În zilele de 25 și 26 septembrie 2014, la Alexandria și Siliștea Gumești, a avut loc Festivalul Naţional de Literatură Marin Preda, ediția a XIV-a, sub deviza „Marin Preda – confesiune și romanesc”.
După cuvântul de salut adresat de oficialitățile județene, a urmat un incitant simpozion, unde au fost înscriși scriitorii: Nicolae Oprea, Aurel Maria Baros, Sorin Preda, Ana Dobre, Ștefan Mitroi, Petre Sragher, Florea Miu, Nicoleta Milea și Gheorghe Stroe. Manifestarea a inclus lansarea de carte a scriitorului Ștefan Mitroi, „Să locuiești într-un câine”, discuțiile fiind urmate de acordarea de autografe. Tot în această tonalitate, au prezentat noile apariții editoriale din zonele Dâmbovița și Teleorman, Mihail Stan și Liviu Comșia. Dintre scriitorii participanți la eveniment, mai menționăm pe Adrian Bucurescu, George Coandă, Titi Damian, Ștefan Dorgoșan, Marin Iancu, Victoria Milescu, Florea Miu, Vali Nițu, Corneliu Ostahie, Vasile Szolga, iar din Teleorman pe Cornel Basarabescu, Iulian Bitoleanu, Stelian Ceampuru, Constantin T.Ciubotaru, Florina Isache, Liviu Nanu. Actuala ediție a festivalului denotă interesul actual pentru bogatele tradiții culturale locale, de aici fiind originari și Gala Galaction, Miron Radu Paraschivescu, Zaharia Stancu, Dimitrie Stelaru, Anghel Demetriescu ș.a.
Scriitorii și tinerii premiați au vizitat Centrul memorial Marin Preda, din Siliştea Gumeşti, deschis în localul vechii școli generale, unde sunt spații amenajate ca în vremea când autorul învăța aici tainele literelor, bănci vechi, table cu picioare din lemn, planșe, fotografii, o bibliotecă etc. În curtea clădirii se află o sculptură, reprezentându-l pe marele prozator român, unde vizitatorii s-au fotografiat. Din păcate, ca și la ediția precedentă, din anul 2012, casa, reconstruită, unde a copilărit Marin Preda, cumpărată de persoane care nu locuiesc acolo și o lasă în părăginire, are numai o placă comemorativă și nu poate fi vizitată, fiind ferecată cu lacăte și lanțuri, fiind necesară o modificare a legislației privind raportul dintre patrimoniul cultural național și dreptul la proprietate. Două expoziții de carte, fotografii și documente au fost realizate de personalul Bibliotecii Județene „Marin Preda” și de Teodor Săceanu, un colecționar pasionat.
Premianții acestei ediții, prezentați de scriitorul Horea Gârbea, președintele juriului, și de redactorii-șefi ai publicațiilor, sunt: Cezar-Mihai Pârlog, București – premiul „Marin Preda” și premiul revistei „Luceafărul de dimineață”, (reprezentată de Horia Gârbea), Mariana Dobrică , Craiova – premiul I și premiul revistei „Argeș” (Dumitru Augustin Doman), Aura Lupan, București – premiul al II-lea și premiul revistei „Bucureștiul literar și artistic” (Florentin Popescu), Isabella Drăghici, București – premiul al II-lea și premiul revistei „Litere” (Mihail Stan), Laur Cavachi, Constanța – premiul al III-lea și premiul revistei „Pro saeculum” (Rodica Lăzărescu), B.M.Ionescu-Lupeanu, București – premiul al III-lea și premiul revistei Caligraf (Florea Burtan).
Evenimentul a fost consemnat de presa locală și centrală, înscriindu-se într-o revigorare a interesului față de literatura națională, autorul „Moromeților”, Celui mai iubit dintre pământeni”, „Delirului”, „Risipitorilor”, „Intrusului”, „Vieții ca o pradă” fiind subiectul unor lucrări importante, între care „Marin Preda.Repere biobibliografice” de Stan V.Cristea, consilier de specialitate în forul culturii Teleormanului, sufletul acestui inegalat festival și concurs literar, secretar al juriului de acordare a premiilor, cu multe alte cărți dedicate literaturii :„Dicționarul scriitorilor și publiciștilor din teleormăneni”, „Eminescu și Teleormanul” (trei ediții) etc. Cu acest prilej, a fost editată o culegere cu textele premiate, cuvântul înainte fiind scris de directoarea Centrului de Cultură Tradițională, Elena Popa, care le prevede un viitor literar strălucit.
Organizatori: Consiliul județean , Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Direcția Județeană pentru Cultură Teleorman, în parteneriat cu Primăria Siliștea Gumești și Biblioteca Județeană „Marin Preda”. Revistele de cultură care au acordat premii tinerilor concurenți au fost reprezentate de directorii și redactorii coordonatori, ca și partenerii media ai evenimentului: televiziuni, posturi de radio și ziare din Alexandria și Roșiorii de Vede.
Corneliu Vasile