spot_img

Ambasadorul Marii Britanii în România, premiat pentru cunoaşterea limbii române

Ieri, 1 iulie 2010, la sediul International Hose din Bucureşti, Ambasadorul Marii Britanii în România, Excelenţa Sa d-l Robin Barnett a primit “Premiul International House pentru cunoaşterea limbii române”. Premiul marchează totodată încheierea mandatului Excelenţei Sale în România.


Iniţiativa International House a fost apreciată de ambasadorul britanic, care a recunoscut în stilul său umoristic că învăţarea limbii române a fost „o luptă”. Robin Barnett este ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti din iunie 2006. România s-a dovedit a fi un cămin primitor pentru Excelenţa Sa, iar în ultimii patru ani a reuşit să cunoască, să înţeleagă România şi limba română în profunzime.

Ambasadorul britanic a urmat cursurile International House, liderul cursurilor de engleză şi de română pentru străinii din România, profesorul său fiind chiar directorul companiei International House din Bucureşti, Mihai Laurenţiu Gânj. Acesta din urmă declara despre abilităţile de învăţare ale Excelenţei Sale şi despre percepţia asupra limbii române: „Domnul ambasador a dobândit pe parcursul mandatului său de 4 ani un nivel foarte înalt de cunoaştere a limbii române, ceea ce i-a permis folosirea ei cu succes în situaţii complexe de comunicare cerute de profesia sa de diplomat. De la conferinţe de presă susţinute în limba română, la discursuri formale sau informale ocazionate de sărbători sau evenimente speciale, de la conversaţii în timpul dineurilor oficiale la discuţii informale cu oamenii obişnuiţi de la ţară, de la participări în direct la talk-show-uri de televiziune la „degustarea” glumelor şi bancurilor româneşti, toate acestea sunt situaţii în care Excelenţa Sa a dovedit talent, măiestrie şi, înainte de toate, un respect deosebit pentru noi, românii, şi limba noastră.”

“Premiul International House pentru cunoaşterea limbii române” este un premiu de elită, oferit periodic, doar în momentul în care un cursant International House dobândeşte cunoştinţe lingvistice de un nivel înalt. Pe lângă valoarea simbolică pe care o are acest premiu, el reprezintă în sine şi o valoare artistică, fiind întotdeauna un obiect de artă. Iniţiatorii acestui proiect, International House, sunt atenţi să surprindă în egală măsură tradiţia, cultura, arta românească, cât şi, într-un mod indirect, abilităţile lingvistice şi comprehensive ale limbii române dobandite de cei premiaţi.
În acest an premierea a stat sub semnul vechilor proverbe populare româneşti, premiul International House constând într-o gravură originală executată de un mare artist român, Jules Perahim. Lucrarea face parte din colecţia „Proverbe şi Zicători” din anul 1957, alcătuită din 20 de gravuri în care sunt interpretate plastic 20 de proverbe populare româneşti. „Motivul pentru care am ales acest obiect de artă ce ilustrează un proverb românesc celebru este simplu. Doar în momentul în care ajungi să stăpâneşti cu adevărat o limbă străină poţi, pe de o parte, să-i înţelegi mecanismele de funcţionare din profunzime, iar pe de alta, să pătrunzi în înţelepciunea şi spiritul poporului care s-a manifestat în acea limbă printr-o specie condensată şi cu tâlc a prozei populare cum este proverbul. ”, explica Mihai Gânj, director general International House.

Invitat special în cadrul conferinţei, prof. univ. dr. Silviu Angelescu, directorul Institutului de Istoria Artei al Academiei Române, a prezentat în detaliu valoarea artistică pe care o are gravura oferită ambasadorului britanic, făcând o paralelă între execuţiile lui Jules Perahim şi un tablou celebru de Pieter Bruegel cel Bătrân – Proverbe olandeze, din 1559.

International House îşi propune să transforme iniţiativa într-o tradiţie, prin care vor fi apreciaţi doar cei care merită într-adevăr o astfel de distincţie. “Premiului International House pentru cunoaşterea limbii române” se află la cea de-a doua ediţie, primul premiu fiind oferit în 2007 ambasadorului Jonathan Scheele, Şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, care la rândul său s-a remarcat prin nivelul de elită atins în învăţarea limbii române. Excelenţa Sa, Jonathan Scheele a primit atunci o gravură semnată de artistul Sorin Ilfoveanu.

INTERNATIONAL HOUSE este una dintre cele mai mari şi mai prestigioase instituţii educaţionale britanice cu sediul la Londra, fiind apreciată drept creatoarea standardelor predării limbii engleze la nivel mondial şi un promotor al excelenţei în privinţa metodologiilor de predare a limbilor străine în general. Sub egida sa funcţionează 140 centre de instruire în peste 40 de ţări ale lumii. Adus în ţara noastră în anul 2002 de către Alina şi Mihai Gânj, brandul INTERNATIONAL HOUSE este liderul cursurilor de engleză şi română pentru străini din România, compania fiind premiată în noiembrie 2009 de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România (CNIPMMR) cu LOCUL I în cadrul TOPULUI NAŢIONAL AL FIRMELOR PRIVATE DIN ROMÂNIA 2008, în categoria EDUCAŢIE.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508