Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi – Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice organizează Simpozionul Naţional „Ioan Petru Culianu”, ediţia a XIII-a, sâmbătă, 5 aprilie 2014, de la ora 10.00, la Sediul U.S.R. Iaşi – Casa cu Absidă „Laurenţiu Ulici”, Sala „Mihai Ursachi”. Simpozionul se adresează profesorilor, studenţilor, elevilor de liceu, tuturor iubitorilor de cultură. Eseurile inspirate din opera scriitorului Ioan Petru Culianu (1950-1991) au fost jurizate de o comisie prezidată de prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, decan al Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice din cadrul Universităţii „Alex. I. Cuza” Iaşi. La ediţia din acest an s-au remarcat lucrările elevilor liceeni din Sibiu – Colegiul Naţional „Octavian Goga”, Galaţi – Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” şi Iaşi – Colegiul Naţional „G. Ibrăileanu”. Fondator şi coordonator, profesor Livia Ciupercă.
Profesori coordonatori ai elevilor participanți: dr. Corneliu Goldu (Galaţi), dr. Lidia Pircă (Sibiu), dr. Cristina Chiprian, Mihaela Burlea (Şcoala „Mihai Codreanu”, Camelia Iuliana Cernahuz (Iaşi). Merituoasă este contribuţia elevilor şi profesorilor implicaţi la Simpozion: dr. Emilia Spătaru (Şcoala „George Călinescu” Oneşti), Dora Popovici (C.N. Silvania Zalău), Roxana Elena Melinte (Şcoala „Gh. I. Brătianu” Iaşi), dr. Luminiţa Teodorescu (C.N. „Emil Racoviţă” Iaşi), Carmen Zaharia Danicov şi Cristi Lazăr (C.N. de Artă „Octav Băncilă” Iaşi) etc.
Vor susţine alocuţiuni: Cassian Maria Spiridon (scriitor, preşedintele U.S.R. Filiala Iaşi), prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, prof. univ. dr. Adrian Poruciuc, conf. univ. dr. Noemi Bomher, conf. univ. dr. Cristina Gavriluţă (Universitatea „Alex. I. Cuza” Iaşi), asist. univ. dr. Cristian Paul Popovici (Univ. Şt. Agricole şi Medicină Veterinară Cluj).
O participare frumoasă, mulţumim tuturor!
Mă bucur nespus de mult că manifestarea I.P Culianu din acest an a reunit atâtea nume de prestigiu din rândul cadrelor universitare. De asemenea mă bucură și numărul mare de eseuri ale elevilor. Acest fapt dovedește că tinerii sunt interesați de creația gânditorului român I.P:Culianu. O felicit pe dna prof.dr. Ciupercă Livia pentru strădania cu care an de an susține și promovează acest simpozion, ca o manifestare culturală de prestigiu și un omagiu adus profesorului filosof mult prea devreme dispărut.