască problemele, bucuriile şi viaţa de zi cu zi.”, spunea Duşan Pârvulovici despre scopul acestei expoziţii de fotografie.
Se numeşte Valea Timocului, cu toate că în răsăritul Serbiei există români, ca şi pe Valea Moravei sau Valea Dunării. Acolo unde sunt aşezaţi, românii sunt autohtoni; sârbii au ajuns în vestul actualei Serbii de abia în sec. al VII-lea.( şi abia la sfârşitul sec. al XVII-lea se îndreaptă spre est în ţinuturile românilor). Înainte de Hristos, regiunea, locuită de tribali (traci) aparţinea Daciei, iar după retragerea aureliană (sec. III) românii organizează aici Dacia Ripensis în secolele X şi XI cnezatul (proto)românilor se întindea pe ambele maluri ale Dunării, era bine consolidat – oameni şi putere – de vreme ce sârbilor, de teama de a nu se înstrăina, le era interzisă căsătoria cu românce.
După ce Imperiul Otoman desfiinţează Serbia ca stat (sfârşitul sec. XIV) regiunea locuită de români funcţionează între 1565 – 1833 ca provincia autonomă Marginea, sub conducerea juzilor/cnejilor români. În anul 1833 Serbia reapare ca stat autonom şi îsi stabileşte pe râul Timoc graniţa răsăriteană. Românii trec sub stăpânire sârbească, dar regiunea păstrează vechea denumire Marginea (Kraina / Craina în lb. sârbă). De acum înainte, slujba religioasă şi învăţământul în limba română sunt interzise de noii veniţi. Preoţii români sunt alungaţi la nordul Dunării, în locul lor oficiind preoţi sârbi; numele româneşti – localităţi sau persoane – sunt sârbizate (aşezarea Geana devine Geanova, iar românul Sandu devine, dintr-un condei, „sârbul” Sandulovici). Printr-o circulară din anul 1899, episcopul sârb al Timocului stabileşte chiar un tabel cu nume „curat sârbeşti” pentru a fi date românilor la botez…
După primul război mondial, Atanasie Popovici-Furnica a solicitat Congresului de pace de la Paris, în numele românilor timoceni, alipirea la Regatul României a străvechii vetre româneşti. „Fiind români, dorim să fim la un loc cu ceilalţi fraţi ai noştri, cu românii care acum sunt un popor mare. Noi vrem să fim la un loc cu Banatul, cu Transilvania, cu Basarabia şi cu Bucovina. Noi nu suntem sârbi…” (1 noiembrie 1918).
Timocul a rămas Serbiei şi politica sârbească de deznaţionalizare a continuat. Negustorii de ziare şi cărţi româneşti sunt sancţionaţi, statisticile oficiale sunt sistematic „corectate” pentru a evidenţia „absenţa” românilor. Acum apare segregarea elementului românesc în rumâni/români şi vlahi/vlaşi/valahi, aceştia din urmă consideraţi fie „sârbi românizaţi”, fie…populaţie cu origine necunoscută. Nu-i de mirare că în anul 1941 Societatea Culturală Timoc îi solicită mareşalului Ion Antonescu „alipirea la trupul României iubite, pe care o vom cinsti prin muncă şi virtute ostăşească”.
Actualii lideri timoceni depun eforturi remarcabile pentru a obţine dreptul de folosire a limbii române în şcoală şi biserică, dreptul de a participa, în cadrul constituţional oferit de Serbia, la conducerea regiunilor în care locuiesc. Deschiderea bisericii de la Malainita (lângă Negotin) de către părintele Boian a făcut posibilă – pentru prima dată după 1833 – săvârşirea liturghiei în limba română. (O a doua biserică a fost sfinţită în Isacova pe Valea Moravei şi o a treia este în construcţie în localitatea Busur.) O implicare mai mare a guvernului român, ca şi interesul Uniunii Europene pentru situaţia minorităţilor din Serbia ar putea aduce necesarele schimbări în statutul românilor timoceni.
Ar fi la fel de firesc ca litera o în cuvântul rumân…
Institutul Fraţii Golescu este o organizaţie neguvernamentală, dedicată relaţiilor cu românii din străinatate.
Proiectul “Românii din vecinătatea imediată” este susţinut de Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Forumul International al Jurnaliştilor Români, Organizaţia Studenţilor Basarabeni Bucureşti, Asociaţia Onoare şi Patrie, Clubul Maramureşenilor din Dreapta Tisei.
Parteneri media: Romanian Global News, basarabeni.ro, Familia română.
