spot_img

Premieră internațională la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova: „Căpşunile şi Orfanii/Erdbeerwaisen”

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, în parteneriat cu Teatrului de Stat Braunschweig (Germania), prezintă pe 27, respectiv 28 septembrie 2014 premiera absolută a spectacolului Căpşunile şi Orfanii/Erdbeerwaisen –  O călătorie spre o generaţie abandonată, un proiect internațional al Teatrului Național „Marin Sorescu”, Teatrul de Stat Braunschweig și werkgruppe2. Spectacolul din 27 va avea loc la sala „Ion D. Sârbu”, de la ora 17, iar cel din 28 este programat la ora 19. Organizațiile World Vision și Salvați Copiii (cu structuri teritoriale și în Dolj) au fost parteneri importanți pentru documentare. Ambele organizații au grijă de copiii migranților și de familiile acestora, în limita posibilităților. Niciuna dintre acestea nu beneficiază de sprijinul statului, fiind finanțate prin donații sau prin alte surse de finanțare neguvernamentală. Acestea întreprind acțiuni de sprijinire a copiilor după școală, asigurate de asistenți sociali, psihologi și cadre didactice. Goethe-Institut Bucureşti a sprijinit de asemenea proiectul. După ambele spectacole, protagoniștii vor aavea un dialog cu publicul din sală. Distribuția: Gabriela Baciu, Gina Călinoiu, Sven Hönig, Oliver Simon și Kim Efert (muzician). Regia artistică: Julia Roesler; documentarea: Julia Roesler, Silke Merzhäuser, Gina Călinoiu; muzica originală Kim Efert; scenografia; Adrian Damian, asistent costume: Veronika Kaleja, dramaturgia: Silke Merzhäuser, Axel Preuß,traducerea: Alexandru Sterescu. Asistent regie: Maximilian Hanisch, asistenți stagiari: Florian Berghöfer, Merle Kirchberger, Hanna Puder. Regie tehnică: George Dulămea, Mircea Vărzaru. Premiera  germană: Braunschweig 23 octombrie 2014 Hausbar, Großes Haus. Durata reprezentației cca. 90 minute, fără pauză. În anul 2013, în lunile septembrie și noiembrie, echipa de artiști de la werkgruppe2 au colaborat cu mai multe ONG-uri și au cunoscut o serie de cazuri sociale din Craiova și județul Dolj. Interviurile realizate le-au dezvăluit viața de zi cu zi a unor familii aflate în situații dificile. Textul dramatic este rezultatul exclusiv al discuțiilor realizate cu copii, bunicii și rudele lor. Rezultatele au fost transpuse într-un scenariu dramatic ce relevă aspecte emoționante ale vieții de zi cu zi, dar și aspecte legate de problematica intrării României în UE și urmările sale.  Astfel, s-a dezvăluit o generație de bunici care nu cunoaște condițiile unei vieți sigure odată cu pensionarea, precum și faptul că multe familii trăiesc în situații precare din punct de vedere financiar. Toate interviurile au fost înregistrate sub anonimat, transcrise și transpuse într-un scenariu dramatic. Poveștile persoanelor intervievate sunt interpretate pe scenă de patru actori, doi din trupa permanentă a Teatrului de stat Braunschweig și doi din cea a Teatrului Național “Marin Sorescu” Craiova. Titlul Căpşunile şi Orfanii (în germană „Erdbeerwaisen”) definește o generație de copii din România, ai căror părinți au părăsit țara pentru a munci în state precum Spania, Italia, Grecia sau Germania. Părinții sunt numiți “căpșunari”, indiferent că lucrează ca îngrijitori pentru persoane vârstnice sau fac muncă sezonieră, că sunt muncitori în construcții, în șantiere navale sau în măcelării. Se estimează că 5.000.000 de români lucrează în străinătate, inclusiv cei angajați la negru, reprezentând o cincime din forța activă de muncă românească. Atunci când părinții se află în străinătate, copiii lor rămân acasă, în țară. Proiectul “Căpşunile şi Orfanii” dezbate “prețul” absenței părinților: Cum se reorganizează familiile? Cine preia sarcina părinților absenți? Cine poate să-i înlocuiască? Unde se simte cel mai acut lipsa lor? Ce urmări emoționale are acest lucru, pe termen lung, asupra copiilor și asupra întregii familii?
Sub titlul “The Art of Ageing”, opt teatre membre ale Convenței Teatrale Europene (CTE) organizează parteneriate pe termen lung, pentru a aduce în discuție această problemă – un astfel de parteneriat este cel dintre Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova și Teatrul de Stat Braunschweig. La cererea celor două teatre, colectivul artistic al werkgruppe2 a realizat proiectul teatral bilingv Căpşunile şi Orfanii / Erdbeerwaisen. CTE este cea mai importantă rețea de teatre din Europa, care a pus în legătură peste 40 de teatre publice din 25 de țări. Scopul acestei rețele este realizarea schimburilor interculturale și educația culturală, precum și inițierea proiectelor  ransnaționale și apărarea intereselor teatrului în dialog cu instituțiile UE. “The Art of Ageing” este susținut financiar prin Programul Cultura 2007-2013 a UE.
Fondat în 1690, Teatrul de Stat Braunschweig este unul dintre primele teatre publice din Germania. “Emilia Galotti” a lui Lessing și »Faust – tragedia primei părți« a lui Goethe au avut premiera pe această scenă. Teatrul de stat este o instituție modernă cu cinci secții artistice și aproape 500 de angajați. Anual au loc 30 de premiere de teatru, teatru muzical, dans, teatrul pentru copii și tineret și concerte ale Orchestrei de Stat.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508