Marţi, 25 martie 2014, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu (bulevardul Regina Elisabeta 38, București), va avea loc o întâlnire cu scriitorii Dan Alexe şi Radu Paraschivescu, cu ocazia lansării volumului ”Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase”, publicat de editura Humanitas. Cartea, semnată de Dan Alexe, conține 33 de povestiri. „Ficţiunea e un mod de a pune în evidenţă splendoarea furioasă a limbii noastre. Aşa cum un film, indiferent de povestea narată vizual, trebuie să fie o reflecţie asupra imaginii, la fel o operă literară trebuie să fie, prin coerenţa ei, o reflecţie asupra limbii. Asta caut eu, chiar dacă scriu aparent despre sex… Dar scriitura e de fapt un act erotic.” (Dan Alexe, interviu cu Eugen Istodor)
„Rar mi-a fost dat, în ultima vreme, să citesc ceva mai viu şi mai vibrant, mai uman şi mai firesc, mai arzător, mai dramatic, mai curgător şi mai abrupt, mai vesel şi mai trist, mai suculent, mai poznaş, mai poetic, mai ame- şi amuţitor. Şi rar am văzut, de când sunt editor de carte, un asemenea talent în (orgolioasă) desfăşurare.
Dan Alexe nu ţine neapărat să se aşeze în albia unui gust impus de critică, a unei tendinţe, a unei mode. Dă impresia că scrie ca să-şi facă sieşi o plăcere – şi cred că şi-o face. Îl interesează prea puţin dacă textele lui se vor solda cu o baie de elogii sau cu o răstignire. Dan Alexe scrie în temeiul unei înzestrări formidabile, al unei culturi aspirate pe toate canalele şi al unei pofte năvalnice, aproape carnale, de-a face literatură din orice. Îi place să aştearnă poveşti. Îi place la nebunie. Dar îl bănuiesc că-i place şi să ghicească reacţia cititorului.
Stupoare, jubilaţie, ruşine, invidie, contrarietate, vertij, fericire, indignare, căinţă – toate acestea sunt forme de feedback la cele 33 de texte din Miros de roşcată amară. O singură reacţie lipseşte: indiferenţa.” (Radu Paraschivescu)
Scriitor, cineast, lingvist, călător, Dan Alexe (n. 1961) a băut cu generalul Dudaev şi cu ultimii evrei din Afganistan, a făcut reportaje despre războaiele din Balcani, a filmat documentare în Caucaz şi în Asia Centrală, a predat jurnalismul la Kabul şi a trăit în confrerii mistice musulmane. „Iată, în fine, un film în care afganii ne fac să murim de râs“, a scris Charlie Hebdo despre Cabală la Kabul, filmul multipremiat al lui Dan Alexe.
A publicat teatru în România, texte despre Joyce și despre Cecenia în Franța, cronici turistice în Croația. Locuiește la Bruxelles, unde se ocupă, printre altele, de descifrarea limbii etrusce. Dacă îi bateți adresa pe GoogleMaps, o să-l vedeți citind în balcon, cu un pahar de vin în mână. Blogul său, Dan Alexe’s Flea Market (http://cabalinkabul.wordpress.com/), e foarte gustat.
[…] Libraria Humanitas va invita la o lansare de carte: “Miros de roscata amara si alte povestiri scandaloase” de Dan Alexe la ora 19.00 (detalii aici) […]