În perioada 13 – 16 noiembrie 2014, va avea loc Festivalul de Film Românesc de la Londra, ediția a 11-a. Festivalul se va deschide cu , “Closer to the Moon”, un film spectaculos și plin de culoare, cea mai recentă producție a regizorului Nae Caranfil (Asfalt Tango, Filantropica). “Closer to the Moon” a fost filmat în limba engleză, având în distribuție actori internaționali. Filmul oferă o dezlegare inedită a misterului pe care se bazează povestea. Sesiunea de întrebări și răspunsuri, care se va desfășura după proiecție, promite să fie electrizantă – Nae Caranfil, regizorul acestei extraordinare reconstituiri istorice, va explora, împreună cu publicul londonez, semnificațiile poveștii, în contextul României anilor ’50. Festivalul se va închide cu proiecția unui mult apreciat film clasic al cinematografiei românești, realizat în 1964, după o poveste adevărată din timpul Primului Război Mondial: “Pădurea spânzuraţilor”, în regia lui Liviu Ciulei (Valurile Dunării, O scrisoare pierdută). Victor Rebengiuc, interpretul rolului principal, vine la întâlnirea cu publicul londonez alături de partenera sa de scenă și de viață – actrița Mariana Mihuț. Victor și Mariana s-au întâlnit pe platoul de filmare de la “Pădurea spânzuraţilor”, în urmă cu 50 de ani. Cei doi actori vor participa la o sesiune de întrebări și raspunsuri despre acest prim film românesc care a obținut o importantă recunoaștere internațională: premiul pentru regie acordat lui Liviu Ciulei la Festivalul de la Cannes din 1965.
Proiecția filmului “Closer to the Moon” va avea loc joi 13 noiembrie 2014, la ora 18.15, la cinematograful Curzon Soho din Londra.
Filmul “Pădurea spânzuraţilor”, va fi proiectat duminică 16 noiembrie 2014, la ora 16.45, la același cinematograf.
Pentru a rezerva din timp bilete VIP, vă rugăm să alegeți unul dintre pachetele oferite de festival în cadrul campaniei de strângere de fonduri. Selectați butonul roz cu mențiunea CONTRIBUTE NOW, aflat în colțul dreapta-sus al paginii campaniei, și aduceți-vă contribuția la promovarea filmului românesc http://igg.me/at/romanianfilmfestival
Biletele pentru festival se vor pune în vânzare la cinematograful Curzon Soho, spre finalul lunii octombrie. Pentru noutăți pe Twitter, folosiți #romanianfilm