Joi, 23 ianuarie 2014, de la ora18.00, la Cafe Text, Bastion Theresia, corp A, Timișoara, va avea loc lansarea volumului de versuri ”Dragă poezie”, de Ion Monoran, proiect al Biblioteii Județeane Timiș realizat în colaborare cu Editura Brumar. Lucrarea reuneşte cele trei volume semnate de Ion Monoran, toate postume: ”Locus Periucundus”, (ed. Marineasa, 1993), ”Ca un vagabond într-o flanelă roşie”, (ed. Marineasa, 1996) şi ”Eu însumi”, (ed. Cartea Românească 2009). Totodată, ”Dragă Poezie” deschide seria antologiilor recuperatoare ale Bibliotecii Judeţene Timiş, care va continua în 2014 cu Adrian Derlea, Gheorghe Pruncuţ, Dan Emilian Roşca etc. Iniţiativa vizează reunirea „între două coperte” a pieselor de rezistenţă ale poeţilor timişoreni dispăruţi.
Ion Monoran s-a născut la 18 ianuarie 1953 în satul Petroman, judeţul Timiş. Debutează revuistic în 1976, în Forum studenţesc. Autorul nu şi-a văzut publicată nicio carte, cele trei volume, care-i poartă semnătura, apărând postum. Figură legendară a boemei Timişoarei, Ion Monoran a devenit, în urma revoluţiei, un simbol. Poetul care a oprit, în decembrie 1989, tramvaiele în Piaţa Maria marchează în continuare, prin poezia sa, destinul Oraşului.