În perioada 20 iunie – 1 septembrie 2010, DIVERTA împreună cu editurile TREI şi Pandora M (parte a grupului editorial TREI) vor derula promoţia „3 la preţ de 2”.
Astfel, la achiziţionarea a 3 cărţi de la editurile enumerate mai sus, cea cu preţul cel mai mic se oferă gratuit. Sunt acceptate şi combinaţii între titlurile de la cele două edituri.
În colecţia editorială Reality Shock a Editurii Pandora M vor apărea volume cu poveşti de viaţă ieşite din tipar, destine excepţionale, lucruri care nu se întâmplă oricui. Primele trei cărţi din această colecţie sunt: “Fiul Hamasului” de MOSAB HASSAN YOUSEF, “Crime” de Ferdinand von SCHIRACH şi “Secretele lui Madoff” de Sheryl Weinstein.
“Fiul Hamasului” de Mosab Hassan Yousef (împreună cu Ron Brackin), Pandora M
Volumul, în traducerea Lidiei Grădinaru, ne dezvăluie mărturisirile unui dublu spion, membru Hamas, care a lucrat pentru serviciile secrete israeliene şi povestea ororilor petrecute în sânul grupării teroriste Hamas
Mosab Hassan Yousef este fiul unuia dintre liderii și fondatorii Hamasului. Această carte este autobiografia lui. Deși crescut într-o familie islamică, contrariat de violența grupului din care făcea parte, Yousef a decis să se convertească la creștinism și să lucreze pentru Serviciile secrete israeliene.
Mosab Hassan Yousef și-a petrecut copilăria dorind să devină un luptător Hamas. Era, de altfel, ceea ce se aștepa de la orice copil arab din zona Cisiordania. A fost arestat de israelieni de mai multe ori: fiind fiul cel mai mare al șeicului Hassan Yousef, era considerat urmașul legitim al acestuia și constituia – ca viitoare parte importantă a Hamasului – o amenințare puternică pentru partea israelită.
A început să aibă dubii despre Islam și despre organizația Hamas atunci când a văzut brutalitatea cu care se acționa în sânul acesteia, modul în care oamenii Hamasului se foloseau de civili și de copii pentru a-și atinge scopurile. Cartea “Fiul Hamasului” este un raport din interior despre ce s-a întâmplat în anii `90 în interiorul Hamasului ţi al Serviciilor secrete israeliene.
“Crime” de Ferdinand von SCHIRACH, Pandora M
Volumul “Crime”, apărut în traducerea Gabrielei Eftimie, “este probabil cel mai senzațional debut al unui scriitor german în ultimii zece ani, este o capodoperă absolută.” , scria revista Literatur Magazin Live.
“Crime” este o colecție de povestiri inspirate de experiențele neobișnuite pe care le-a trăit Ferdinand von Schirach, avocat însărcinat să apere deopotrivă drepturile unor indivizi acuzați de grave infracțiuni sau ale unor inocenți care s-au trezit sub incidența legii.
După patruzeci de ani de căsătorie, un gentlemen respectabil, doctor în medicină, își ucide soția. Cu sânge rece. Apoi, el însuși, cheamă poliția. Sentința pe care o primește vă va contrazice de bună seamă așteptările.
Un om jefuiește o bancă. O să vă pară de necrezut, dar a avut motive întemeiate să facă acest lucru. Curtea germană îl va achita.
O tânără femeie își ucide fratele. Din dragoste. Cât de inocentă poate fi ea?
Toate acestea sunt povești incredibile, dar absolut adevărate.
“Secretele lui Madoff” de Sheryl Weinstein, Pandora M (traducere de Smaranda Nistor) porneşte de la cea mai cunoscută fraudă din istoria bursei americane, povestită de amanta lui Bernard Madoff.
Aceasta fost o femeie de afaceri de excepție, deșteaptă și influentă. După o relație intimă de 20 de ani cu Bernard Madoff a pierdut totul.
Bernard (Bernie) Lawrence Madoff, născut în 1938 la New York, este un cunoscut fost om de finanţe american, broker și director la NASDAQ New York. În 1960 a creat celebra Bernard L. Madoff Investment Securities LLC de pe Wall Street, firmă de brokeri, investiţii şi consiliere financiară, cu greutate la bursa newyorkeză, pe care a condus-o până la arestarea sa din 11 decembrie 2008. În timpul crizei economice care a izbucnit în 2007 s-a descoperit că Madoff, care număra printre clienţii săi unele dintre cele mai mari bănci din lume, a delapidat într-o carieră de 48 de ani suma de 65 de miliarde de dolari, devenind cel mai mare escroc de bursă din istorie. La vârsta de 71 de ani a fost judecat, găsit vinovat la 11 capete de acuzare şi condamnat la pedeapsă de 150 de ani de închisoare.
Sheryl Weinstein l-a întâlnit pe Madoff în 1988 și avea să întrețină cu el, în următorii 20 de ani, o relație personală și secretă.
„Sheryl Weinstein… este un fel de Emma Bovary a secolului 21. Secretele lui Madoff este o lectură captivantă.” , scria cotidianul The Daily Beast.