De curând, la Editura Polirom, în Colecția „Biblioteca Medievală”, a apărut volumul ”Hayy bin Yaqzan sau din tainele înțelepciunii răsăritene” (ediție bilingvă: arabă-română), de Ibn Tufayl. Traducerea și editarea textului arab, studiu introductiv, note și bibliografie de George Grigore. Pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro am primit un text semnat de Gabriel Bițună despre această apariție editorial. Redăm, mai jos, prezentarea făcută de acesta.
După o serie de traduceri ale operei ”Hayy bin Yaqzan”, de Ibn Tufayl, în limbile Europei (latină, engleză, franceză, spaniolă ș.a.), aceasta ajunge pentru a doua oară în România, de această dată sub forma fascinantă cu care Colecția „Biblioteca Medievală”, a editurii Polirom ne cinstește de bună vreme (este vorba de ediții bilingve sau trilingve, însoțite de studii introductive, prefețe, postfețe și note atent alese, structurate, cumpănite și redactate, din rândul cărora putem aminti ”Kitāb al-hudūd. Cartea definiţiilor”, de Ibn Sīnā / Avicenna).
Traducerea în limba română este semnată de George Grigore, profesor la Secția de Limba Arabă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine – Universitatea din București, un obișnuit al tâlcuirii de tratate arabe de filosofie (și nu numai). Traducerea vine însoțită de versiunea sa originală, în limba arabă, atent organizată și distribuită, astfel încât cititorii care se pot bucura atât de prospețimea limbii române, dar și de profunzimea limbii arabe, pot urmări fără probleme textul în ambele versiuni.
Referindu-ne la ”Hayy bin Yaqzan”, nu putem spune cu deplină încredere din ce subcategorie a prozei face parte: este oare un roman, o nuvelă, un tratat de filosofie, sau o alegorie filosofică? Nu oferă nici o perspectivă realistă, dar nici nu are așteptările unui roman ce se vrea a fi popular. Este vorba, așadar, de o narațiune care ascunde atât trăiri filosofice și gânduri născute dintr-o minte „luminată”, cât și o posibilitate de a arăta cititorului ceea ce nici macăr imaginile nu pot: ce sălăsluiește dincolo de noi, oamenii? De unde venim, încotro ne îndreptăm? Sunt întrebări care predomină în substratul metaforelor oferite de Ibn Tufayl în alegoria sa.
Ideea principală a acestei opere este drumul parcurs de sufletul uman, evoluția sa și eventuala sa descoperire a adevărului suprem, într-un cadru cu puternice norme de conduită socială, morală, religioasă sau chiar politică. Această progresie se desfășoară dinaintea cititorilor plecând de la primele zile ale unui copil – Hayy bin Yaqzan, care ajunge pe această lume, în urma unor procese generatoare ce au loc în condiții extraordinare. Maniera științifică prin care sunt expuse aceste procese denotă adâncimea orizontului de cunoaștere pe care îl avea Ibn Tufayl, un orizont care nu putea fi perceput pe deplin la acea vreme, fapt care trebuie să-l fi făcut pe autor să ofere și o explicație paralelă pentru geneza personajului principal, și anume, abandonarea de către mama sa, într-o lăcriță, pe mare.
Ibn Tufayl, demonstrează (printre alte idei despre om și natura umană, care sunt aproape de necontestat) că ființa umană, chiar ruptă de cultură și societate, își păstrează umanitaea, și caută mereu înțelesul existenței și vieții sale.
Lumea naturală, corporală, îl satisface, la nivel teluric, dar, cu trecerea timpului, Hayy bin Yaqzan realizează că împlinirea nu poate veni decât prin metafizic, prin divinitate, care nu dorește de la oameni decât ca ei să atingă maturitatea spirituală necesară pentru a înțelege ce este dincolo de simțuri.
Gabriel BIȚUNĂ
