Târgul Național al Cărții de Poezie / Festivalul Internațional de Poezie București (TNCP / FIPB) 2014 își deschide astăzi porțile. Conferința de presă a avut loc de la ora 14.00, în Rotonda Muzeului Național al Literaturii Române – MNLR (București, bulevardul Dacia, nr. 12). Despre acest dublu eveniment au vorbit Ioan Cristescu (directorul MNLR), Dan Mircea Cipariu (președintele Euro CulturArt), Cosmin Perța (directorul festival), Marcel Nicolaescu (viceprimar Primăria Municipiului București) și Emanuel Papagheorghiu (directorul executiv al Direcției pentru Cultură, Învățământ, Turism, Primăria Municipiului București). Organizatori principali: Muzeul Naţional al Literaturii Române, Bucureşti (MNLR) și Asociația Euro CulturArt. Co-organizatori: Institutul Cultural Român și Teatrul Naţional de Operetă ”Ion Dacian”. Parteneri: Asociaţia Difuzorilor şi Distribuitorilor de Carte din România (ADEPC), Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER), OPERA SCRISĂ.RO-Societatea de Gestiune a Drepturilor de Autor, Uniunea Scriitorilor din România – București – Secția Poezie, Biblioteca Metropolitană, București, Fundația Dignitas, Librăria Bastilia, Club La Scena, Tramvaiul 26. Parteneri media:AgenţiadeCarte.ro, Radio România Cultural, Observator Cultural, Cultura, România Literară. Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Ioan Cristescu: ”Noi vrem să promovăm poezia pentru că suntem convinși că avem una dintre cele mai importante literaturi. Festivalul este la a doua ediție, am început în urmă cu cinci ani ca și târg. L-am transformat anul trecut în festival, fără să renunțăm la târgul de poezie. Pentru că ni s-a părut important să aducem și poeți străini, care să cunoască ce se întâmplă în literatura românească.
Bugetul este de aproape 100 de mii de lei din care MNLR dă aprox 20%, restul de la EURO CULTURART (80.000 de lei, de la AFCN) și ICR. Sunt invitați circa 200 de poeți cărora le asigurăm cazare și transport. Avem cam tot ceea ce înseamnă major în poezia românească contemporană, prezent în acest festival. Avem și dezbateri. Ne aducem aminte și de poeți care nu mai sunt printre noi. Din nefericire mai mult de jumătate dintre ei ne-au fost prieteni. Vom avea o gală de poezie de zece, vom avea și un concert pe temă de poezie, cu Ada Milea, vom avea și muzică clascică.”
De asemenea a fost prezent și Marcel Nicolaescu, viceprimarul capitalei, care a transmis un mesaj de susținere și din partea primarului general, Sorin Oprescu. ”Primarul se alătură acestui proiect și speră ca acest festival să fie un succes. Eu, personal, sunt onorat să fiu alături de dumneavoastră și sper ca această inițiativă să se păstreze cât mai mult timp de acum încolo. Simt că este o atmosferă propice modului de a ne implica cu toții în susținerea culturii„.
Emanuel Papagheorghiu, directorul executiv al Direcției pentru Cultură, Învățământ, Turism, Primăria Municipiului București, s-a aflat în Rotonda Muzeului Național al Literaturii Române la deschiderea Târgului Național al Cărții de Poezie / Festivalul Internațional de Poezie București, anunțând, de asemenea, susținerea sa pentru aceste două proiecte.
Scriitorul Dan Mircea Cipariu, președintele asociației Euro CulturArt, este și unul dintre inițiatorii Maratonului de Poezie și Jazz. ”Acum șase ani, împreună cu Ioan Cristescu și cu Mircea Tiberian, încercam un eveniment unicat în România, un maraton de poezie și jazz, care stabilea și un record al transmisiunilor radio în direct. Acesta a generat încă două evenimente. Anul următor a fost realizat, sub coordonarea lui Cosmin Perța, Miruna Vlada și Ioan Cristescu, Târgul Național al Cărții de Poezie. Câțiva ani mai târziu a urmat Festivalul Internațional de Poezie București, aflat acum la a doua ediție. Sunt nume importante ale literaturii noastre, din generații și georgafii literare diferite, sunt și poeți din alte țări, dar despre asta o să vă spună Cosmin Perța, pentru că el s-a ocupat în mod special de ei. Proiectul a câștigat o finanțare de la AFCN de 80 000 lei. Maratonul, care va avea loc sâmbătă noaptea, 17 mai 2014, marchează și Noaptea Europeană a Muzeelor.
Este formidabil pentru un gen de nișă să aducă atâția oameni la un loc, aici devine neîncăpător, în noaptea maratonului, se pun boxe și afară.
Din păcate poezia este cea mai văduvită. Librarii nu vor să o difuzeze, posturile de televiziune la fel. Și atunci ne-am dorit ca acest festival să fie un mod de afirmare și promovare a poeziei contemporane. A făcut o chimie importantă cu bluesul și jazzul. Anul acesta organizăm și a doua ediție a Galei de Zece. Invitatul special al ediției din acest an este Mircea Dinescu, cu participarea extraordinară a poetei și actriței Ioana Crăciunescu. Într-o lume care a găsit în dihonie un deliciu prezentat în știrile rele de la televizor, cineva asigură un element de securitate națională. Și sunt convins că picătura din fiecare an pe care o facem cu aceste evenimente, cu târgul de carte, care este foarte important (20 de edituri cărora li s-a oferit un spațiu gratuit, vânzarea cărților este făcută fără niciun rabat comercial), face o diferență. Vrem să aducem mai aproape de noi înșine vorba că românul s-a născut poet.”
Scriitorul Cosmin Perța este directorul Festivalului Internațional de Poezie București și cel care va modera întâlnirile publicului bucureștean cu poeții străini invitați. ”Sunt multe lucruri de spus. Vreau să subliniez faptul că această a cincea ediție a TNCP și a doua a FIPB sunt cele mai complexe. Sunt aproape 200 de autori invitați. Consacrați, debutanți, care vin din zone total diferite. Rolul nu este de crea ierarhii ci de a crea o imagine cât mai complexă asupra fenomenului poeziei contemporane. Poeții străini sunt nume grele, importante. Sunt poeți premiați, editați, bine cotați pe piața internațională.
Dincolo de poezia lor, toți acești oamnei sunt autori care sunt activi în spațiul cultural european. Știu ce se întâmplă în poezia europeană contemporană.”
Târgul Național al Cărții de Poezie / Festivalul Internațional de Poezie București continuă cu o serie de lecturi publice din mai multe volume apărute la editura Eikon, care au loc tot în Rotonda Muzeului Literaturii Române, de la ora 16.00.
Programul complet îl găsiți aici.
Dorina CIOPLEA