Joi, 3 aprilie 2014, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Radio din București, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune, Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Tarom, Floria.ro și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează evenimentul “SUFLET ÎN CULORI”. Concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism. Concertul caritabil va fi susținut de patru tineri artiști: soprana Rodica VICĂ, tenorul Ștefan POP, violonistul Vlad MAISTOROVICI și pianista Diana IONESCU. Evenimentul va fi prezentat de actrita Manuela HĂRĂBOR și Marius CONSTANTINESCU. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
În 2 aprilie este Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism au demarat un proiect comun de informare și conștientizare și, în același timp, o campanie de strângere de fonduri în beneficiul copiilor care suferă de Tulburări din Spectrul Autismului (TSA).
Autismul este o tulburare de spectru, de aceea persoanele cu autism sunt foarte diferite, unele pot vorbi, altele nu; unele pot învăța vizual, altele auditiv; unele pot fi sociabile, altele mai puțin. Autismul nu se poate vindeca, dar cu interventie timpurie intensivă, până la 47% dintre copiii cu autism pot trăi o viață independentă. Autismul nu se poate vindeca, dar se poate recupera. 47% dintre copiii cu autism pot să recupereze atât de mult încât să nu poată fi deosebiți de ceilalti copii. Autismul se poate recupera prin intervenție terapeutică ABA (Analiza Comportamentală Aplicată). Fără terapie, simptomele autismului și comportamentele disfuncționale se agravează în timp. Din păcate, acestă intervenție este de durată și foarte costisitoare și, cel puțin deocamdată, legislația din România nu permite decontarea lui prin asigurările sociale. Iată de ce o campanie de strângere de fonduri se impune, pentru ca tot mai mulți copii să poată beneficia de terapie adecvată și pentru a reuși integrarea lor în școală și societate. În România, sunt aproximativ 30 000 de persoane care suferă de Tulburări din Spectrul Autismului. În lume, 1 băiat din 84 și 1 fetiță din 157 suferă de autism. Autismul poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică, nivel de educație.
Prin organizarea acestui concert caritabil se urmărește strângerea de fonduri din vânzarea unui număr aproximativ de 800 de bilete. Suma colectată va ușura activitatea Asociației Help Autism și va oferi acces la terapie gratuita unui numar cat mai mare de copii diagnosticați cu autism. Mai multe detalii cu privire la activitățile desfășurate de Asociația Help Autism găsiți pe site-ul www.helpautism.ro.
Asociația Help Autism se implică activ de aproape 4 ani în derularea de programe de conștientizare a autismului, diagnostic precoce și intervenție timpurie pentru copiii cu autism. În noiembrie 2013 a deschis primul centru gratuit de diagnoză precoce și intervenție timpurie în autism din țară, iar în 3 martie, anul curent, a inaugurat prima filială în Suceava. În 2 aprilie, se pregătește pentru inaugurarea unui nou centru în parteneriat public privat. În acest moment aproximativ 150 de copii înscriși în cadrul asociației primesc zilnic servicii de recuperare gratuită.
BILETELE SE GĂSESC ONLINE PE WWW.EVENTIM.RO ȘI ÎN REȚEAUA EVENTIM, LA GERMANOS, ORANGE, VODAFONE, DOMO, LIBRĂRIILE HUMANITAS, LIBRĂRIILE CĂRTUREȘTI
Organizatori: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism
Parteneri: Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Societatea Română de Radiodifuziune, Eventim.ro, Tarom, Floria.ro, și Wagner Arte Frumoase Povești
Parteneri Media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agerpres, Dilema Veche, Ziarul Metropolis, ArtOut, Webcultura, Ceașca de Cultură, Hipmag, B365.ro, Liternet, Calendar Evenimente Agenția de Carte, Artline, 4Arte.ro, Inoras.ro, Lirika; ExclusivNews, Sales Express și Societate și Cultură.