Vineri, 13 iunie 2014, de la ora 18.30, la Casa de Cultură ”Traian Demetrescu” din Craiova, invitatul evenimentului ”Scriitori la Tradem” este poetul Chris Tănăsescu (MARGENTO), performer, universitar și traducător, care în 2009 a ajuns în finala festivalului european de Slam poetry de la Berlin. MARGENTO este și numele trupei multimedia de performance poetry / action painting / jazz-rock cu care a câștigat un număr de premii naționale și internaționale, printre care Discul de Aur în România (2008) și a deschis prima ediție European Poetry Slam în Berlin, 2009.
MARGENTO a conferențiat, performat și lansat cărți în România, Statele Unite, Canada, Asia de Sud Est, Australia și Europa de Vest, lucrând de câțiva ani la proiectul computerizat „poemul graf” (the graph poem).
Cea mai recentă carte a sa, ”Nomadosofia” (Casa de Editură Max Blecher, 2012) este un jam session poetic, unde, în peste 350 de pagini își dau întâlnire poeți ca Philip Levine, Robert Pinsky, O. Nimigean, Charles Simic, David Baker, Jerome Rothenberg, Glen Colquhoun, Claudiu Komartin, Iulia Militaru, dar și Apollinaire, Ibn Battuta, Elizabeth Bishop, Salvatore Quasimodo, Hafiz, Frank Zappa, Yehuda Amichai, Czeslaw Milosz, Gellu Naum, ba chiar și Eminescu din “Demonism”. Un volum intens experimental, o transcriere în versuri a lumii care se prezintă fractalic și discontinuu, totuși cu aceeași pneumă poetică. Chris Tanasescu este poetul-vrăjitor care sub numele de Margento a transcris această carte-lotus al cărei incipit de Țiganiadă contemporană descrețește frunți și corectează vanități, snobisme, egotisme și alte închipuiri: „Păi am plecat de la Brăila/ şi-acu’, dumnezeu cu mila,/ cânt şi io pă la metrău/ să-mi cresc copilaşu’ meu/ mă’, franţuzu’ şi italianu’/ vor să-mi fure-acordeoanu’/ las’ să-l fure, ’i din Buzău,/ pă’ nici ăsta nu-i al meu,/ pă’ bă’, eu am furat meserie,/ ce ştiu io n-au cum să ştie! zi-i mă!…” Stați s-auziți varianta englezească, atât de dragă insularilor care se baricadaseră-n case la auzul iminentei invazii românească:„Well, Brăila’s my hometown/ may Lord never put me down,/ here I play stuff in the subway/ t’ make some dough and feed my kiddies…/ Lo, the French guy and th’ Ee-tully-un/ want to steal my ac-core-dion,/ let them steal it, it’s from Buzău,/ stole it myself a long time ago…/ Stole the craft too from my old master –/ hey’ll get to play this maybe in their hereafter! Play it, man!”
“Ambitiile Nomadosofiei, uriase, cum se vede, sint de a pune laolalta toate aceste voci intr-un cor. Tanasescu propune, in acest sens, conceptul de poem-graf, adica “o carte colaborativa la care contribuie poeti din toata lumea dupa principiile grafurilor matematice si spiritul jam session”. Mai aproape de istoria literara, definitia evoca polifonicele Cantos (referintele mele poetice sint mai degraba arhaice fata de cele folosite de Tanasescu, dar Pound imi pare un nume inevitabil aici) sau visul suprarealist al poeziei facute de toti. Doar ca acestia toti nu sint doar o pluralitate de poeti si cetateni de azi, ci autori ai poeziei din toate timpurile, martori ai prezentei poeziei in lume dintotdeauna si peste tot, purtatori ei insisi ai unui mesaj universalist. Iar vechimea unora dintre poetii invocati nu se constituie in argument pentru o istorie a poeziei. Vocile vechi (in fond, nu foarte multe) suna cit se poate de nou. Poetii morti de secole sint chemati sa “cinte jazz” alaturi de urmasi ai lor indepartati. Nu senzatia arhaicitatii si deci a primitivismului originar este vinata, ci senzatia prezenta ca poezia transcrie lumea, ca lumea se lasa spusa cum trebuie doar cu ajutorul unui limbaj aparte, al vorbirii sparte, eclectice, improvizate, de care poezia se face capabila. In acest scop, Tanasescu produce cu virtuozitate tot felul de mix-uri semnificative: poeme construite ca un jam session intre Robert Browning si Gellu Naum, zapping cu versuri din Philip Levine sau din “News of the World”, “intersectii” poetice cu Albert Goldbarth, “coruri de ecopoezie”, reciclari ale unor texte de Elizabeth Bishop si “interpretari” ale unor piese cintate de trupa Police, pe vremuri. Mixajul, intersectia, jam session-ul – cu alte cuvinte fenomenul interactiunii unor limbaje poetice – sint de urmarit aici, convergenta feluritului in unic, avintul istoriei poeziei spre un viitor inca imposibil de numit.” (Doris Mironescu, Suplimentul de Cultură)
