spot_img

60 de ani de la inaugurarea clădirii Operei Naţionale Bucureşti

Opera Naţională Bucureşti sărbătoreşte joi, 9 ianuarie 2014, şaizeci de ani de la inaugurarea actualului sediu al instituţiei. Artiştii-gazdă, alături de invitaţi din ţară şi străinătate vor sărbători, împreună cu publicul, printr-un concert extraordinar, desfăşurat în Foaierul Galben al Operei, de la ora 19.00, şase decenii de când prima scenă lirică a ţării – instituţie înfiinţată încă din anul 1885 și devenită teatru de stat în 1921 – şi-a abandonat statutul de chiriaş şi a primit un sediu al său (9 ianuarie 1954).

Concertul aniversar va fi alcătuit din fragmente din operele Dama de pică şi Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski, La Bohème de Giacomo Puccini, La traviata de Giuseppe Verdi, precum şi din alte lucrări celebre ale genului. Alegerea operei Dama de pică nu este întâmplătoare, capodopera compozitorului Piotr Ilici Ceaikovski fiind cea dintâi premieră oferită spectatorilor în stagiunea 1953-1954, după inaugurarea actualei clădiri a Operei Naţionale Bucureşti. Celelalte titluri, alături de baletul Coppélia de Léo Delibes sunt câteva dintre creaţiile ce au fost oferite în noi variante regizorale în primele stagiuni ale Operei în noua clădire.

La eveniment vor participa, alături de solişti ai Operei Naţionale Bucureşti (sopranele Iulia Isaev şi Irina Iordăchescu, mezzosoprana Sorana Negrea şi tenorii Lucian Corchiş şi Liviu Indricău) şi câţiva invitaţi speciali (Alina Bottez, Konstantin Brzhinsky, Marta Sandu, Veronica Anuşca, Ştefan Pop, Irina Baianţ) precum şi doi foarte tineri cântăreţi (George Ionuţ Vârban şi Debora Marguglio). Îi vor însoţi pianistele Ioana Maxim, Mădălina Florescu, Liana Mareş, Mihaela Vâlcea, Cvintetul de coarde al Operei Naţionale Bucureşti şi harpista Roxana Moişanu. Astfel, pe lângă artişti consacraţi, unii dintre ei cu o carieră internaţională de invidiat, vor păşi în faţa publicului şi tinere talente care s-au făcut deja remarcate la concursurile de profil din ţară şi din lume şi care, cu acest prilej, vor debuta la Opera Naţională Bucureşti.

1953-1954: Opera primeşte un sediu propriu

Înfiinţată încă din anul 1885, compania lirică română din Bucureşti, devenită teatru de stat în 1921, nu a avut, până în seara de 9 ianuarie 1954, un sediu conform cerințelor genurilor de spectacol pe care le desfăşura. Până la acea dată, teatrul liric de pe malurile Dâmboviţei avusese statutul de chiriaş, printre spațiile care îi găzduiau spectacolele numărându-se Teatrul Naţional de pe Calea Victoriei (distrus de bombardamentele din august 1944), teatru cu care adesea lupta pentru spaţiu de spectacol şi de repetiţii (iar uneori împărţea costumele şi decorurile), Teatrul Liric (fosta sală Leon Popescu) din Piaţa Walter Mărăcineanu, distrus de cutremurul din 1940, Teatrul Regina Maria, pe cheiul Dâmboviţei, în zona podului Mihai Vodă (astăzi demolate).
În 1953, cu prilejul Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor, autorităţile statului au construit o nouă clădire destinată Operei, situată între Calea Plevnei şi Biserica Sfântul Elefterie. În sfârşit, compania de operă și balet avea un spaţiu destinat activităţilor sale. Creată de arhitecţii Octav Doicescu şi Paraschiva Iubu, clădirea a fost inaugurată printr-un spectacol de gală, oferit muncitorilor şi familiilor lor, prilej cu care Petru Groza a înmânat ordine şi medalii membrilor echipei de constructori. În cadrul Festivalului Mondial al Tineretului au participat şi tineri artişti ai Operei – la Concursul de Canto şi la Concursul de Balet – mulți dintre ei devenind mai târziu nume importante ale teatrului liric românesc: cântăreţii Magda Ianculescu, Elena Filimon, Vera Rudeanu, Elena Cernei, Valentin Teodorian, Cornel Stavru, Nicolae Herlea, Octav Enigărescu şi balerinii Irinel Liciu, Gabriel Popescu, Valentina Massini.

Adevărata mare sărbătoare de inaugurare pentru trupa Operei Naţionale Bucureşti a fost însă în seara de 9 ianuarie 1954, când a avut loc spectacolul de gală cu opera Dama de pică de Piotr Ilici Ceaikovski, urmat de o a doua reprezentaţie (pentru publicul larg), în 12 ianuarie. Spectacolul l-a avut la pupitrul dirijoral pe maestrul Egizio Massini, regizor a fost Vladimir G. Ciukov, scenografi Walter Siegfried şi Cella Voinescu, maestru de cor Gheorghe Kulibin şi coregraf Anton Romanovski.

A doua zi după premiera operei Dama de pică, în 10 ianuarie 1954, balerinii Operei prezentau şi ei primul lor spectacol în noul sediu: Coppélia de Léo Delibes, în coregrafia lui Anton Romanovski şi Oleg Danovski și scenografia lui M. Rubinger şi Mac Constantinescu, dirijor fiind Robert Rosensteck. Reprezentaţia s-a dat la matineu, seara fiind programat un recital de operă şi balet.

Opera bucureşteană în 1953

În pragul deschiderii stagiunii 1953-1954, sub directoratul celebrului dirijor Constantin Silvestri, trupa lirică bucureşteană era alcătuită din 73 de solişti de operă angajaţi, corpul de balet având 96 de dansatori, corul 96 de artişti lirici, iar orchestra 99 de artişti instrumentişti.

Dirijorii, conduşi de maestrul Egizio Massini erau, în 1953, cei mai importanţi din ţară: Alfred Alessandrescu, Jean Bobescu, Alfred Mendelsohn, Mihai Brediceanu, Robert Rosensteck, Constantin Silvestri, la care s-au adăugat, mai târziu, Cornel Trăilescu şi Sergiu Comissiona. Regizorii erau reprezentaţi de maeştrii Jean Rânzescu şi George Teodorescu, dar și de asistenții acestora, Ion Mavrodin, Dumitru Tăbăcaru, Anghel Ionescu Arbore şi Tamara Ion. Din echipa scenografilor făceau parte Teodor Kiriakoff Suruceanu, Ofelia Tutoveanu şi Paula Brâncoveanu, iar maestru de cor era Gheorghe Kulibin, secondat de Cornel Trăilescu şi Ion Vanica. La acea vreme, teatrul avea ca angajaţi profesori de canto şi nu mai puţin de 14 corepetitori. Trupa de balet se bucura de experienţa şi talentul a doi mari maeştri coregrafi, Anton Romanovski şi Oleg Danovski, alături de profesorii de dans Bela Balogh şi Nicolae Iacobescu. La personalul artistic al teatrului se adăugau, în 1953, 37 de figuranţi şi 243 de lucrători, meşteri, şoferi, plasatoare şi departament administrativ. Aproape 700 de oameni de teatru care construiau împreună Opera.

Joi 9 ianuarie 2014, 19:00
Foaierul Galben

Concert aniversar: 60 de ani de la inaugurarea clădirii Operei

Invitaţi: Alina Bottez, Konstantin Brzhinsky, Marta Sandu, George Ionuţ Vârban,
Veronica Anuşca, Ştefan Pop, Irina Baianţ, Deborah Marguglio

Solişti ai Operei Naţionale Bucureşti: Irina Iordăchescu, Iulia Isaev, Sorana Negrea,
Liviu Indricău, Lucian Corchiş

La pian: Ioana Maxim, Mădălina Florescu, Liana Mareş, Mihaela Vâlcea

Cvintetul de coarde al Operei Naţionale Bucureşti
Cristi Balaş – vioara I
Alexandra Rogalski – vioara a II-a
Sorin Spasinovici – violă
Mladen Spasinovici – violoncel
Iustin Carp – contrabas

Roxana Moişanu – harpă

În program: lucrări de operă şi balet de Piotr Ilici Ceaikovski, Alexandr Sergheevici Dargomâjski, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Léo Delibes
(arii, duete, cvartet vocal, cvintet și sextet de coarde).

Articole recomandate

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508